Trei tineri din Navodari au fost condamnati pentru talharie si fals privind identitatea

Opota, Jipeanu si Alexa au fost trimisi in fata instantei de catre procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta * Ei sunt acuzati ca, dupa ce l-au lovit pe un alt tanar din localitate, i-au sustras acestuia portofelul in care se afla suma de 7,8 milioane de lei * In timpul cercetarilor judecatoresti inculpatii au recunoscut ca au avut o altercatie cu partea vatamata, insa au sustinut tot timpul ca nu i-au luat ei banii

Magistratii de la Tribunalul Constanta s-au pronuntat, ieri, in dosarul in care trei tineri din Navodari au fost trimisi in judecata sub acuzatia de talharie si fals privind identitatea. Conform sentintei dispuse de catre judecatori, Bogdan Opota a fost condamnat la sapte ani de inchisoare cu executare. Deoarece acesta fusese eliberat conditionat din Penitenciarul de la Poarta Alba, avand un rest de pedeapsa neexecutat de doi ani, magistratii au mai dispus si revocarea suspendarii acestei pedepse, astfel ca inculpatul Opota va sta dupa gratii noua ani. Prin aceeasi sentinta, cel de-al doilea inculpat, Doru Jipeanu, a fost condamnat tot la sapte ani de inchisoare. In cazul lui Alexa Remus, judecatorii au decis condamnarea acestuia la 269 de zile de detentie, pe care le-a executat deja, drept pentru care tanarul a fost pus in libertate. De asemenea, cei trei sunt obligati sa plateasca 27 de milioane de lei daune materiale si 10 milioane de lei daune morale partii vatamate. In noaptea de 19 spre 20 august 2003, cei trei inculpati au mers la restaurantul "Zorile" din localitatea Navodari, unde au jucat tenis si au consumat bauturi alcoolice. In jurul orei 01,30, a venit la bar si partea vatamata, Valentin Jijie, insotit de doua fete si un baiat. Potrivit martorilor, inculpatul Opota a avut un comportament necuviincios, folosind cuvinte jignitoare la adresa celor doua fete si a partii vatamate. La iesirea din bar, Opota i-a cerut lui Jijie sa le permita celor doua insotitoare sa petreaca noaptea cu el, cerere ce l-a iritat pe Jijie si, ca urmare, l-a refuzat. Intre cele doua parti s-a iscat un scandal in apropierea barului, care s-a finalizat prin starea de inconstienta a lui Jijie din cauza loviturilor primite. Potrivit actului de inculpare, dupa ce l-au batut, inculpatii i-au luat lui Jijie portofelul in care se afla suma de 7,8 milioane de lei. La scurt timp au sosit si organele de politie, iar in momentul in care cei trei au fost retinuti, si-au declarat cu totul alte identitati. Dosarul celor trei s-a aflat pe rolul Tribunalului Constanta. In cadrul audierilor, inculpatii au recunoscut ca au avut o altercatie cu partea vatamata, insa au declarat ca nu au sustras nici un portofel, mai ales ca au o stare materiala destul de buna. Pe tot timpul cercetarilor judecatoresti au sustinut acest aspect, iar, in opinia lor, acuzatia de talharie care li se aduce, si care este destul de grava, nu este decat o razbunare. Sentinta dispusa ieri nu este definitiva si poate fi atacata la Curtea de Apel Constanta, ceea ce mai mult ca sigur ca se va intampla.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Ziua 349 – Astăzi sărbătoresc parbrizul

15 Dec 2022 1102