Tribunalul Constanţa sesizează Curtea Constituţională în dosarul omului de afaceri Virgil Dulea!

 

Iuliana Radu, judecător al Tribunalului Constanţa, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale în dosarul în care omul de afaceri Virgil Dulea, din Constanţa, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care-l acuză de evaziune fiscală şi spălare a banilor.
 
„Dispune sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9, alin. 1, lit. a din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, invocată de inculpatul Dulea Virgil, prin apărător, în dosarul penal (…) al Tribunalului Constanţa“, potrivit minutei judecătoreşti. Virgil Dulea a fost trimis în judecată în luna mai 2015, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
 
La momentul mediatizării cauzei, reprezentanţii grupului Garant ne-au declarat că dosarul mai sus precizat nu vizează casa de amanet.
 
„Referitor la acuzaţia de evaziune fiscală prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, toate operaţiunile efectuate de grupul nostru de firme au fost înregistrate în contabilitate. Din moment ce organul fiscal a putut constata şi verifica operaţiunile comerciale efectuate, veniturile realizate şi sursa acestora, neexistând nicio încălcare a legii penale, nu se poate discuta de evaziune fiscală. Chiar şi experta contabilă care a efectuat expertiza judiciară dispusă în cauza, chiar dacă s-a comportat ca un reprezentant al ANAF, a recunoscut cu subiect şi predicat că nu s-a ascuns baza de impozitare. Este adevărat că ANAF, prin reîncadrarea unor operaţiuni (considerate, în opinia lor, ca fiind o «practică abuzivă»), a stabilit că datoram TVA, aceasta fiind însă o problemă ce nu intră în sfera penală. Decizia de impunere emisă în acest sens a fost contestată de către noi, procesul este pe rol, fiind însă suspendat până la finalizarea dosarului penal“, conform reprezentanţilor grupului Garant.
 
Tot ei au mai spus: „Calculul făcut de ANAF a fost însuşit şi de către experta care a efectuat expertiza judiciară. Există foarte multe argumente în favoarea faptului că această reîncadrare este total eronată şi abuzivă, dar, din lipsă de spaţiu, vă prezentam numai unul: atât ANAF, cât şi experta desemnată «au uitat» să ţină cont de următorul aspect - dacă se consideră că datoram TVA, înseamnă că devin aplicabile prevederile ce instituie taxarea inversă, TVA-ul colectat urmând a se stinge prin înregistrarea aceluiaşi TVA ca TVA deductibil. În calitate de întreprindere scutită de la plata TVA, o societate din grupul Garant nu avea dreptul să înregistreze TVA-ul aferent facturilor Leasesmart (Leasesmart Ltd. este firma francizoare către care se plătea o redevenţă) ca TVA deductibil deoarece nu avea drept de deducere. Însă, dacă se consideră că firmele din grup datorează TVA, rezultă că TVA-ul aferent facturilor Leasesmart trebuie înregistrat şi ca TVA deductibil, eliminându-se astfel obligaţia plăţii acestuia la buget. Mai mult, aceleaşi facturi ale Leasesmart ar fi trebuit luate în calcul pentru diminuarea bazei impozabile a impozitului pe profit. Astfel, cum bine se ştie, aceste cheltuieli sunt cheltuieli deductibile“.
 
Referitor la acuzaţia de spălare de bani, reprezentanţii grupului Garant ne-au declarat că „există «bănuiala» că administratorul grupului Garant se află şi în spatele firmei Leasesmart, el fiind beneficiarul banilor încasaţi, că plata redevenţei către firma Leasesmart s-a făcut pentru a se diminua baza de impozitare: a) nefiind adevărat, n-au cum să existe nici probe, b) lipseşte motivaţia faptei“.
 
„Dacă nu se plătea redevenţa, grupul de firme datora 16% bugetului de stat (impozit pe profit) pentru banii transmişi către Leasesmart ca redevenţă. Plătindu-se redevenţa, grupul a plătit 5% reţinere la sursă şi 24% TVA, ambele aferente redevenţei, deci s-au plătit aproximativ 29% taxe către buget. Prin urmare, considerăm că nu se poate reţine infracţiunea de evaziune fiscală şi spălare de bani în sarcina acestora, atâta vreme cât nu au existat aceste acţiuni“, au conchis oficialii grupului Garant.
 

Următorul termen al dosarului a fost stabilit pentru data de 9 mai.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA de abuz în serviciu! Judecătorii disjung cauza sub aspectul laturii civile (DOCUMENT)

07 Apr 2024 8687

Este vizată investiția de pe Alexandru Lăpuşneanu nr. 183A Seaside Invest SRL, controlată de Virgil Dulea, a primit răspuns negativ de la Primăria Constanța

17 Feb 2024 1156

Tribunalul Constanța, amânare de pronunțare în dosarul unui fost ofițer din IPJ Constanța!

30 Jan 2024 1054

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA de abuz în serviciu! (DOCUMENT)

21 Nov 2023 3527

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de DNA abuz în serviciu! S-a stabilit un nou termen (DOCUMENT)

13 Sep 2023 3875

Virgil Dulea (de la casa de amanet Garant Constanța) a dat în judecată IPJ Constanța, M.A.I. și Statul Român! S-a stabilit primul termen

04 Aug 2023 1908

Omul de afaceri Virgil Dulea (de la casa de amanet Garant) a dat în judecată IPJ Constanța, M.A.I. și Statul Român (DOCUMENT)

29 Jun 2023 3089

DNA Începe procesul unui fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de abuz în serviciu! (DOCUMENT)

05 Apr 2023 8667

„Pastilă amară“ pentru Secția de combatere a corupției din DNA, la Tribunalul Constanța! Dosarul, la Curtea de Apel (DOCUMENT)

30 Jan 2023 1636

Fost ofițer din IPJ Constanța acuzat de abuz în serviciu! Se cere refacerea rechizitoriului! DNA se opune

02 Dec 2022 2876

Fost ofițer din IPJ Constanța, trimis în judecată de DNA! Dosarul, restituit la procuror

24 Nov 2022 2167

Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate sesizată în cazul împrejmuirii terenurilor de pe malul lacului Siutghiol! Afaceristul Virgil Dulea somat să facă dovada statutului amplasamentelor (DOCUMENTE)

10 Oct 2022 2923

Fost ofițer din IPJ acuzat de abuz în serviciu Secția de combatere a corupției din DNA, veste neplăcută la Constanța! (DOCUMENT)

28 Sep 2022 2426

Fost ofițer din IPJ Constanța, trimis în judecată de DNA! Cercetarea judecătorească, finalizată în cameră preliminară (DOCUMENT)

29 Jul 2022 3973

Fost ofițer din IPJ Constanța, trimis în judecată Detalii neștiute până acum din dosarul celor aproape 15 kilograme de bijuterii schimbate cu piatră, lemn, sticlă și sârmă (DOCUMENT)

18 May 2022 6526