Tulcea Ca urmare a denunțului unui polițist, cetățean reținut după ce a dat mită



Luni, 5 aprilie a.c., polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Tulcea, sub coordonarea procurorului de cz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au prins în flagrant un cetățean în timp ce oferea suma de 200 de euro unui agent de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea – Postul de Poliție Topolog, pentru a nu lua măsurile legale față de fiul său, autor al unei contravenții la regimul rutier.

În fapt, cu o zi înainte, cei doi, tată și fiu, se aflau în trafic cu un autoturism condus de cel din urmă. Întrucât nu deținea RCA valabil, conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor și a fugit pentru a nu fi sancționat legal. Pentru a-și scăpa fiul de o eventuală sancțiune, tatăl său a oferit, în repetate rânduri, sume de bani agentului de poliție.  

Pe baza denunțului agentului de poliție și a probelor administrate, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cetățeanul în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită .
Față de inculpat, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, astăzi fiind prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Tulcea Elevii de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Babadag vor primi, zilnic, pachete alimentare de la SC Complex Anelis SRL (DOCUMENT)

19 Apr 2024 130

Judecătoriile din Constanța și Tulcea ies din criza de judecători! Anunțul membrului CSM Alin Ene

19 Apr 2024 167

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 224

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 400

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 204

Decizie a Curții de Apel Constanța în procesul dintre UAT Isaccea și JT Grup SRL

18 Apr 2024 465

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 516

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 396

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județele Constanța și Tulcea

18 Apr 2024 423

Prefectul din Tulcea, demers la Curtea de Apel Constanța pentru anularea unei hotărâri a Consiliului Local Măcin

18 Apr 2024 312

Cod Galben hidrologic pentru râuri din Dobrogea. Anunțul hidrologilor

18 Apr 2024 330

La finalul unui proiect de dezvoltare de doi ani, Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea își deschide porțile (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 691

În Tulcea Prima ediție a festivalului „Scrumbii de Florii”, în Satul Pescăresc Tradițional

17 Apr 2024 711

Atenție, șoferi! Transport cu depășiri pe ruta Valea Seacă-Tulcea

17 Apr 2024 487

UPDATE Atenție! Avertizare de Cod portocaliu de vânt puternic pentru județele Constanța și Tulcea

17 Apr 2024 760