Tulcea. Salvatorii caută două fetițe dispărute, în zona portului din Isaccea (galerie foto și video)

  • Din primele informații, fetița de 11 ani ar fi alunecat și a căzut în apă, iar cea de-a doua ar fi intrat după ea pentru a o scoate la mal.
În jurul orei orei 16:10, prin apel la 112, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” Tulcea a fost solicitat să intervină pentru căutarea a două fetițe, surori, în vârstă de aproximativ 11 și 12 ani, posibil dispărute, în zona portului din orașul Isaccea.

Din primele informații, fetița de 11 ani ar fi alunecat și a căzut în apă, iar cea de-a doua ar fi intrat după ea pentru a o scoate la mal.

S-au deplasat la locul solicitării șapte subofițeri, cu o autospecială transport scafandri, o barcă pneumatică și o ambulanță SMURD de la Detașamentul de Pompieri Tulcea, precum și un echipaj SAJ Tulcea tip B2.

De asemenea, a fost solicitat sprijinul unui echipaj aeromedical de la SMURD Galați.

La fața locului, se află două echipaje de la IPJ Tulcea, Poliția Transporturi și SVSU Isaccea.

La căutări participă și localnici cu o ambarcațiune.

UPDATE

În cadrul operațiunilor de căutare, cei doi scafandri de la ISU Tulcea au stabilit zona și au început operațiunile de căutare. 

În sprijin se deplasează echipa de scafandri de la ISU Brăila, spre locul interventiei.

Au început operațiunile de căutare.


UPDATE - Oficial de la IPJ Tulcea

În cursul zilei de azi, 21 iunie a.c., polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la faptul că două fetițe (aproximativ 11 și 12 ani) ar fi intrat în apele Dunării în apropierea portului Isaccea și nu au mai ieșit. 

Din primele verificări a reieșit că minora de 11 ani ar fi alunecat și a căzut în apă, iar cea de-a doua ar fi intrat după ea pentru a o scoate la mal.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de poliție din cadrul IPJ Tulcea, Poliția Transporturi și lucrători din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea cu o autospecială transport scafandri, o barcă pneumatică și o ambulanță SMURD.

De asemenea, a fost solicitat sprijinul unui echipaj aeromedical de la SMURD Galați.

La căutări participă și localnicii cu o ambarcațiune. 

Situația este în dinamică, revenim cu detalii.

Sursă foto și video: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” Tulcea

 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 488

UPDATE Atenție! Avertizare de Cod portocaliu de vânt puternic pentru județele Constanța și Tulcea

17 Apr 2024 755

Județul Tulcea Accident între o autoutilitară și un autoturism. Duba de marfă s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 604

UPDATE Accident naval, pe brațul Chilia, județul Tulcea. Patru victime, din care un minor (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1015

Județul Tulcea Două cățelușe salvate de pompierii tulceni (FOTO)

10 Apr 2024 453

Flăcări la o locuință din municipiul Tulcea!

09 Apr 2024 396

UPDATE. Tulcea Alertă pe brațul Chilia Veche în Delta Dunării! A fost observat un obiect ce ar semăna cu o mină marină (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 912

​Distrugere de muniție găsită pe teritoriul județului Tulcea. Iată ce spun pompierii (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 476

Flăcări la o locuință din municipiul Tulcea! Proprietara a făcut atac de panică (Galerie FOTO)

01 Apr 2024 767

Intervenție de urgență în apropierea unei stații de carburanți din municipiul Tulcea!

30 Mar 2024 629

Județul Tulcea Incendiu la o locuință din localitatea Nicolae Bălcescu. Iată ce spun pompierii (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 696

Județul Tulcea Pompierii ISU Delta, solicitați la cinci incendii în weekend. Unde au intervenit salvatorii

11 Mar 2024 545

Angajații MAI au oferit surprize doamnelor de 8 Martie la Tulcea (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 453

Ziua Protecției Civile, marcată și de pompierii din Tulcea

28 Feb 2024 467

Un bărbat a decedat în urma unui accident rutier în municipiul Tulcea (FOTO)

28 Feb 2024 1512