Turiştii din Mangalia pot cumpăra parfumuri contrafăcute şi… cuţite, la colţ de stradă!

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, aflat în misiune pe raza municipiului Mangalia, a observat, sâmbătă seara, un bărbat care oferea spre comercializare diferite bunuri, pe plaja din localitate.
 
Jandarmii au procedat la interceptarea şi stabilirea identităţii persoanei în cauză, stabilind că numitul H.I., în vârstă de 21 de ani, efectua acte de comerţ, oferind turiştilor aflaţi pe plajă diferite parfumuri şi ochelari de soare, inscripţionate cu numele unor mărci de renume, fără a poseda şi documente de provenienţă a bunurilor respective. Existând suspiciunea că obiectele oferite spre vânzare erau contrafăcute, jandarmii au întocmit procesul-verbal de sesizare conform prevederilor Codului de Procedură Penală, care va fi predat împreună cu bunurile găsite asupra făptuitorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, pentru continuarea cercetărilor.

Iar duminică, G.L. în vârstă de 38 de ani, cu domiciliul în localitatea Turda, a fost depistat pe strada Rozelor din Mangalia, în timp ce oferea spre vânzare seturi de cuţite trecătorilor, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu „avertisment”, iar obiectele oferite spre vânzare au fost confiscate.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Semiran Abdurefi, președinte USR Mangalia, candidat la fotoliul de primar al Municipiului Mangalia (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 917

ZIUA LIVE În ce direcție se îndreaptă orașul Mangalia? (VIDEO)

09 Apr 2024 650

Incident violent în stațiunea Costinești. Patru dintre bărbați, reținuți (FOTO+VIDEO)

16 Aug 2023 1850

UPDATE Alertă în stațiunea Costinești! Mai mulți turiști cu probleme digestive, transportați la spital (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Jul 2023 2129

Garda de Mediu Controale pe litoralul Mării Negre.Turiștii au făcut sesizări privind deșeurile (galerie foto)

05 Aug 2021 1885

Cine cere sprijinul Ambasadei SUA! Ramona Dinu (USR), interpelare către ministrul Sănătăţii privind Spitalul Municipal din Mangalia

23 Apr 2019 3899

Aglomeraţie pe litoral! Trafic îngreunat pe DN 39 şi pe A4. Se anunţă un weekend fără ploi

03 Aug 2018 2159

Aveţi de gând să veniţi la mare? Jandarmii fac un anunţ important!

30 Jun 2017 2431

Poliţiştii constănţeni au desfăşurat activităţi de informare a turiştilor din Vama Veche

07 Jul 2016 3410

Războiul nervilor pentru şoferi, la intrarea în Mangalia (video)

30 Jul 2015 2218

Turişti din Bucureşti, implicaţi în accident rutier, la Mangalia

16 Aug 2014 2479

Câteva mii de spectatori, prezenţi în Portul Turistic Mangalia, de Ziua Marinei

15 Aug 2014 1407

În Mangalia au început repetiţiile pentru Ziua Marinei (galerie foto)

13 Aug 2014 4204

Cel mai aglomerat weekend de pe litoralul românesc

04 Aug 2014 2847

Turiștii profită și la această oră de vremea frumoasă Imagini live cu plaja din Mangalia (galerie foto)

28 Jun 2014 8769