Ultraj, lovire şi distrugere Bărbat cercetat pentru că ar fi lovit un taximetrist şi ar fi muşcat un poliţist

Un taximetrist din Medgidia a alertat organele de poliţie în noaptea de marţi spre miercuri, după ce o persoană l-ar fi agresat şi i-ar fi îndoit portiera maşinii, în timpul programului său de lucru.

Poliţiştii din municipiul Medgidia s-au deplasat miercuri noaptea pe strada Independenţei din localitate, pentru a răspunde unei solicitări prin apel la 112. La faţa locului, oamenii legii au găsit persoana vătămată, un taximetrist care fusese lovit cu pumnii, şi un bărbat din Siliştea, aflat în stare de ebrietate, care ar fi săvârşit fapta de agresiune. Oamenii legii l-au încătuşat pe bărbatul de 36 de ani şi l-au urcat în maşina poliţiei, pentru a-l duce la secţie. Doar că, pe drum, bărbatul a devenit agresiv şi l-a muşcat pe unul dintre poliţişti de degetul mare de la mâna stângă. Taximetristul şi poliţistul s-au deplasat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Constanţa, în vederea examinării medico-legale pentru stabilirea numărului de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor. Bărbatul este cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, lovire sau alte violenţe şi distrugere.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA a trimis în judecată un șofer! Dare de mită, ultraj, distrugere și amenințare

25 Mar 2024 393

„Alertă“ DNA! Bărbat încătușat pentru dare de mită, ultraj și amenințare. Oficial de la Anticorupție

07 Mar 2024 677

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 723

Poliția Română - Pe numele său, Judecătoria Brăila a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea

17 Jan 2024 332

Fugar condamnat la închisoare, adus de polițiști în România din Marea Britanie

17 Jan 2024 597

Știri Constanța Un bărbat a comis gesturi obscene în public și a agresat sexual o adolescentă. A fost reținut

12 Jan 2024 1120

Arestare la Judecătoria Constanța Un polițist și un jandarm, amenințați cu acte de violență la Techirghiol

27 Dec 2023 1290

Sentință definitivă în dosarul în care doi procurori din DNA Constanța ar fi fost amenințați! Judecătorii au decis achitarea (MINUTA)

18 Dec 2023 1273

Comisar ANPC, agresat fizic în cadrul unei acțiuni de control. Ce spune Poliția despre eveniment

13 Dec 2023 901

Tulcea. Polițist rutier, amenințat după ce a reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare. Condamnare definitivă la Constanța

12 Dec 2023 1008

Polițiști și jandarmi amenințați cu motofierăstrăul de un bărbat la Medgidia. Suspectul, reținut

05 Dec 2023 787

Scene interzise minorilor la Vama Veche! S-a ajuns în instanță. Dosarul, amânat

13 Nov 2023 1094

Bărbat bănuit de ultraj contra bunelor moravuri și agresiune sexuală, reținut de Polițiștii Capitalei. Ce au constatat aceștia

09 Nov 2023 717

Medgidia. Profesor, condamnat pentru purtare abuzivă! „Te calc în picioare, măi băiatule!” „Că..t cu ochi“. Dosarul, la Curtea de Apel

05 Nov 2023 1551

Poliţist local din Piteşti, în stare foarte gravă, după ce a fost lovit de un tânăr!

05 Nov 2023 865