Eveniment

Un an de la reţinerea lui Strutinsky. Judecătorul Leonard Iustin Bourceanu îl menţine sub control judiciar (rechizitorii)

Judecătorul Leonard Iustin Bourceanu, din Tribunalul Constanţa, a luat, ieri, o nouă decizie în dosarul în care Sorin Gabriel Strutinsky este suspectat de patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, dar şi de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată. În cauză, omul de afaceri Dorin Lazia are calitatea de martor denunţător. Ieri s-a împlinit un an de la reţinerea lui Strutinsky în prezenta cauză.
 
Revenind la decizia judecătorului Leonard Iustin Bourceanu, ieri, magistratul a decis ca Sorin Gabriel Strutinsky să rămână sub control judiciar pentru 60 de zile. Mai mult decât atât, Bourceanu i-a respins omului de afaceri cererea de revocare a măsurii controlului judiciar şi cea de modificare a controlului judiciar, în sensul înlăturării obligaţiei de a nu părăsi ţara. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

În prezenta cauză, Sorin Gabriel Strutinsky a fost reţinut de DNA pe data de 4 februarie 2015. Pe 2 martie 2015, Strutinsky a fost trimis în judecată de Gheorghe Popovici, fost procuror din circumscripţia Curţii de Apel Constanţa, actualul şef al Secţiei de Combatere a Corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
În cauză, Sorin Gabriel Strutinsky este suspectat de patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, dar şi de instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată. Aşa cum arătam şi mai sus, în cauză, omul de afaceri Dorin Lazia are calitatea de martor denunţător.
 
Pe data de 16 martie 2015, Dana Ana, procuror al DNA Bucureşti, a dispus, într-un alt dosar, reţinerea atât a lui Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, cât şi a lui Sorin Strutinsky. Pe data de 9 decembrie 2015, Dana Ana a dispus trimiterea în judecată atât a celor doi, precum şi a fostului viceprimar al municipiului Constanţa, Gabi Stan, şi a altor cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Gabriel-Sorin Strutinsky, „trezorierul“ tandemului Mazăre – Constantinescu (document)

 
Exclusiv!
Calcul DNA Radu Mazăre, în rolul inculpatului pentru a treia oară - prejudiciu de aproape 45 de milioane de euro (rechizitoriu + referat DNA)

 
Surse - prejudiciu de aproape 45 de milioane de euro Constanţa a decis! Se constituie parte civilă în megadosarul Mazăre - Strutinsky

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Nini

05 Feb, 2016 08:19

Și uite așa, Tata Hoților face pușcărie acasă! Vedți să nu-l țineți prea mult, că mai cere și despăgubiri de la CEDO, pentru regim greu de detenție....

Articole asemanatoare

Se schimbă judecătorii pentru Sorin Strutinsky! A fost condamnat în primă instanţă la şapte ani şi patru luni de închisoare

07 Dec 2018 946

Radu Mazăre, arestat preventiv. Dosarul va fi redeschis azi

07 Dec 2018 2228

Sorin Strutinsky, trimis în judecată alături de Dănuț Căpățînă, fostul șef al Spitalului Județean. Ce au decis magistrații

01 Dec 2018 953

Fostul primar al Constanţei, în Madagascar Ce veste i-au dat ieri judecătorii de la Curtea Supremă lui Radu Mazăre?!

22 Nov 2018 1834

Toate bunurile din averea Xenoti SRL au fost valorificate

21 Nov 2018 427

Sorin Strutinsky a luat în primă instanţă şapte ani de închisoare „L-aş pune pe Miţă înapoi la Ape. Se mişcă altfel“ (motivare)

21 Nov 2018 1366

Unul dintre dosarele lui Radu Mazăre, amânat pentru 21 noiembrie

02 Nov 2018 437

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa şi Sorin Strutinsky, trimişi în judecată de DNA. Se contestă începerea procesului

24 Oct 2018 1231

Unul dintre dosarele lui Radu Mazăre, amânat

21 Oct 2018 938

Judecătoarea Andreea Ianca, cerere de abţinere în dosarul lui Sorin Strutinsky. Solicitarea, respinsă

20 Oct 2018 418

Şeful Structurii de Securitate se pronunţă azi în dosarul lui Radu Mazăre

19 Oct 2018 1009

Primăria Constanţa, undă verde pentru Adriana Strutinsky. Ce presupune investiţia

17 Oct 2018 1439

Un primar în Madagascar! Radiografia dosarelor lui Radu Mazăre. Patru trimiteri în judecată, două condamnări şi o cercetare în curs

08 Oct 2018 1823

Partener cu Valentin Ionescu şi Sorin Strutinsky Omul de afaceri Cristian Serghie, act de urbanism de la Primăria Constanţa

04 Oct 2018 1243

Zi importantă pentru Radu Mazăre! Instanţa se pronunţă azi. Fostul primar aşteaptă decizia în Madagascar

21 Sep 2018 1472

Şeful Structurii de Securitate se pronunţă pe 21 septembrie într-unul dintre dosarele lui Radu Mazăre

06 Sep 2018 1088

Radu Mazăre, în Madagascar! Judecata continuă. Ce se întâmplă azi la Înalta Curte

03 Sep 2018 2130

Legături cu dosarul în care Nicuşor Constantinescu a luat cu executare Cine are ultimul cuvânt în dosarul în care Sorin Strutinsky a luat 7,4 ani de închisoare

30 Aug 2018 1981

Sorin Strutinsky a contestat ultima decizie a judecătorului Leonard Bourceanu, din Tribunalul Constanţa

06 Aug 2018 495

Începe judecata în dosarul Sorin Strutinsky - Dănuț Căpățînă

26 Jul 2018 521

Şeful Structurii de Securitate din Curtea Supremă redeschide azi unul dintre dosarele lui Radu Mazăre

29 Jun 2018 1164

Şedinţă secretă Cine este judecătorul care va soluţiona dosarul. Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, judecat alături de Sorin Strutinsky

25 Jun 2018 1615

Radu Mazăre condamnat în primă instanţă în două dosare. Ce se întâmplă azi la Curtea Supremă

15 Jun 2018 2031

Leonard Iustin Bourceanu rămâne judecătorul dosarului Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

25 May 2018 1227

Instanța a decis. Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi va fi cercetată de Inspecția Judiciară. Magistrații au admis cererea lui Sorin Strutinsky

13 May 2018 1643

Curtea Constituţională, sesizată într-unul dintre dosarele lui Radu Mazăre!

12 May 2018 1138

O nouă amânare în dosarul de insolvență al SC Tutun și Ziare SRL. Când va avea loc următorul termen

09 May 2018 526

Sorin Strutinsky, la judecată cu Direcţia Naţională Anticorupţie!

03 May 2018 1168

Unul dintre dosarele lui Radu Mazăre va fi redeschis azi la Înalta Curte

13 Apr 2018 1165

Cum a dispărut Hiparion Distribution SA, unul dintre principalii distribuitori de ziare şi reviste din România

11 Apr 2018 1110

Five-Holding SA, Mihai Mazăre, Nicuşor Constantinescu, Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky, acţionari în Sigma Trading SA, convocaţi în şedinţă

06 Apr 2018 2476

Şedinţă secretă Ce spun cei de la DNA despre Spitalul Clinic Judeţean din Constanţa!

28 Mar 2018 2483

Tribunalul Constanţa a ridicat în tot dreptul de administrare al Telegraf Advertising

22 Mar 2018 781

Hotărâre definitivă pentru Sorin Strutinsky

14 Mar 2018 2175

Procurorii Anticorupție acuză! Afaceri necurate la Spitalul Județean Constanța? S-a lăsat cu trimiteri în judecată. Procesul, amânat

01 Mar 2018 1744

Veste bună pentru omul de afaceri Sorin Strutinsky

19 Feb 2018 1753

Fiscul din Constanţa vinde două imobile deţinute de Nefermin SRL. Legături cu Sorin Gabriel Strutinsky (document)

01 Feb 2018 1897

Insolvenţa Xenoti SRL, amânată pentru luna mai. Firma este controlată de Mazăre, Strutinsky, Constantinescu şi Cârciog

30 Jan 2018 1280

Fostul şef al Spitalului Judeţean Constanţa şi Sorin Strutinsky, trimişi în judecată de procurorii DNA. Mâine, primul termen

30 Jan 2018 1474

Omul de afaceri Sorin Strutinsky rămâne sub control judiciar

25 Jan 2018 837

Bunurile deţinute de Soti Cable Neptun SRL, de vânzare. Când va avea loc licitaţia. Ce se poate achiziţiona

11 Jan 2018 4636

S-a decis! Cine va judeca dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky

28 Dec 2017 1471

UPDATESorin Strutinsky, condamnat la şapte ani şi patru luni de închisoare cu executare (document)

22 Dec 2017 7898

Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky, menţinuţi sub control judiciar de şeful Structurii de Securitate din Înalta Curte

22 Dec 2017 1877

Cum şi-ar fi unit forţele Dănuţ Căpăţînă şi Sorin Strutinsky Surpriză de proporţii din partea procurorilor DNA! Este vizat Spitalul Judeţean Constanţa

21 Dec 2017 3081

Fostul manager al Spitalului Județean Constanța, trimis în judecată de procurorii DNA. În același dosar va fi judecat și Sorin Strutinsky

20 Dec 2017 1053

Două dintre dosarele lui Radu Mazăre vor fi redeschise azi

19 Dec 2017 2875

Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky rămân sub control judiciar!

23 Nov 2017 1148

Cinci persoane vor fi audiate azi într-unul dintre dosarele lui Radu Mazăre

20 Nov 2017 833

Insolvenţa Xenoti SRL, firmă controlată de Mazăre, Strutinsky, Constantinescu şi Cârciog, amânată pentru februarie 2018

18 Nov 2017 2237