Un bebeluş din Iaşi a murit la petrecerea de după botez

Caz oribil în municipiul Iaşi, unde un copil de doar 2 luni s-a stins din viaţă la petrecerea ce a urmat botezului său, informează stirileprotv.ro.

Poliţiştii ieşeni au demarat marţi o anchetă după ce un copil de două luni a fost găsit mort în timp ce părinţii petreceau cu prietenii după botezul acestuia.

Purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, Anca Vijiac, a declarat că părinţii nou-născutului se aflau sub influenţă alcoolului astfel încât poliţiştii şi membrii echipajului SMURD sosiţi la faţă locului nu au reuşit să vorbească cu ei.

În funcţie de rezultatele necropsiei, părinţii copilului vor putea fi cercetaţi pentru neglijenţă. Potrivit anchetatorilor, pe trupul bebeluşului nu au fost găsite urme de violenţă însă nu este exclusă nicio ipoteza. Acest caz este acum şi în vizorul celor de la Protecţia Copilului care vor stabili în ce condiţii a fost ţinut bebeluşul din momentul în care a fost adus de la maternitate, acasă.

La ambulanţă a sunat, într-un târziu, o rudă care şi-a dat seama că micuţa nu mai respiră. Doctorii spun că bebeluşul a rămas fără aer din cauza unor resturi de mâncare cu care s-a înecat. Vecinii familiei au rămas şocaţi de tragedia petrecută chiar în ziua botezului şi plâng de milă bietei fetiţe care -spun ei - ar fi murit cu zile lângă părinţii neglijenţi.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Power Team Copfer SRL Iași, contract de 10.000 de euro cu Primăria Rasova. Livrează echipamente pentru teren de joacă (DOCUMENT)

29 Mar 2024 40

DNA a trimis în judecată un șofer! Dare de mită, ultraj, distrugere și amenințare

25 Mar 2024 395

Firme Constanța Moldoplast SA Iași vrea să cumpere un imobil în Neptun

22 Mar 2024 513

CSM Constanța baschet Echipa Under-14, calificare la turneul semifinal B (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 534

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, partener al Muzeului de Istorie a Moldovei în cadrul expoziției „Lulele, imamele și tabachere. De la Kustenge la Iasbazar”

19 Mar 2024 435

Cumpărări directe Constanța La Târgușor, reabilitare energetică pentru clădiri publice. Cine elaborează studiile și documentațiile (DOCUMENT)

02 Mar 2024 627

Superliga 2023/2024 Poli Iași - Dinamo, duel din zona fierbinte, deschide etapa a 29-a

29 Feb 2024 1212

Primăria Agigea și societatea Iridex Group Salubrizare, chemate în judecată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași

25 Feb 2024 682

Superliga 2023/2024 Începe etapa a 24-a. Ultimele două clasate joacă în prima zi, vineri, 2 februarie 2024

01 Feb 2024 1372

UPDATE Cantina unei școli a luat foc, în Iași. Pompierii intervin pentru stingerea incendiului

23 Jan 2024 6224

Ioan Gh. Botez, profesorul universitar care a sfârșit ca deținut politic, în colonia penitenciară de la Capul Midia

22 Jan 2024 651

Fotbal Echipa feminină Farul Constanța a transferat-o pe Tabita Croitoru

22 Jan 2024 911

Casă cuprinsă de flăcări, în Iași! Ce s-a întâmplat cu proprietara de 96 de ani (FOTO)

22 Jan 2024 682

Incendiu la acoperișul unei case, în județul Iași. O femeie de 95 de ani a suferit arsuri la nivelul feței

22 Jan 2024 591

Arde o casă! Forțele și mijloacele de intervenție, suplimentate

21 Jan 2024 774