Accident de muncă teribil în Portul Agigea Un docher a murit strivit de un placaj desprins din cârligul macaralei

Un docher şi-a pierdut viaţa în Portul Constanţa Sud-Agigea, în dana 131. Totul s-a petrecut în seara zilei de 11 mai, în jurul orelor 22.30, când doi bărbați ajutau la încărcarea unor colete pe nava Arslan 5. Aceștia au făcut o legătură la placaje, iar când macaraua le-a ridicat, aceasta s-a desprins, iar un placaj a căzut peste Anton Călin, un bărbat din Ialomița în vârstă de 30 de ani, care a murit pe loc.
 
„Elementele de prindere de la macara nu s-au rupt, așa că cel mai probabil nu au făcut ei legăturile cum ar trebui. Când s-a desprins, bărbatul stătea în imediata apropiere a sarcinii și a căzut peste el. Au fost audiați martorii, iar mâine se mai iau declarații ca să putem vorbi cu certitudine despre cauzele producerii accidentului. Bărbații erau echipați și salariați, aveau contracte de muncă“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanța, Marian Becheanu, inspector şef-adjunct al ITM Constanța.
 
Din primele cercetări, s-a stabilit că victima era angajată la Property Development SRL Constanţa. Cu ajutorul martorilor, specialiştii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa şi poliţiştii de la Port au refăcut filmul tragediei. Din declaraţiile colegilor lui Anton Călin, s-a stabilit că acesta se afla cu un alt muncitor pe chei şi încărca plăci de OSB la bordul navei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.