Un mort și opt răniți Bilanțul tragic al unui accident de lângă Mircea Vodă



Un grav accident a avut loc ieri după-amiază, în apropiere de localitatea Mircea Vodă.

Evenimentul rutier a avut loc pe DN 22C, între localitățile Satul Nou și Mircea Vodă. În urma unui impact frontal dintre două autoturisme, mai multe persoane au fost rănite, iar un pasager a decedat pe loc.


O Dacia Logan MCV, aparținând firmei Logi Bic SA, a pătruns pe contrasens, a efectuat o depășire riscantă și a intrat în coliziune frontală cu un Renault Megane care circula regulamentar. Potrivit oamenilor legii, în urma impactului, Loganul s-a răsturnat în afara părții carosabile. Potrivit unor martori, un bărbat, pasager în dreapta-față, a decedat pe loc. Alți doi bărbați, pasageri pe bancheta din spate, au rămas încarcerați. Unul dintre ei a fost preluat de o ambulanță SMURD, iar celălalt a fost transportat cu elicopterul la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Alte șase persoane, printre care doi minori, au ajuns la spital. Potrivit medicilor, primii doi bărbați, pasageri în Logan, au suferit răni grave. 

La fața locului au ajuns cinci echipaje de poliție, două ambulanțe SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță, o autospecială cu apă și spumă, pregătită să intervină în cazul vreunui incendiu, și mașina de descarcerare. Traficul în zonă a fost întrerupt zeci de minute.

Sursa foto: adevarul.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Autoturism răsturnat între localitățile Satu Nou și Mircea Vodă. Două persoane, rănite (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 1522

Cei trei tineri, decedaţi în cumplitul accident de la ieşire din Cuza Vodă erau din Satu Nou şi Mircea Vodă, judeţul Constanţa (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Jan 2023 29980

Femeie rănită în urma unui eveniment rutier în Mircea Vodă. Ce spun medicii de pe Ambulanță

14 Sep 2022 1506

Mircea Vodă, județul Constanța Accident rutier în Satu Nou. Două victime

03 Oct 2021 1706

Copil, accidentat pe strada Mircea Vodă din Tulcea

03 Oct 2020 1827

UPDATE Trei mașini au derapat din cauza poleiului. Eveniment rutier în dreptul localității Mircea Vodă. O persoană rănită

03 Jan 2020 2048

UPDATE Județul Constanța. Accident rutier cu două victime între Mircea Vodă și Satu Nou

14 Dec 2019 2980

Accident în județul Constanța. O mașină s-a răsturnat în câmp și s-a oprit fix lângă o cruce (galerie foto)

21 Nov 2019 14632

UPDATE Autoturism răsturnat între Satu Nou și Mircea Vodă. Un copil a fost rănit (galerie foto)

01 Nov 2019 2793

UPDATE Accident grav între Satu Nou şi Mircea Vodă, produs între un tir şi un autoturism. O persoană a murit (galerie foto + video)

01 Oct 2019 14105

Accident rutier grav pe DN22C, județul Constanța. Opt victime

27 Sep 2019 19507

UPDATE. Imagini de la eveniment. Accident rutier grav în judeţul Constanţa. Două mașini scumpe s-au făcut praf. O victimă în stare gravă (galerie foto+video)

24 Apr 2019 14526

Imagini de la eveniment. La un pas de tragedie. Accident rutier pe DN22C între Medgidia şi Satu Nou, judeţul Constanţa (galerie foto+video)

29 Dec 2018 11375

SMURD chemat în ajutor în județul Constanța. Accident rutier la ieșire din localitatea Satu Nou

25 Oct 2018 1959

Judeţul Constanţa Tir răsturnat între Mircea Vodă şi Satu Nou. Şoferul, aruncat din cabină. Intervine elicopterul SMURD (galerie foto+video)

26 Sep 2018 4707