Un nou termen în dosarul fostului şef al Informaţiilor din Constanţa. Al 14-lea (rechizitoriu)

DNA a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui alt dosar penal, în vederea continuării cercetărilor cu privire la alte persoane fizice şi juridice, între care şi Codruţ Alexandru Marta, fost şef de cabinet al fostului preşedinte ANAF
 
Judecătoarea Mariana Constantinescu, din Curtea de Apel Bucureşti, a amânat, pentru data de 9 martie, procesul în care Florin Dan Secăreanu, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, este acuzat de complicitate la evaziune fiscală, constituirea unui grup infracţional organizat (în forma sprijinirii) şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Alături de Secăreanu, în cauză mai sunt judecaţi Sorin Blejnar, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, şi Viorel Comăniţă, fost şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor. Noul termen (al 14-lea) s-a acordat în vederea continuării cercetării judecătoreşti şi pentru administrarea probatoriilor.
 
Aşa cum arătam şi în ediţiile trecute, cauza a fost instrumentată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care au calculat un prejudiciu de 56 de milioane de euro. Cei trimişi în judecată în prezenta cauză sunt Radu Nemeş, suspectat că ar fi fost coordonatorul grupului infracţional organizat, Diana Nemeş, administrator la SC Excella Real Grup SRL, soţia primului menţionat, George Guliu, asociat şi administrator la SC Excella Real Grup SRL Nicolae Bălcescu, Constanţa. De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi: Dumitru Chirvăsitu, administrator în fapt al SC Inkasso Jobs SRL Mihail Kogălniceanu, Constanţa, Mihai Buliga, Nicolae Belba, persoană care controla SC Divers Zootehnic SRL şi SC Partener Noblesse SRL, Andrei Florin Jugănaru, administrator de fapt al SC Crivas Logistic SRL Bucureşti şi al SC Rad Trans Concept SRL Bucureşti, Dumitru Emilian Preda, Ovidiu Ioan Moldovan, administrator al SC Benzoil Sibiu, Pavel Dumitru Ghişe, asociat şi administrator al SC Ana Oil SRL Sibiu, Sibiu. Mai departe, lista inculpaţilor este continuată de Sorin Blejnar, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), de Viorel Comăniţă, fost director la Autoritatea Naţională a Vămilor (ANV), de Florin Dan Secăreanu, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, de Mariana Vrînceanu (fostă Cozma), şi de Lucian Florin Ionescu, administrator la SC Delta Oil Logistic SRL.

 Tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA susţin că, „în perioada 2011 - 2012, inculpaţii Nemeş Radu, Nemeş Diana Marina, Guliu George, Chirvăsitu Dumitru, Buliga Mihai, Jugănaru Andrei Florin, Preda Dumitru, Moldovan Ovidiu Ioan şi Ghişe Pavel Dumitru au constituit un grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale aferente unor tranzacţii cu aproximativ 90.000 de tone de motorină comercializate sub aparenţa unor produse petroliere inferioare“.

„Grupul a fost sprijinit în diferite modalităţi de Marta Codruţ Alexandru, Blejnar Sorin, Comăniţă Viorel, Secăreanu Florin, care reprezentau palierul de protecţie, precum şi de Vrînceanu (fostă Cozma) Mariana, Belba Nicolae, Ionescu Lucian, care se aflau în subordinea celorlalţi membri şi executau dispoziţiile acestora, cunoscând scopul urmărit“, mai arată procurorii DNA. 
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Sorin Blejnar, Viorel Comăniţă, Florin Dan Secăreanu şi alţii. Prejudiciu, 56 de milioane de euro (document)


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.