Un polițist din IPJ Constanța, arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată, cere să fie eliberat

 
  • Polițistul ar fi pretins și primit banii în scopul îndeplinirii unor acte contrare calității sale de organ de cercetare penală (obținerea de acte publice contrafăcute sau audierea unui martor mincinos) și de a propune procurorului clasarea cauzei penale în care denunțătorul era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni privind siguranța circulației rutiere. 

Tribunalul Constanța a decis zilele trecute arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, a unui agent de poliție tot din cadrul Postului de Poliție Valu lui Train, din IPJ Constanța. Cel în cauză este acuzat de luare de mită în formă continuată.
 
Agentul de poliție a contestat mandatul de arestare.
 
Contestația polițistului a ajuns azi la Curtea de Apel Constanța, urmând ca judecătorii acestei instanțe să stabilească primul termen.
 
Conform procurorului de caz din cadrul Parchetuluid e pe lângă Tribunalul Constanța, polițistul, în perioada mai-septembrie 2019, a pretins și primit de la un martor denunțător, în mai multe tranșe, suma totală de 6.000 de lei și bunuri (băuturi alcoolice și produse alimentare), pentru a-i soluționa favorabil un dosar penal ce viza fapte la regimul rutier.
 
Mai precis, acesta a pretins și primit banii și bunurile în scopul îndeplinirii unor acte contrare calității sale de organ de cercetare penală (obținerea de acte publice contrafăcute sau audierea unui martor mincinos) și de a propune procurorului clasarea cauzei penale în care denunțătorul era cercetat pentru comiterea unei infracțiuni privind siguranța circulației rutiere.
 
Polițiștul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șofer fără permis depistat în trafic în satul Dunărea, județul Constanța! Suspectul, reținut

23 Apr 2024 83

IPJ Constanța mută Poliția din Vama Veche, din container, într-o clădire a Gărzii de Coastă! Urmează reparații generale (FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 527

IPJ Constanța Pentru bărbatul implicat în scandalul de la Eforie Nord, Judecătoria Constanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile

22 Apr 2024 437

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 317

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 663

Știri Constanța Depistat în trafic pe DN 39, în comuna Agigea, conducând un autoturism neînmatriculat

21 Apr 2024 560

Tânăr cu comportament suspect, depistat în Gara CFR Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra bărbatului

21 Apr 2024 426

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 490

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 683

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 438

UPDATE Alertă în județul Constanța! O fată de 15 ani, dispărută de la domiciliul din comuna Adamclisi

21 Apr 2024 446

IPJ Constanța Un tânăr s-a ales cu dosar penal pentru evadare. Ce s-a întâmplat

20 Apr 2024 536

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la Sibioara

20 Apr 2024 924

Acțiuni de amploare ale polițiștilor în județul Constanța. Peste 400 de persoane au fost legitimate prin aplicația eDAC

20 Apr 2024 559

Infracțiuni rutiere, depistate de polițiști pe raza județului Constanța. Au fost întocmite dosare penale

20 Apr 2024 556