Un tânăr de 17 ani, voluntar SMURD Târgu Mureş, i-a salvat viaţa şoferului de la City Mall

Şoferul care a provocat tragicul accident de ieri de la City Park Mall a fost la un pas de moarte. Conducătorul auto a suferit un atac cerebral în timp ce se afla la volan, susțin medicii, însă diagnosticul exact se va afla abia după efectuarea probelor de sânge complete.

Din fericire, în zona accidentului s-a aflat un voluntar SMURD din Târgu Mureş, care a efectuat în timp util primele manevre de resuscitare.
Răzvan Azamfirei este cel care i-a salvat viaţa şoferului care a pierdut controlul direcţiei de mers şi a provocat tragedia din zona City Park Mall.
„Eram în zonă, la 15-20 de metri distanţă, când am auzit o bubuitură şi câteva ţipete. Am mers la locul accidentului, am evaluat situaţia celor implicaţi. Unul dintre răniţi suferise leziuni incompatibile cu viaţa şi nu puteam face nimic. Şoferul, în schimb, era inconştient şi avea respiraţia specifică stopului cardio-respirator. Cu ajutorul câtorva persoane prezente la faţa locului, am reuşit să-l scoatem pe şofer din maşină, pentru a efectua manevrele de resuscitare. L-am pus pe jos şi am început manevrele de resuscitare pentru câteva minute. Şoferul a ieşit din stop cardio-respirator, dar apoi a intrat din nou, moment în care a sosit echipa de la Ambulanţă, care a continuat manevrele de resuscitare. După câteva minute, după ce s-a defibrilat, şoferul şi-a revenit”, ne-a povestit Răzvan Azamfirei.
 
Răzvan, în vârstă de 17 ani, se află în vacanţă pe litoral. Tânărul este voluntar la SMURD Târgu Mureş şi a fost preşedinte al CJE Mureş şi secretar la Consiliul Naţional al Elevilor.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Mos Gerila

05 Sep, 2014 14:33

Un tanar cum ar trebui multi altii sa fie! Bravo!

Articole asemanatoare

Răzvan Azamfirei, tânărul care i-a salvat viaţa şoferului de la City Park, va studia la Yale

02 Jan 2015 3091

Sondaj ZIUA de Constanţa 74% dintre constănţeni cred că Răzvan Azamfirei trebuie să devină cetăţean de onoare

18 Sep 2014 5176

Răzvan Azamfirei, tânărul care i-a salvat viața șoferului de la City Park, a primit o ofertă de muncă în Constanța

06 Sep 2014 2953

Înger pentru un bărbat în stop cardiac Răzvan Azamfirei - „Nu sunt un erou. Am făcut ce ar face orice om cu pregătire“

06 Sep 2014 4741

Sunteţi de acord ca voluntarul Răzvan Azamfirei, din Târgu Mureş, care a salvat viaţa şoferului implicat în accidentul de la City Mall, să devină cetăţean de onoare al municipiului Constanţa?

05 Sep 2014 7833

Şoferul care a provocat tragedia de la City Mall, salvat de un tânăr voluntar SMURD

04 Sep 2014 10085