Un TIR s-a răsturnat între Hârșova și Saraiu. O victimă încarcerată

 
 
  • În urma accidentului între Hârșova și Saraiu, județul Constanța a rezultat o victimă încarcerată
În urmă cu câteva momente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină între Hârșova și Saraiu, județul Constanța.

Din primele informații, este vorba despre un TIR răsturnat.

În urma impactului, a rezultat o victimă încarcerată.
                                                 
La locul accidentului au fost trimise echipaje medicale de prim ajutor precum și echipaje ale Poliției Rutiere  pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care a avut loc evenimentul. Intervenția se află în desfășurare.
 

Atenție! Circulația este blocată între Hârşova şi Saraiu!

În această seară, din cauza unui accident în care a fost implicat un camion încărcat cu cereale, circulația rutieră pe drumul național DN 22A, km 80, între localitățile Hârșova și Saraiu, este blocată.

După efectuarea investigațiilor la fața locului, de către Poliția Rutieră, drumarii de la S.D.N. Constanța vor acționa pentru degajarea carosabilului și reluarea circulației, a transmis Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Constanța.Sursă foto:


Oficial de la Centrul INFOTRAFIC

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN22A, la kilometrul 80, între localitățile constănțene Hârșova și Saraiu, un camion încărcat cu cereale s-a răsturnat pe carosabil.

În urma impactului, conducătorul vehiculului a suferit leziuni ușoare. Traficul auto se desfășoară îngreunat.

Facebook/ Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 506

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 247

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 537

Județul Constanța Șofer condamnat la închisoare după ce a fugit de la locul accidentului. Ce pedeapsă a primit bărbatul

18 Apr 2024 505

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 572

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 447

Declarații cutremurătoare! Una dintre supraviețuitoarele tragediei de la 2 Mai povestește chinul prin care a trecut! (VIDEO)

18 Apr 2024 1032

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 227

Județul Constanța Familiile tinerilor uciși la 2 Mai au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 514

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 553

Cutremurător Tatăl lui Sebi și-a făcut un tatuaj, în memoria fiului său (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 1114

Imagini de la Judecătoria Mangalia. UPDATE. Astăzi, termen nou în dosarul lui Vlad Pascu (FOTO+VIDEO)

18 Apr 2024 643

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1293

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 482

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 427