Unde poţi să petreci Valentine’s Day în Constanţa (galerie foto)

Valentine’s Day, ziua în care cuplurile din întreaga lume sărbătoresc iubirea care îi uneşte, se apropie cu paşi repezi. Dragostea îşi întinde aripile peste oraşul de la malul mării, iar Cupidon îşi mută sediul în cele mai tari locaţii din Constanţa.
 
Luv dă startul evenimentelor organizate de Valentine’s Day, cu petrecerea „Romantic World”, programată pe 13 februarie, de la ora 23.00. Seara va fi animată de DJ Alexunder Base, DJ Maryo şi DJ Smart, iar intrarea este liberă.
 
El Comandante Constanţa sărbătoreşte Valentine’s Day în cadrul unei petreceri al cărei motto este: „Dacă dragoste nu e, faceţi!”. Evenimentul este programat pe 14 februarie, începând cu ora 22.00. Organizatorii anunţă invitaţi surpriză.
 
În acest weekend, Doors Club pregăteşte două concerte inedite, pentru toate gusturile. Pe 14 februarie, constănţenii care aleg să petreacă Valentine’s Day în Doors se vor întâlni cu Alternosfera, cea mai bună trupă de rock alternativ din România, distincţie primită în urma concursului organizat de către metalhead.ro. Concertul este programat începând cu ora 21.00, iar biletele se pot procura la preţul de 25 de lei.
Seara următoare (15 februarie), de la ora 19.00, Doors găzduieşte evenimentul „Anti-Valentine’s Day”, protagoniştii concertului fiind reprezentaţi de trupele Ţapinarii şi Fără Zahăr.

„Şi anul acesta marcăm Ziua Îndrăgostiţilor cu turneul deja tradiţional Anti Valentine's Day al băieţilor de la Ţapinarii. Pentru o experienţă completă, servim această zi şi Fără Zahăr”, precizează organizatorii pe pagina oficială de Facebook a evenimentului.
 
Localul La Historia de Argentina pregăteşte de Valentine's Day o seară romantică, cu multe surprize. „Dacă faceţi parte dintre aceia pentru care cuvântul iubire semnifică mai mult decât o înşiruire de litere, vă aşteptăm pe 14 februarie, de la ora 19.00”, precizează organizatorii. Un meniu costă 120 de lei de persoană.
 
„Dacă nu ai bani de flori, dacă nu ai compus cea mai kitschoasă declaraţie de dragoste, daca eşti sau nu amorezat sau cuplat, avem pentru tine o variantă mult mai autohtonă: Ziua Îndrăgostiţilor... de alcool”. Noi nu avem baloane roz şi nici ursuleţi. Avem cea mai bună muzică, cea mai tare petrecere şi cei mai frumoşi oameni care ştiu să se distreze”, precizează, cu umor, cei de la Heaven’s Hell pe pagina oficială de Facebook a evenimentului. Programată pe 14 februarie, de la ora 22.00, petrecerea va fi animată de DJ Kronk. Intrarea este liberă.
 
Începând cu ora 23.00, şi Chaplin Studio (fosta locaţie a clubului Megalos) sărbătoreşte Valentine's Day, în cadrul unei seri speciale. De asemenea, pe lista localurilor care sărbătoresc Valentine's Day îşi face loc şi Strings Club, care va fi gazda concertului live susţinut de trupa Crossover. Înfiinţată în 2010, Crossover a susţinut concerte atât în Constanţa, oraşul natal al formaţiei, cât şi în diferite colţuri ale ţării. Concertul este programat începând cu ora 22.00.

 
Pe 14 februarie, de la aceeaşi oră, se anunţă o seară specială în localul Sky View Bar. Protagoniştii petrecerii sunt Gemini Brothers (grup format din Ionuţ şi Răzvan), Ales şi Alin G.
 

„Ziua Îndrăgostiţilor” este celebrată şi în localul Mikonas Lounge & Cafe, care organizează cu această ocazie o seară de karaoke cu Cristian Parmac, de la ora 21.00. În cadrul evenimentului, va fi organizată o tombolă cu premii surpriză. Intrarea este liberă.
 
În localul Vision by Sejho Club, pe 14 februarie, de la aceeaşi oră, Lora va fi protagonista unui super concert. De asemenea, vor fi prezenţi DJ Sebastien G. & Friends, DJ Keloo, Amnesia Go-Go dancers from Greece, DJ Adryanno Sanchez (warm up). Organizatorii au anunţat că va fi prezentă şi... Izabella, fetiţa care a invitat o ţară întreagă la ziua ei. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.