Unul dintre cei mai doriți DJ, pe scena principală a primei ediții a festivalului Massif

Unul dintre cei mai doriți DJ din line-up-ul de festival, DIMITRI VEGAS, vine pe scena principală a primei ediții a festivalului Massif, care va avea loc în perioada 3-5 martie în Poiana Brașov. În premieră pentru scena unui festival din România este faptul că în deschiderea show-ului său va mixa soția lui, MATTN, aflată și ea în TOP 100 DJ Mag. Organizatorii anunță primul val de artiști care vor urca pe scenele celui mai nou concept de divertisment de la munte și vor transforma Poiana Brașov în cea mai căutată destinație montană de către tinerii din Europa.
 
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, pe scenele Massif, cel mai așteptat festival de iarnă din Centrul și Estul Europei în 2023, vor urca și Quintino, Nicky Romero, Kadebostany, B.U.G. Mafia, Inna, Delia, Grasu XXL, Dirty Nano, Pascal Junior, Killa Fonic și mulți alții.
 
Dimitri Vegas, unul dintre headlinerii ediției de anul acesta, la festivalul Massif, este jumătatea celui mai cunoscut duo de DJ, Dimitri Vegas & Like Mike.
 
În 2022, cei doi artiști au urcat două poziții în clasamentul dedicat DJ-ilor profesioniști, Top 100 DJ Mag, clasament în care ocupă locul 3. Dimitri Vegas a ajuns, alături de fratele său, la toate marile evenimente ale lumii, reușind să ocupe statutul de superstar în lumea muzicii electronice, fiind invitat ca artist oficial și la finala UEFA Champions League Final în Madrid. E un DJ care generează big buzz pe scenele marilor festivaluri, show-urile live sunt pline de energie.
 
În ultimii doi ani, Dimitri Vegas și-a consolidat cariera în cinematografie. După câteva roluri memorabile în blockbuster-uri precum Rambo: Last Blood, Men In Black: International, Yummy, H4Z4RD, Dimitri Vegas a fost ales și în distribuția noului film din seria Jurassic World: Dominion. Filmul a avut premiera în luna iunie 2022 și a avut încasări de peste 1 miliard de dolari la nivel mondial.
 
Dimitri Vegas trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Anouk Matton aka MATTN, care este una dintre premierele organizatorilor Massif. În 2018 a debutat și ea în Top 100 DJ Mag.
 
Nicky Romero este unul dintre DJ-ii care vor ajunge în luna martie în Poiana Brașov, la Massif. În ultimii ani, Nicky Romero a lansat piese la care a colaborat cu cei mai cunoscuți producători ai lumii, de la Avicii la David Guetta, Calvin Harris, Hardwell, Tiësto, Fedde le Grand sau Armand van Helden. Considerat un dance music megastar, Nicky Romero continuă să fie o prezență constantă pe scena celor mai mari festivaluri din lume. Olandezul este proprietarul unui label, Protocol Recordings, care în acest an celebrează 10 ani de existență, iar show-ul radio cu același nume este difuzat în 71 de țări ale lumii.
  
Din Top 100 DJ Mag, Quintino completează lista DJ-ilor confirmați pentru prima ediție a festivalului din Poiana Brașov.
 

Massif anunță și un live act legendar din România, trupa B.U.G. Mafia, care va susține un concert live pe mainstage-ul festivalului.
 
B.U.G. Mafia este singurul nume cu 5 nominalizări la Premiile MTV 2004; membrii trupei au câștigat la cele mai importante categorii - „Cel mai bun album” și „Cel mai bun act hip hop”. Dincolo de cifre și trofee, B.U.G. Mafia este o trupă fenomen a culturii underground din România. Artiștii au trecut de barierele sociale și au adus împreună oameni din medii diferite prin intermediul muzicii.

 
Band-ul elvețian Kadebostany completează lista artiștilor anunțați de organizatorii Massif. Cunoscuți în toată lumea pentru succesul ,,Castle In The Snow”, membrii trupei Kadebostany au reușit să-și cucerească publicul și cu aparițiile live.
 
UNII DINTRE CEI MAI ASCULTAȚI ARTIȘTI DIN ROMÂNIA AJUNG LA MASSIF 2023

Cele mai cunoscute nume din muzica românească Inna, Delia, Grasu XXL și Killa Fonic, alături de artiști consacrați din dubstep, grime, trap, hip-hop, trip-hop, rock și dance, vor ajunge în luna martie în Poiana Brașov pentru prima experiență Massif: Rava, Oscar, HVNDS, Pascal Junior, Hollygood Gang, David Ciente, Shaun Warner, Bad & Boujee, Dirty Nano, DJ Sauce, Alex Super Beats, Pici, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor.
 
Lupii lui Calancea, unul dintre cele mai apreciate proiecte muzicale ale momentului din Republica Moldova, combină pasajele clasice de folclor cu ritmuri de drum’n’bass într-un sunet nou cunoscut sub denumirea de folclor urban. Lupii lui Calancea vor avea un show special împreună cu Surorile Osoianu.
 
Dirty Nano, unul dintre cele mai cunoscute proiecte din industria muzicală din România, vine la Massif 2023.
 
În 2011, duo-ul lansa primele remix-uri online de orientare house, deep house și dance, producții cu un vibe pozitiv, cu care reușesc să își cucerească publicul. Dirty Nano au lansat versiuni remix pentru INNA, The Motans, Delia sau Alina Eremia. Single-ul de debut ,,Promite-mi", o piesă la care au colaborat cu Alina Eremia, a ajuns la un număr de 6,1M milioane de ascultări pe YouTube.

Primul hit remix al celor doi membri Dirty Nano, ,,Versus”, a marcat un alt succes comercial și are peste două milioane de accesări pe YouTube, iar versiunea remix pentru ,,How Do You Feel”, single semnat Ed Sheeran, a ajuns la peste 11 milioane de vizualizări.
 
Bad and Boujee, trupa formată din DJ Lexy și DJ Oldskull, va încălzi atmosfera în Poiana Brașov cu cele mai bune piese de hip-hop și trap.
 
ORGANIZATORII AU PREGĂTIT 7 SCENE PENTRU PRIMA EDIȚIE MASSIF. ACESTEA VOR FI AMPLASATE ÎN MAI MULTE LOCAȚII DIN POIANA BRAȘOV

Prima ediție Massif va avea 7 scene. În zona principală a festivalului, Massif Winter Village, vor fi amplasate 3 scene pe Pârtia Bradu, iar alte 4 scene sunt realizate în parteneriat cu apres ski-urile renumite din stațiune.
 
Organizatorii vor aduce în premieră o producție specială pentru stațiunea montană, care va completa performance-urile live și show-urile surpriză ale DJ-ilor de pe cele 3 scene:
Mainstage-ul outdoor, scena indoor denumită ,,Greatest of All Time’’ (G.O.A.T.) și Retro
Fantesia, scena îndrăgită de la UNTOLD.
 
Producția de anul acesta include și amplasarea a 4 scene în perimetrul apres ski-urilor din stațiune, recunoscute la nivel European. Organizatorii vor dezvălui curând conceptul și locația scenelor.
 
ABONAMENTE DISPONIBILE DE LA 79 DE EURO PLUS TAXE
 
Cei care doresc să trăiască cea mai intensă experiență de la munte și să descopere ce înseamnă lumea sălbatică a celui mai nou festival montan din Europa pot achiziționa abonamente începând de la 79 de euro plus taxe, de pe bemassif.com.
 
Abonamentele disponibile acum pentru Massif 2023, eveniment care are loc în perioada 3-5 martie, sunt următoarele:
  • General Access Basic: 79 euro plus taxe 
  • General Access Risk Free: 99 euro plus taxe 
  • VIP: 250 euro plus taxe
  • Prețul final al abonamentelor General Access este de 149 de euro plus taxe.

Organizatorii promit o producție care va duce entertainment-ul de iarnă din România la un alt nivel, iar prin proiectul Massif își propun să transforme Poiana Brașov în cea mai dorită și căutată destinație montană de către tinerii din Europa.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A doua ediție a festivalul Massif a fost un succes. Peste 43.000 de participanți în cele 4 zile de festival

18 Mar 2024 637

Biroul pentru ImigrăriPolițiștii de imigrări au fost prezenți la festivalul ”Massif-Winter Festival” din Poiana Brașov

18 Mar 2024 432

Festivalul Massif Stațiunea Poiana Brașov, pentru a treia zi consecutiv, centrul distracției pentru peste 17.000 de fani (GALERIE FOTO)

17 Mar 2024 633

Peste 12.000 de participanți în cea de-a doua zi a festivalului Massif

16 Mar 2024 578

IGPR InfotraficTrafic închis pe DN 1E

15 Mar 2024 540

Peste 10.000 de fani s-au bucurat alături de artiștii preferați în prima zi de MASSIF

15 Mar 2024 441

Peste 1.000 de angajați ai MAI se vor asigura că festivalul Massif se desfășoară în condiții de maximă siguranță

13 Mar 2024 683

Trei zile până la cel mai așteptat festival de la munte din România, Massif! Ce trebuie să știi înainte să ajungi la eveniment

12 Mar 2024 543

Erika Isac vine la Massif, pe 17 martie, pe scena GOAT unde se va auzi și viralul manifest “Macarena”

08 Mar 2024 709

Unii dintre cei mai ascultați artiști din România urcă pe scena festivalului Massif 2024

29 Feb 2024 697

Primii mari artiști anunțați la Festivalul Massif, cel mai nou concept de divertisment

11 Jan 2024 691

MASSIF 2024 va avea loc în perioada 14-17 martie

01 Nov 2023 890

Neversea Site nou, aplicație nouă și beneficii pentru cei care se înscriu de acum pentru ediția din 2024 a festivalului

06 Jul 2023 1809

Prima ediție a festivalului Massif, un succes. Peste 100 de artiști români și internaționali au participat la festivalul din Poiana Brașov

13 Mar 2023 1350

Festivalul Massif, un succes chiar de la prima ediție. Peste 38.000 de participanți în cele 3 zile de festival

06 Mar 2023 961