Imagini de la fața locului UPDATE. Constanța. Arde o casă din zona Abator! Finalul, unul tragic (FOTO+VIDEO)

 
UPDATE 2 -Oficial de la ISU Dobrogea 

În această dimineață, pompierii constănțeni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu, izbucnit la o casă, în municipiul Constanța. S-a intervenit cu 4 autospeciale  și două echipaje de prim ajutor, precum și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța. 

Incendiul s-a manifestat la o locuintă pe o  suprafață de aproximativ 60 mp, cauza probabilă fiind o sursă improvizată de încălzire. Din nefericire, o persoană a fost găsită decedată.

Pentru evitarea incendiilor la locuinţe reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa atrag atenţia cetăţenilor cu câteva sfaturi  utile, astfel:

La instalaţiile electrice: 

- nu utilizaţi siguranţe improvizate pentru că prezintă un pericol de incendiu;
- evitaţi să folosiţi conductoare electrice neizolate, ştechere sau prize defecte;
- este interzisă suprasolicitarea circuitelor electrice prin conectarea concomitentă a mai multor consumatori electrici. Pentru remedierea defecţiunilor, apelaţi numai la persoane autorizate. 

Fumatul:


- nu aruncaţi la întâmplare resturile de ţigări şi în niciun caz înainte de a fi stinse complet;
- încercaţi să aveţi propriul loc pentru fumat chiar şi în casa sau gospodăria proprie şi nu uitaţi că fumatul este interzis în încăperile în care sunt depozitate materiale combustibile sau lichide inflamabile.


Jocul copiilor cu focul:

- nu lăsaţi la îndemâna lor surse de foc şi nu permiteţi să se joace cu chibriturile sau cu jarul din sobă; 
- explicaţi-le care este pericolul dacă se joacă cu focul (pierderea vieţii, arsuri, distrugeri de bunuri etc.);
- nu vă lăsaţi copiii încuiaţi în casă, având la îndemână surse de foc sau mijloace de încălzire în funcţiune.

La aragaz: 
- se verifică etanşeitatea racordării buteliei cu GPL la aragaz cu emulsie de apă şi săpun, şi în niciun caz cu flacără;
- este interzisă utilizarea buteliilor artizanale şi transvazarea GPL-ului din buteliile omologate în butelii artizanale;
- nu amplasaţi buteliile în imediata apropiere a sistemelor de încălzire din locuinţă (sobe cu sau fără acumulare de căldură) pe durata exploatării;
- dacă constataţi că sunt scăpări de gaze, nu manevraţi echipamente electrice sau surse de foc în locuinţă, ci aerisiţi spaţiul în care sunt amplasate butelia cu GPL şi aragazul.



UPDATE 1


Am intervenit cu 4 ASAS,2 smurd și un SAJ. Incendiul s-a manifestat la o casă pe aprox 60 mp. Incendiul a fost lichidat rapid. 

Din nefericire, în interior a fost găsită o persoană carbonizată, de sex masculin., au transmis reprezentanții ISU Dobrogea. 



În urmă cu puțin timp, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în zona Abator din municipiul Constanța.

Din primele informații este vorba despre un incendiu a o casă produs pe Aleea Albăstrelelor. 

La locul solicitării au fost trimise echipaje medicale de prim ajutor. Intervenția se află în desfășurare.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 182

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 420

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 369

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 557

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 242

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 872

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 942

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2048

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2918

ISU Constanța Incendiile de vegetație uscată se propagă rapid! Măsuri de prevenire

15 Apr 2024 303

Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case incendiate din Conacu! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

15 Apr 2024 1019

Știri Constanța Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case din Conacu!

15 Apr 2024 992

Incendiu într-o gospodărie din municipiul Tulcea! (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 540

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1840

Mașină în flăcări, pe A4, spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 1474