Urmărire spectaculoasă în trafic. Implicat un șofer cu permisul anulat

La data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 23:45, în timp ce se aflau în  exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii orașului Măgurele au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, care fusese înregistrat cu aparatul radar, circulând cu viteza de 85 de km/h, pe un tronson de drum, din localitatea Jilava, unde limita maximă de viteză este de 50 km/h.

Întrucât persoana care conducea autoturismul nu a oprit, polițiștii au procedat la urmărirea autovehiculului, care și-a continuat deplasarea până în  București, pe Soseaua Giurgiului, unde a oprit în dreptul unui imobil, informează IPJ Ilfov. 

Imediat, din autovehicul a coborât un bărbat, care a fugit, încercând să scape de urmărire, pentru a nu fi prins.

Polițiștii l-au somat legal și au folosit armamentul din dotare,  executând un singur foc de avertisment, în plan vertical, context în care,  au reușit prinderea și imobilizarea persoanei respective.

La solicitarea organelor de poliție, bărbatul de 30 de ani, a refuzat testarea cu aparatele din dotare, în vederea stabilirii prezenței în organism a alcoolului ori a substanțelor psihoactive, și a fost condus la un spital din București, unde i-au fost recoltate probe  biologice, a mai punctat sursa citată. 

În cadrul activităților de verificare, polițiștii au stabilit faptul că, bărbatul respectiv figurează cu dreptul de a conduce autovehicule, anulat.

În cauză, a fost deschis dosar de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În urma probatorului administrat, polițiștii orașului Măgurele au dispus măsura preventivă  reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul respectiv, iar astăzi, 4 octombrie a.c., procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.


Citește și:

ACCIDENT LIVE VIDEOAccident rutier în zona Gării din Constanța. Șofer urmărit în trafic. Au fost focuri de armă! (FOTO +VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Originar din Botoșani și devenit constănțean prin „adopție” Actorul Virgil Andriescu, la ceas aniversar!

25 Apr 2024 529

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 545

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1066

Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară a rămas în pronunțare în cazul judecătoarei Popoviciu, de la Mangalia

24 Apr 2024 485

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 416

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 575

Constanța Ambasadorul Japoniei în România, în vizită la RAJA (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 502

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1880

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 451

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 452

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1389

BNR Lansare în circuitul numismatic. 90 de ani de la înființarea Spitalului Clinic de Urgență București

22 Apr 2024 328

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 466

Licitații Constanța Arlechin Total Distribution SRL, contract de 56.000 de euro cu Primăria Comana pentru furnizarea de echipamente digitale către școli (DOCUMENT)

20 Apr 2024 401

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 720