Valentin Preda şi periclitarea securităţii naţionale Fostul consilier al primarului Radu Mazăre, judecat de un om cu sute de acţiuni la un operator portuar (DOCUMENTE)

Preda este judecat alături de Dan Emil Manolachi, fost angajat al DNA şi al Poliţiei Judeţului Constanţa, dar şi de Geanina Lavinia Cazan, fosta şefă a cabinetului secretarului de stat Preda, fost director comercial al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA.
 
Deferit justiţiei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi fost consilier al primarului Constanţei, Radu Mazăre, a ajuns „pe mâna“ judecătoarei Daniel Panioglu, din Curtea de Apel Bucureşti. Preda este acuzat de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, de trafic de influenţă şi de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori de permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Ca un făcut, Daniela Panioglu, judecătoarea fostului consilier al primarului Radu Mazăre, a hotărât, zilele trecute, prin intermediul unui decizii definitive, menţinerea controlului judiciar luat faţă de Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
Concret, la începutul acestei luni, procurorii DNA au decis trimiterea în judecată a lui Dan Emil Manolachi, pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, dar şi pentru luare de mită. Preda este acuzat, după cum menţionam şi mai sus, de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, de trafic de influenţă şi de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori de permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. Mai departe, lista inculpaţilor este continuată de Andrei Ștefan Caunii, reprezentant al unei societăţi pe acţiuni (Novensys Corporation, conform presei centrale), acuzat de cumpărarea de influenţă, de instigare la infracţiunea de spălare de bani şi de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În faţa judecătoarei Daniela Panioglu au ajuns Octavia Mihaela Vasile, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor concurente de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani, Marius Irofte, acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, şi Cătălin Radu, administrator al unei societăţi comerciale. Acesta din urmă este acuzat de săvârşirea infracţiunilor concurente de complicitate la trafic de influenţă, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi spălarea banilor.

Director comercial al CNACN SA, acuzat de complicitate la trafic de influenţă

Ultimii trei inculpaţi ai cauzei sunt Tudor Gabriel Bohîlţeanu, consilier personal al ministrului Transporturilor, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, Elena Simona Hulubariu şi Geanina Lavinia Cazan, fost şef al cabinetului secretarului de stat Preda, fost director comercial al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA. Hulubariu şi Cazan sunt acuzate de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

Averea şi interesele judecătoarei

Conform ultimei declaraţii de avere, pusă la dispoziţie de Consiliul Superior al Magistraturii, Daniela Panioglu nu are terenuri însă deţine o casă în localitatea Voluntari (judeţul Ilfov), în suprafaţă utilă de 90,80 de metri pătraţi, şi conduce un autoturism marca Dacia, model Logan, fabricat în 2005. Panioglu are bani în bancă (1.181,85 de euro şi aproape 141.000 de lei), dar şi datorii (circa 5000 de euro) către BCR. În ceea ce priveşte veniturile, Daniela Panioglu a consemnat, de la Curtea de Apel Bucureşti, suma de 113.622 de lei, reprezentând drepturi salariale, şi de la Institutul Naţional al Magistraturii 494 de lei (drepturi salariale). Mai mult, judecătoarea Panioglu a mai primit 11.984 de lei reprezentând „total cote chirie compensate“.

Venituri şi din alte surse

Daniela Panioglu înregistrează venituri şi din alte surse. Mai precis, magistratul deţine un certificat de acţionar, cu 800 de acţiuni, în valoare de 5.770 de lei, la SC Romportmet SA Galaţi. Potrivit archive.today, SC Romportmet SA Galaţi s-a înfiinţat în urma reorganizării SC Navrom Galaţi. SC Romportmet SA este parte integrată a grupului ArcelorMittal Galaţi. Conform propriilor consemnări, judecătoarea Daniela Panioglu nu are interese.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

geo

24 Jun, 2014 21:19

Asta-i dus cu capul, tataie!

Articole asemanatoare

Judecătorii au încetat procesul penal faţă de Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor! (MINUTĂ)

08 Jun 2023 1566

Curtea de Apel București, așteptată să se pronunțe azi în dosarului lui Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor!

07 Jun 2023 1776

Curtea de Apel București anunță când s-ar putea pronunța în dosarul unui fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor

12 May 2023 1101

Fost consilier al lui Radu Mazăre Tribunalul București a încetat procesul penal față de Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor!

18 Feb 2023 2459

Tribunalul București, un nou termen în dosarul lui Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor

02 Sep 2022 1283

Tribunalul București continuă procesul lui Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor

20 May 2022 1669

Discuții la nivel înalt despre rolul diplomației, la Constanța! Nu mai puțin de 50 de diplomați au venit la malul mării!

05 May 2022 1684

LIVE VIDEO-TEXT Forumul internațional „Cum poate diplomația încheia un război“, la Constanţa (GALERIE FOTO)

04 May 2022 2529

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 aprilie 2022

28 Apr 2022 1917

„Scopul preventiv-educativ, atins!“ Deși DNA Constanța s-a opus, Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat, eliberat condiționat

02 Nov 2021 2817

Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, va fi pus în libertate

01 Nov 2021 3365

Un fost secretar de stat din Ministerul Transporturilor, pus în libertate la Medgidia. DNA Constanța se opune

19 Oct 2021 2609

Fostul consilier al lui Radu Mazăre a cerut eliberarea din arest. Ce răspuns a primit

29 May 2021 2955

Tribunalul București, undă verde pentru dosarul lui Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor

09 Apr 2021 2013

Tribunalul București, așteptat să se pronunțe azi în dosarul lui Valentin Răducu Preda

09 Mar 2021 2262