Vasile Adrian Vornicu şi Florin Colniceanu Iată ce averi au cei mai noi şefi din IPJ Constanţa (documente)

Ieri, începând cu ora 10.30, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea a două funcţii de şef de post, pentru localităţile 23 August, respectiv Saraiu, funcţii rămase vacante.

În urma concursului au fost declaraţi câştigători agentul-şef de poliţie Vasile Adrian Vornicu, obţinând nota 8,22, pentru Postul de Poliţie 23 August, şi agentul-şef adjunct Florin Colniceanu, obţinând nota 8,26, pentru Postul de Poliţie Saraiu.
Conform declaraţiei de avere, proaspătul şef al Postului de Poliţie 23 August deţine, în Mangalia, părţi din două terenuri (unul agricol şi unul intravilan), în suprafaţă totală de circa 1.000 de metri pătraţi. Vasile Adrian Vornicu mai posedă şi două case de locuit, tot în municipiul Mangalia, una dobândită prin moştenire, iar cealaltă fiind în construcţie la data completării declaraţiei de avere, respectiv 14 mai 2012. În ceea ce priveşte datoriile, agentul şef Vornicu a consemnat că, în 2007, a luat de la Alpha Bank suma de 19.700 de euro. Din salariu, Vasile Adrian Vornicu spune că încasa anual suma de 26.400 de lei.
De partea cealaltă, agentul-şef adjunct Florin Colniceanu nu are terenuri, însă posedă o jumătate dintr-un apartament în Hârşova şi un automobil marca Renault. La categoria veniturilor salariale anuale, noul şef al Postului de Poliţie Saraiu a consemnat, la data de 15 mai 2011, că a primit suma de 20.400 de lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 471

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 413

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 311

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 331

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 707

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 440

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 401

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 379

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 469

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 464

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 509

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 506

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 708

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 354

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 408