Vaslui Accident mortal după ce doi frați minori au furat mașina familiei. Unul dintre ei a murit

  • Un accident grav a îndurerat o familie din Vaslui, după ce doi frați minori, în vârstă de 16, respectiv, 17 ani, au furat autoturismul părinților și au plecat de acasă.

Cei doi au fost localizați, luni dimineață, pe un câmp din comuna Ivănești, unde se răsturnaseră cu mașina.

Din păcate, adolescentul în vârstă de 17 de ani a fost găsit fără suflare. 

„Secția de pompieri Huși intervine cu două autospeciale și echipaje specializate la un accident rutier produs pe un drum agricol dintre comunele Pădureni și Lunca Banului.

La fața locului, s-au deplasat și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui și un echipaj de polițiști din cadrul IPJ Vaslui. În accident este implicat un autoturism în care se aflau două persoane.

La sosirea echipajelor de intervenție, pe drumul agricol care face legătura dintre localitățile Ivănești (comuna Pădureni) și Lunca Veche (comuna Lunca Banului) a fost găsit un autoturism răsturnat.

În autoturism se aflau doi băieți cu vârste de 16 și 17 ani. Unul dintre minori, cel în vârstă de 17 ani era decedat, acesta având semne vizibile de rigiditate și lividitate cadaverică.

Minorul de 16 ani a suferit traumatisme multiple, era inconștient și hipotermic. Victima a primit primele îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, urmând să fie transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Huși", au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui.


Misiunea salvatorilor a fost îngreunată deoarece adolescenții nu știau să explice locul exact în care se află, autoritățile reușind să-i localizeze după semnalul telefonului de pe care unul dintre băieți a sunat-o pe mama lui, scrie presa locală. 

Sursă foto: ISU Vaslui, SAJ Vaslui

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ VasluiTâlhărie în comuna Crețești

29 Mar 2024 67

Rezultate CSM Constanța Rareș Ștefan, 14 goluri în victoria handbaliștilor juniori 1 cu LPS Vaslui (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 544

Handbal Juniorii 3 de la CSM Constanța, a doua victorie în Grupa Speranță 1. Revenire spectaculoasă cu CSO Negrești Vaslui (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 488

Un bărbat din Cernavodă, cooptat în firma Texline Goldvision SRL din județul Vaslui

21 Mar 2024 1676

În județul Vaslui Patru tineri au fost grav răniţi, după ce au intrat cu mașina într-un cap de pod. Unul din ei este în comă, iar altul a suferit o amputație

16 Mar 2024 428

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

13 Mar 2024 271

IPJ VasluiPoliţiştii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut doi tineri

12 Mar 2024 403

IPJ VasluiPolițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au reținut un bărbat, în vârstă de 55 de ani,

12 Mar 2024 600

IPJ VasluiPolițist medaliat

08 Mar 2024 350

CSM Constanța Handbaliștii juniori 3, start cu dreptul în Grupa Speranță 1. Bogdan Nancu, principalul marcator la Piatra Neamț (GALERIE FOTO)

07 Mar 2024 766

Traficul pe Autostrada A2 și alte drumuri naționale. Raportul INFOTRAFIC

06 Mar 2024 429

IPJ VasluiPolițiștii au reținut doi bărbați din comuna Cozmești

04 Mar 2024 336

IPJ VasluiPolițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane

04 Mar 2024 320

IPJ VasluiAcțiuni ale polițiștilor vasluieni

04 Mar 2024 262

IJJ Constanța Recomandări de siguranță pentru participanții la evenimentele sportive din Constanța

01 Mar 2024 497