Verificări MAI în țară și pe litoral Club din Constanța, amendat cu 20.000 de lei și închis până săptămâna viitoare (galerie foto și video)



•    Măsura a fost luată pentru nerespectarea regulilor de igienă şi de depozitare a produselor alimentare, potrivit MAI

Un club din Constanța a fost închis până pe data de 8 iulie, în urma verificărilor efectuate noaptea trecută de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne și de către inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța. Clubul a primit o amendă de 20.000 de lei și s-a decis suspendarea activității sale, pentru nerespectarea regulilor de igienă şi de depozitare a produselor alimentare, potrivit MAI.

Potrivit unor surse, la acțiuni a participat și noul comandant al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, comisar șef Adrian Glugă.

UPDATE
„În urma controlului efectuat în incinta unui club din județul Constanța s-a dispus aplicarea unei sancțiuni în valoare de 20.000 lei și suspendarea activității operatorului economic, de către DSVSA Constanța, până la data de 08.07.2020, pentru nerespectarea regulilor de igienă şi de depozitare a produselor alimentare”. Astfel, doar bucătăria a fost închisă până la dat ade 8 iulie, urmând ca activitatea de la terasă să se desfășoare normal

Iată comunicatul oficial pus la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne:

Peste 7900 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au acționat, la nivel național, noaptea trecută pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară în zonele aglomerate.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne au acordat o atenție deosebită zonelor turistice pentru a preveni fapte care să pună în pericol sănătatea publică.


În activitățile desfășurate au fost angrenați 4.262 polițiști, 1.456 jandarmi, 399 polițiști de frontieră, 196 cadre ISU, 1.258 polițiști locali, 83 reprezentanți din cadrul ANSVSA , 30 inspectori ai ANPC, 258 reprezentanți ai Ministerului Sănătății, 48 angajați ai structurilor din subordinea Ministerului Muncii, 6 reprezentanți ai Ministerului Transportului, dar și reprezentanți ai autorităților publice locale.

🔴Exemple de nereguli constatate:

În urma acțiunilor desfășurate au fost aplicate 1.189 amenzi în valoare de peste 428.000 de lei.

Dintre cele 1189 de sancțiuni contravenționale, 58 au fost aplicate operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, valoarea acestora fiind de 28.450 lei.

Au mai fost acordate sancțiuni contravenționale și pentru alte situații descoperite în urma controalelor, după cum urmează:

- 474 amenzi pentru persoane fizice care au participat la activități în spațiul public sau privat pentru care au fost instituite interdicții și restricții;
- 468 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală;
- 20 de sancțiuni pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese.

În total, la nivel național, au fost verificate 2.791 societăți comerciale și 25.493 persoane fizice.

Cu ocazia verificărilor efectuate la un agent economic din Capitală s-a constatat ca aici se desfășura activitate comercială la subsolul clădirii,  ocazie cu care au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 57.500 lei, fiind dispusă ca măsură complementară, suspendarea activității conform Legii 349/2002 pentru nerespectarea cu repetabilitate a prevederilor privind interzicerea fumatului în localurile publice.

În urma controlului efectuat în incinta unui club din județul Constanța s-a dispus aplicarea unei sancțiuni în valoare de 20.000 lei și suspendarea activității operatorului economic, de către DSVSA Constanța, până la data de 08.07.2020, pentru nerespectarea regulilor de igienă şi de depozitare a produselor alimentare.

🟢La linia telefonică TELVERDE (0800800165), operaționalizată începând cu data de 04.07.2020, ora 00.00, dedicată special sesizării neregulilor în context COVID - 19, a fost primit un apel telefonic ,sesizarea fiind direcționată pentru verificări către autoritățile competente din județul Dolj.
Acțiunile pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

🔵Mulțumim operatorilor economici din industria HORECA și angajaților acestora care au respectat normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus, dar și tuturor cetățenilor responsabili care au înțeles importanța măsurilor de protecție sanitară.

Redăm, în continuare, comunicatul oficial remis de IPJ Constanța cu privire la acțiunile desfășurate pe litoral:

Acțiuni de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în zonele aglomerate din județul Constanța.

Sub autoritatea Instituției Prefectului, începând cu data de 3 iulie a.c., timp de două săptămâni, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului vor desfășura, în sistem integrat, activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, terase și cluburi în aer liber, cu precădere în stațiunile de pe litoralul Mării Negre.

După primele activități desfășurate în acest sens, până în această dimineață, la nivelul județului Constanța au fost verificate 157 de societăți comerciale. Au fost aplicate  57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 65.000 de lei.

Astfel, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, iar doi operatori economici au fost sancționați contravențional pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea activității unuia dintre aceștia.

De asemenea, au fost aplicate 16 sancțiuni pentru nerespectarea normelor la circulația rutieră, 12 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 4 pentru încălcarea normelor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și 2 sancțiuni pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Totodată, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, împreună cu polițiști din cadrul Direcției Rutiere a Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat o acțiune pentru depistarea persoanelor care conduc vehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psiho-active.
Astfel, polițiștii au controlat peste 600 de autovehicule și au legitimat aproximativ 620 de persoane.
În urma activităților, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 1 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 1 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive. De asemenea, polițiștii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. În cadrul acțiunii, polițiștii rutieri au reținut 17 permise de conducere.

    În aceeași noapte, polițiștii constănțeni și lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă au desfășurat o acțiune pe raza stațiunii Costinești, context în care au verificat 10 agenți de pază și 5 societăți comerciale. Au fost aplicate  4 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 la Legea 333 din 2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și o sancțiune la Legea 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

    Astfel de activități vor avea loc și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.