Violată într-un hotel din Năvodari „I-a cerut să îi îndeplinească toate dorinţele sexuale, lovind-o cu palmele peste faţă“



Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă povestea unei tinere ce a fost răpită de fostul cumnat al prietenului ei şi violată într-o cameră de hotel din Constanţa.
 
Astfel, partea vătămată constituită parte civilă, F. C. S., se afla de serviciu la barul Mistique, din Constanţa, unde era angajată ca ospătăriţă, când, la bar, a venit inculpatul P. V. „Inculpatul, pe care partea vătămată îl cunoştea de câteva luni ca fiind fostul cumnat al prietenului ei, N. R., i-a propus să îl însoţească afară, până la maşina cu care el venise, unde a pretins că are o surpriză pentru ea de la prietenul acesteia, iar aceasta, fără a-i pune vreo întrebare, a mers cu el, iniţial doar până la uşa barului, solicitându-i să-i arate surpriza, însă, la insistenţele acestuia, l-a urmat până la maşina care era lăsată cu motorul pornit în dreptul barului. Aici, inculpatul, în timp ce urca la volan, i-a cerut să urce şi ea în maşină şi să nu stea în frig, lucru pe care aceasta l-a acceptat, mai ales că ieşise din bar îmbrăcată subţire, respectiv într-o rochie fără mâneci, scurtă, lăsându-şi geaca (precum şi telefonul mobil) înăuntru, în bar“, se arată pe rolii.ro.
 
Victima ar fi urcat pe bancheta din spatele maşinii, mai exact, un taxi, şi, „imediat ce a făcut acest lucru, inculpatul a blocat uşile şi s-a pus imediat în mişcare, deplasându-se către bulevardul Mamaia, iar în continuare către zona Delfinariu, moment în care F. C. S. l-a întrebat pe inculpat unde o duce, acesta cerându-i pe un ton răstit să tacă şi spunându-i că merge undeva unde se află nişte prieteni de-ai lui“.
 
Victima, realizând că ceva nu este în regulă, ar fi încercat să deschidă geamul de la portieră, „acţionând manivela, moment în care inculpatul s-a întors de la volan, şi, cu mâna dreaptă, a apucat-o de după cap, de păr, trăgând-o lângă el pe scaunul din dreapta-faţă“.

„Se afla la menstruaţie, şi-a scos absorbantul, la solicitarea inculpatului“

Au traversat staţiunea Mamaia, „oprind maşina la hotelul Sole Splendid, situat în zona Taberei din Năvodari, moment în care i-a cerut părţii vătămate să nu facă niciun gest şi să se comporte ca şi cum ar fi fost iubita lui, altfel, la hotelul la care au ajuns şi în care se pregăteau să intre, urmând a profita sexual de ea şi nişte prieteni de-ai lui care se aflau acolo“.
 
Când au ajuns în camera de hotel, „inculpatul a încuiat uşa pe interior, punând cheia pe noptiera patului dinspre geam, după care şi-a aprins o ţigară, timp în care partea vătămată i-a cerut inculpatului să nu îi facă nimic, dar acesta i-a cerut pe un ton imperativ ca, din acel moment, să îi îndeplinească toate dorinţele sexuale, lovind-o cu palmele peste faţă“.
 
După aceea „inculpatul, faţă de împotrivirea părţii vătămate, a tras-o de păr, obligând-o să întreţină mai întâi un act sexual oral, iar după aceea un act sexual normal, acesta din urmă consumându-se după ce partea vătămată, faţă de faptul că se afla la menstruaţie, şi-a scos absorbantul, la solicitarea inculpatului“.

„Partea vătămată le-a povestit imediat colegilor şi prietenilor ei ce i s-a întâmplat“

La un moment dat, „inculpatul a pornit televizorul aflat în cameră, astfel încât partea vătămată a putut vedea că ceasul este în jurul orei 8.00 şi l-a rugat din nou pe inculpat să o ducă înapoi, asigurându-l că nu o să afle nimeni despre ce s-a întâmplat şi că nu va anunţa poliţia, spunându-i chiar că este de acord să aibă o relaţie pe ascuns cu el pentru a-l determina pe inculpat să o ducă înapoi“.
 
La întoarcerea spre oraş, „inculpatul a oprit în zona Butoaie din staţiunea Mamaia pentru a-şi cumpăra ţigări, însă partea vătămată, deşi a avut intenţia să fugă, nu a avut unde şi cum, gândindu-se că oricum acesta o va duce în sfârşit la bar şi va scăpa de el, lucru care s-a şi întâmplat, partea vătămată fiind lăsată la barul Mistique“.
 

Când s-a întors la bar, „partea vătămată le-a povestit imediat colegilor şi prietenilor ei ce i s-a întâmplat, respectiv că a fost violată de către inculpatul P. V., sens în care au fost anunţate poliţia şi ambulanţa, iar partea vătămată fost transportată la spital“.

„Tremura de frică“

Declaraţia părţii vătămate în ceea ce priveşte constrângerea acesteia la întreţinerea actelor sexuale „se coroborează şi cu declaraţiile martorilor F. A. I., F. R. A., N. M. M., N. C. şi P. L., care au observat-o pe partea vătămată în starea de şoc în care se afla și au declarat că la data de 1.01.2013, în jurul orei 8.00, când partea vătămată s-a întors la bar, au observat că aceasta plângea şi tremura de frică, fiind speriată şi roşie la faţă, iar după ce s-a liniştit, le-a spus acestora că a fost luată cu forţa de inculpatul P. V. cu taxiul şi dusă într-un hotel din oraşul Năvodari, unde a fost violată“.
 
„Din fişa de primire urgenţe din data de 1.01.2013, a rezultat că asupra acesteia au fost identificate urme de tumefacţie prin lovire cu pumnul, iar la examenul obiectiv, în regiunea capului s-au constatat mărci traumatice, constatări ce vin în susţinerea declaraţiilor părţii vătămate, care a arătat că nu a fost bătută grav, ci a fost lovită de către inculpat de câteva ori cu palma peste faţă“, conform documentelor magistraţilor.

 
„Declaraţia părţii vătămate se coroborează şi cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 18.01.2013, din care a rezultat că în urma testării cu aparatul poligraf a părţii vătămate F. C. S. s-a stabilit că răspunsurile acesteia la întrebările relevante în cauză nu au provocat modificări specifice comportamentului simulat. Deşi testarea cu aparatul poligraf nu constituie mijloc de probă în procesul penal, trebuie avut în vedere că, raportat la ansamblul probelor administrate în cauză, concluziile testării cu aparatul poligraf constituie un element în plus, în sensul că partea vătămată a declarat adevărul“, conform documentelor citate.
 
Faţă de cele mai sus expuse, „instanţa va înlătura susţinerile inculpatului, făcute în sensul că atât deplasarea parţii vătămate de la locul ei de muncă şi până în localitatea Năvodari, la hotelul Sole Splendid, cât şi actele sexuale s-au derulat cu consimţământul acesteia. Pentru a combate probele ce indicau constrângerea victimei, aşa cum acestea au fost evidenţiate anterior, acesta a declarat că avea o relaţie ascunsă de circa două luni de zile cu partea vătămată, fapt care, pe de o parte, ar fi făcut în mare proporţie neverosimilă constrângerea, iar pe de altă parte, ar fi constituit tocmai motivul pentru care partea vătămată, dorind să-şi salveze totuşi relaţia oficializată, pe care o avea cu martorul N. R., de frica acestuia, a reclamat actele sexuale benevole, ca reprezentând viol“.

Sursa: rolii.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caz șocant în județul Constanța! Tânără de 23 de ani atacată în propria casă de un adolescent, violată și tâlhărită

20 Dec 2023 2772

Năvodari. Doi copii de 14 ani au violat o femeie de 58 de ani. Primele condamnări

26 Apr 2022 4119

Pedofil dovedit la Năvodari! A luat zece ani de închisoare

18 Nov 2021 3529

Cum au acționat minorii Doi copii, de 14 ani, din Năvodari, trimiși în judecată pentru viol

02 Aug 2021 2199

Năvodari. Doi copii de 14 ani au violat o femeie, de 58 de ani. Decizie definitivă

16 Jun 2021 3684

Viol la Năvodari! Autorii au 14 ani. Au fost arestați (Minută)

09 Jun 2021 2396

Viol la Năvodari! Un bărbat este acuzat că și-ar fi batjocorit fiica vitregă

30 May 2020 2327

Revista presei locale

12 Feb 2018 2966

Revista presei locale

13 Aug 2015 3327

Revista presei locale

16 May 2015 2408

Eliberat recent din închisoare, unde a stat pentru viol Ionuţ Costache, din Năvodari, şi-a violat nepoata minoră

27 Jan 2015 3046

Recidivist Ionuţ Costache din Năvodari, reţinut pentru că şi-ar fi violat nepoata în vârstă de doar 14 ani

26 Jan 2015 2631