Violuri homosexuale, cu minori, la Ghindaresti

A.G., zis Golodac, un tânăr de 18 ani din comună, este acuzat că ar fi obligat doi băieţei, de nouă şi şapte ani, să întreţină cu el raporturi sexuale orale şi anale. Mai grav, de fiecare dată, raporturile sexuale s-au desfăşurat sub ochii altor copilaşi, care au fost ameninţaţi cu bătaia dacă vor spune cuiva.

Caz de o cruzime ce întrece orice imaginaţie, la Ghindăreşti. Doi băieţei, Nicuşor V., de nouă ani, şi Ivan Z., de şapte ani, au fost supuşi unor chinuri groaznice după ce Golodac, un tânăr de 18 ani, din comună, a pus ochii pe ei. În ciuda acuzaţiilor deosebit de grave ce i se aduc, individul este judecat în stare de libertate, dat fiind că faptele sale au ieşit la iveală mult mai târziu, iar legiştilor le-ar fi fost imposibil să găsească ADN-ul său în corpurile victimelor. Primul care a trăit coşmarul violurilor a fost Nicuşor, un băieţel de nou ani, din Ghindăreşti. Potrivit anchetatorilor, în luna mai 2007, Golodac l-ar fi rugat pe micuţ, care se juca în faţa casei cu un prieten, să-l ajute să ducă vacile la păscut. Pe drumul de întoarcere, adolescentul le-a propus copiilor să intre în casa bunicii lui, să le dea dulciuri pentru ajutorul acordat. Încrezători, micuţii au fost de acord. Nici n-au intrat bine în casă, că Golodac a sărit pe Nicuşor şi l-a forţat să întreţină două raporturi sexuale, anal şi oral, totul sub ochii prietenului său, care fusese ameninţat cu bătaia. Băieţii au reuşit să scape în momentul în care individul s-a dus să se spele. De ruşine, dar şi de frică, Nicuşor nu le-a zis nimic părinţilor. Cel care a vorbit însă a fost prietenul său, dar nimeni nu l-a luat în seamă. Nu a trecut mult şi, văzând că nu i se întâmplă nimic, A.G. a pornit din nou în căutare de victime. De data aceasta, în plasa lui a căzut Ivan Z., un băieţel de şapte ani, care se afla acasă, împreună cu fraţii săi, când A.G. le-a zis să meargă împreună să vândă fier vechi, urmând să primească bani în schimbul acestui serviciu. Copiii au acceptat, iar când s-au întors acasă, Golodac a insistat să rămână să doarmă la ei, părinţii micuţilor fiind plecaţi. În puterea nopţii, Golodac s-a urcat peste Ivan şi l-a obligat să întreţină un raport sexual anal. Deşi băiatul a început să plângă, iar fraţii lui s-au trezit, individul i-a ameninţat pe toţi că-i bate dacă nu tac din gură. Ameninţările lui au avut efectul scontat, iar băieţii, terifiaţi, nu au zis nimic. Astfel că Golodac a avut cale liberă să-l abuzeze în continuare pe copilul de şapte ani, ultima faptă petrecându-se pe 2 august 2008. Îngrozit şi ruşinat, băieţelul şi-a luat inima în dinţi şi, după două zile, i-a povestit tatălui vitreg coşmarul pe care îl trăia. În cele din urmă, la trei ani de la comiterea faptelor, individul a fost trimis în judecată, riscând o pedeapsă între zece şi 25 de ani.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

SURMELIS ARGENTINA PUSA

16 Jun, 2010 16:31

Poate o fi si la GHINDARESTI , o firma de PAZA si GARDA ”carsium” cum este cea din orasul HARSOVA de Constanta ,care are aparatura de ultima generatie tehnologica , de tipul celei care se numeste ARMA PSIHOTRONICA si cu care se poate ”dicta” in GANDUL unui INFRACTOR, cu antecedente penale sau nu si care este extrem de usor manipulat psihologic, pentru a face REGLARI DE CONTURI IN FAMILIE , desi ”familiile” CERSETOARE sunt ele insele niste HOATE , CRIMINALE si PROST EDUCATE .Hotul striga hotii, in ”curtea„ altor hoti numiti- ARME UMANE LIBERAL EXTREMISTE.

bel

16 Jun, 2010 08:13

mai oameni buni daca si nenorocitul asta scapa de pedeapsa,eu reclam la curtea de la Haga justitia romana!si pe animalul asata sa il bage la zdup 1000 de ani.

Articole asemanatoare

Averea și interesele Clavei Ivan, secretar general al Primăriei Ghindărești, din județul Constanța! (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 456

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidat USR la Primăria Ghindărești – „2024 este un an foarte greu din punct de vedere electoral” (VIDEO)

19 Apr 2024 507

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 532

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 677

Județul Constanța Primăria Ghindărești investește în servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice (DOCUMENT)

15 Apr 2024 462

Licitații Constanța Primăria Ghindărești modernizează drumurile din comună cu 1,24 de milioane de euro (DOCUMENT)

15 Apr 2024 406

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victimă în dreptul localității Ghindărești! Primele informații

03 Apr 2024 794

Afaceri Constanța Cât costă serviciile pentru mentenanța rețelelor de iluminat cumpărate de Primăria Ghindărești (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 593

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. Voința Săcele, scorul etapei

27 Mar 2024 1361

Județul Constanța Audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale UATC Ghindărești. Raportul Camerei de Conturi (DOCUMENT)

10 Mar 2024 970

Achiziție directă Primăria Ghindărești, județul Constanța a semnat cu Provia Design SRL (DOCUMENT)

06 Feb 2024 712

UPDATE În județul Constanța O casă este în flăcări în localitatea Ghindărești. Intervin pompierii

10 Jan 2024 640

Imagini surprinse de o cameră de supraveghere! Suspecții de furt urmăriți de polițiști, filmați în timp ce jefuiau magazinul din Ghindărești (VIDEO)

18 Dec 2023 3529

Decizia de anulare a licitației de modernizare şi reabilitare a drumurilor comunale și stradale de către primăria Ghindăreşti, contestată la CNSC de compania controlată de Corneliu Dragomir

29 Nov 2023 820

Județul Constanța Accident rutier pe DN2A în apropiere de Ghindărești! Două persoane, rănite

16 Nov 2023 855