Viorel Costache, fostul şef al ISU „Dobrogea“, ar fi trucat o licitaţie finanţată prin Programul Naţiunilor Unite

Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au anunţat trimiterea în judecată a lui Viorel Costache, fostul inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“. În prezent, Viorel Costache se află în executarea unei pedepse privative de libertate în penitenciarul Poarta Albă, el fiind condamnat la trei ani de închisoare în dosarul angajărilor aparent ilegale.
 
Revenind la noul dosar, alături de Costache au mai fost deferiţi Justiţiei: Constantin Miroiu, fostul şef al Serviciului Logistic din ISU „Dobrogea“, Virgilia Crina Ciochină, fostul contabil-şef al inspectoratului, şi Vasilică Vasile, fost angajat în cadrul aceluiaşi serviciu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (două acte materiale). Mai mult decât atât, în prezenta cauză a fost trimis în judecată şi Viorel Cobzariu, administrator al unei societăţi comerciale, la data faptei, cu privire la săvârşirea în forma complicităţii a infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (două acte materiale).
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, „în perioada 2008 - 2009, în contextul realizării unor lucrări la Centrul de pregătire a scafandrilor de luptă din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Constanţa, proiect finanţat prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, inculpaţii Costache Viorel, Miroiu Constantin, Ciochină Virgilia-Crina şi Vasile Vasilica, abuzând de funcţiile pe care le deţineau, au trucat licitaţia organizată în scopul menţionat mai sus, în aşa manieră încât lucrarea respectivă a fost atribuită unei firme administrate de inculpatul Cobzariu Viorel, costurile manoperei şi materialelor ridicându-se la un preţ de zece ori mai mare decât preţul pieţei“.
 
„Concret, inculpatul Costache Viorel, în calitate de inspector-şef al ISU Constanţa, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, a aprobat documentele de achiziţie şi a decis plata lucrărilor şi a materialelor necesare la un preţ mult mai mare decât valoarea reală, în condiţiile în care materialele fuseseră deja achiziţionate. În acelaşi context, inculpatul Miroiu Constantin, în calitate de şef serviciu logistic, a avizat documentaţia de selecţie a ofertelor şi a aprobat plata lucrărilor şi a materialelor pentru proiectul respectiv, iar inculpata Ciochină Virgilia-Crina, în calitate de contabil-şef, a avizat pentru control financiar preventiv propriu realizarea lucrărilor respective. Documentaţia de achiziţie a fost întocmită de inculpata Vasile Vasilica, subordonată a inculpatului Miroiu Constantin“, potrivit DNA.
 
„În aceleaşi circumstanţe“, mai arată cei de la Anticorupţie, „inculpatul Cobzariu Viorel a emis mai multe facturi fiscale, reprezentând contravaloarea unor lucrări neexecutate, şi a prezentat mai multe oferte de preţ din partea unor firme care nu primiseră oferte de participare la licitaţie“.
 
În cauză, DNA a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile proprietate a inculpaţilor Constantin Miroiu, Vasilica Vasile, Viorel Cobzariu şi Viorel Costache, până la concurenţa sumei de 76.521,17 lei, reprezentând presupusul prejudiciu produs Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, în sumă de 40.735,97 de lei, şi folosul aparent necuvenit obţinut de firma respectivă, în sumă de 35.754,38 de lei.

Progres Style SRL şi VSA International SRL 

Coincidenţă sau nu, numele lui Viorel Cobzariu este legat, potrivit Registrului Comerţului, consultat la data de 10.11.2015, de societăţile Progres Style SRL (cu obiect de activitate „curăţenie a clădirilor“ şi „activităţi specializate de curăţenie“) şi VSA International SRL (cu obiect de activitate „activităţi generale de curăţenie a clădirilor). Facem precizarea că ieri am încercat să obţinem un punct de vedere de la reprezentanţii firmelor anterior precizate, însă acest lucru nu a fost posibil.
 
Mai departe, numele lui Viorel Cobzariu apare şi în dosarul celui mai grav accident rutier din punct de vedere al victimelor petrecut în ultimii zece ani în judeţul nostru. Acuzaţi iniţial de producerea acestui eveniment rutier, Ionuţ Neagu și Viorel Cobzariu au fost achitaţi de magistraţi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fosta conducere a ISU Dobrogea, achitată definitiv! Motivarea judecătorilor

02 Dec 2022 2518

Breaking News Viorel Costache, fostul șef al ISU Dobrogea, achitat definitiv!

25 Nov 2022 3308

Achitare pentru fosta conducere a ISU Dobrogea! Pronunțarea în apel, amânată peste trei săptămâni

03 Nov 2022 1781

Toți inculpații, achitați în primă instanță! Final de proces în dosarul foștilor șefi ai ISU Dobrogea, trimiși în judecată de DNA!

19 Sep 2022 1698

Fosta conducere a ISU Dobrogea, achitată în primă instanță! Apelul, amânat pentru septembrie

21 Jun 2022 1727

Dosarul în care Viorel Costache, fostul șef al ISU Dobrogea, a fost achitat, în primă instanță, merge mai departe la Curtea de Apel

02 Nov 2021 2543

Fosta conducere a ISU Dobrogea, trimisă în judecată de DNA, achitată. Apelul dosarului, amânat pentru octombrie

14 Jun 2021 3873

Viorel Costache, fostul șef al ISU Dobrogea, achitat. Procurorii DNA, nemulțumiți. S-a stabilit primul termen în apel

09 Apr 2021 3802

Dosar al procurorilor militari din DNA Viorel Costache, fostul inspector-şef al ISU „Dobrogea”, a fost achitat. Decizia, contestată (document)

29 Feb 2020 3869

Viorel Costache, fostul inspector-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, va fi audiat luna viitoare

16 Sep 2019 2408

Moment emoţionant. De Ziua Pompierilor, un tânăr şi-a cerut iubita în căsătorie pe Faleza Cazinoului din Constanţa

13 Sep 2019 5097

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 august 2019

20 Aug 2019 3905

Un nou termen în dosarul de DNA Judecătorii vor să vadă ce a descoperit Curtea de Conturi la ISU Constanţa în 2009

02 Aug 2019 2026

Foşti şefi din ISU „Dobrogea“, trimişi în judecată de DNA. Dosarul, amânat

07 Mar 2019 2610

Mandate de aducere în dosarul fostei conduceri a ISU Constanţa

06 Feb 2019 2790