Vrancea Trei persoane au decedat după ce au căzut într-o fântână

Sursa foto ZIUA de Constanța
  • Pompierii militari au intervenit în comuna Tănăsoaia, după ce un apel la numărul unic 112, primit în jurul orei 15:30, anunța despre faptul că 3 persoane care curațau o fântână, adâncă de circa 15 m, au fost surprinse în interior.

La locul indicat s-au deplasat de urgență 4 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Adjud cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime,1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD.

Totodată la fața locului au acționat în cooperare următoarele forțe de intervenție: 1 echipaj din cadrul Stației de Pompieri Podu Turcului,  1 echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, 1 echipaj de la Serviciul de Ambulanță Podu Turcului și pompierii voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Tănăsoaia.

Oficial de la IPJ Vrancea: 

Astazi, 21.06.2022, la ora 15:12, am fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 cu privire la faptul că trei barbati au căzut într-un puț, cu adâncimea de 20 metri, situat în com. Tănăsoaia, jud. Vrancea.


Alaturi de politisti, la fața locului se află un echipaj SAJ Vrancea, un echipaj al ISU Vrancea și SVSU Tănăsoaia.


Din nefericire, cele trei persoane au decedat, iar în acest moment lucratori din cadrul ISU Vrancea actionează pentru scoaterea acestora.

Sursa ZIARUL DE VRANCEA

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Cât plătește Primăria Constanța pentru reparații la instalațiile fântânii cinetice din parcul de la Gară? (DOCUMENT)

05 Mar 2024 713

Intervenție de urgență în județul Buzău pentru salvarea unei femei căzute în fântână

02 Jan 2024 716

Tragedie în Neamț. Un bărbat a murit după ce a căzut într-o fântână

21 Dec 2023 816

În Prahova Un bărbat a căzut într-o fântână de peste 20 metri. Pompierii n-au reușit să-l mai salveze

25 Nov 2023 934

Județul Galați Un bărbat a fost găsit decedat într-o fântână. Ce au constatat polițiștii

13 Nov 2023 703

Intervenție neobișnuită a pompierilor din Cluj! În ajutorul cui au intervenit salvatorii

09 Nov 2023 666

Intervenție de urgență în județul Bacău! O persoană a căzut în fântână

09 Nov 2023 802

Sfârșit tragic pentru o bătrână de 70 de ani

08 Nov 2023 1157

Operațiune de salvare în Neamț O femeie a căzut într-o fântână adâncă de 10 metri

08 Nov 2023 687

Știri Constanța Continuă proiectul de fluidizare a traficului în stațiunea Mamaia prin amenajarea unui nou sens giratoriu

06 Oct 2023 1088

Intervenție de urgență în Neamț! Un bărbat de 42 de ani a căzut într-o fântână

20 Sep 2023 713

Alertă în județul Alba! Un câine a căzut într-o fântână (FOTO)

04 Sep 2023 715

ISU Suceava Femeie căzută în fântână, salvată de pompieri (GALERIE FOTO)

10 Aug 2023 862

Imagini din dronă Fântâna Dragonului din Constanța, un monument dat uitării (GALERIE FOTO + VIDEO)

03 Aug 2023 7444

Constantin Joja, arhitect și deținut politic ce a pus umărul la restaurarea Cazinoului și la realizarea Fântânii Dragonului din Constanța

08 Jul 2023 1615