Weekend negru pe şoselele din Constanţa Numeroase accidente cu pagube materiale, persoane rănite şi una decedată


 
Ora şi accidentul la Constanţa! A fost un weekend negru pe şoselele din Constanţa. Numeroase accidente au avut drept consecinţe pagube materiale, persoane rănite şi una decedată, din cauza neatenţiei.
 
Astfel, vineri dimineaţă, un grav accident rutier a avut loc la intersecţia bulevardului I.C. Brătianu cu strada Theodor Burada. Pe fondul neacordării de prioritate, două maşini s-au lovit între ele, iar unul dintre şoferi a ajuns la spital, cu un umăr dislocat. Poliţia cercetează cauzele care au condus la producerea accidentului, pentru a stabili care dintre cei doi conducători auto este vinovat.
 
Puţin mai târziu, un grav accident de circulaţie a avut loc pe drumul dintre Peştera şi Deleni, judeţul Constanţa. Din cauza neatenţiei, un şofer a intrat cu autoturismul într-un cap de pod aflat pe partea dreaptă a sensului său de mers. La locul evenimentului s-au deplasat mai multe echipaje ale Ambulanţei şi ale Poliţiei Rutiere, pentru evaluarea situaţiei.
 
Tot vineri, poliţiştii rutieri au fost solicitaţi la un accident rutier produs în Constanţa, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, la Şcoala Spectrum. A fost vorba despre un autoturism care a lovit o femeie de 74 de ani ce traversa strada regulamentar. Medicii de la Ambulanţă, sosiţi la faţa locului, au constatat că femeia avea o traumă minoră. Autoturismul care a lovit-o avea pe parbrizul maşinii autorizaţie pentru persoane cu dizabilităţi. Poliţiştii au încercat să afle dacă şcoala are camere video, pentru a vedea exact cum s-a produs accidentul. Cercetările continuă, pentru stabilirea exactă a cauzelor care au dus la producerea acestui incident rutier.
 
Ziua de sâmbătă a fost tragică, după ce o femeie a murit, iar doi bărbaţi au ajuns la spital în urma unui accident petrecut la ieşire din localitatea 23 August, pe DN 39, într-o curbă, la bifurcaţia cu staţiunea Olimp. În urma impactului, trei persoane au rămas încarcerate. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de la Descarcerare, două ambulanţe SAJ, două ambulanţe SMURD şi o autospecială PSI. Potrivit Serviciului Rutier Constanţa, sâmbătă seară, în jurul orei 20.00, un bărbat de 46 de ani, din 23 August, a condus autoturismul marca Toyota Land Cruiser, pe DN 39, dinspre comuna 23 August către Mangalia, şi, ajungând în curba de la km 32+800, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă prin dreapta, unde s-a răsturnat. În urma accidentului, la fata locului a decedat o femeie în vârstă de 48 de ani, din Mangalia, pasageră pe locul din dreapta-faţă, iar conducătorul auto şi un bărbat de 50 de ani, din Mangalia, pasager pe locul dreapta-spate, au fost răniţi uşor. Potrivit martorilor de la faţa locului, în maşină mirosea a alcool. Se pare că în „curba morţii“, aşa cum este denumit acel tronson de drum, şoferul a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, s-a răsturnat şi a intrat într-un copac de pe marginea drumului. Momentan, nu se cunosc cauzele producerii accidentului. Poliţia a deschis o anchetă, pentru a stabili cum a ajuns maşina să se răstoarne.
 
Tot sâmbătă, în jurul orei 2.00, un bărbat în vârstă de 25 ani, din Mangalia, în timp ce conducea un autoturism marca Renault Clio pe DN 39, dinspre 2 Mai către Vama Veche, ajungând în apropierea Km 50+900 m, din cauza neatenţiei, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe câmp, pe partea dreaptă, rănindu-se uşor. Bărbatul a fost transportat la Spitalul din Mangalia, unde a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Mai târziu, în jurul orei 14.00, un bărbat de 30 de ani, din Mangalia, a condus motocicleta marca Yamaha, pe DN 3, dinspre localitatea Băneasa către localitatea Lipniţa, şi, ajungând în zona Km 164+600 m, din cauza neadaptării vitezei la configuraţia drumului (curbă deosebit de periculoasă şi pantă cu înclinaţie 10%), a derapat, a părăsit partea carosabilă către dreapta şi s-a răsturnat într-un şanţ. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului motocicletei.
 

În jurul orei 17.45, un bărbat de 61 de ani, din Constanţa, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice - 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, a condus autoturismul marca Daewoo Matiz pe şoseaua Mangaliei, pe banda a doua dinspre strada Caraiman către strada Pandurului, şi, ajungând în zona Peco Mall, a accidentat o femeie de 20 de ani, din Constanţa, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, din partea dreaptă a conducătorului auto. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a pietonului.
 
Serviciul Rutier a mai transmis faptul că, în jurul orei 18.30, o femeie de 39 de ani, din Ovidiu, a condus autoturismul marca Opel Vectra pe strada Năvodari din comuna Lumina, dinspre DN 22 către Năvodari, şi, ajungând la trecerea pentru pietoni de lângă intersecţia cu strada Mare, a accidentat o femeie de 47 de ani, din Lumina, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, din partea stânga a conducătorului auto. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoara a pietonului.

 
În aceeaşi seară, în jurul orei 19.15, un bărbat de 35 de ani, din Poarta Albă, a condus autoturismul marca VW Jetta pe strada Mircea Eliade din oraşul Murfatlar, dinspre strada Bucureşti către strada Nichita Stănescu, şi, ajungând în zona Primăriei Murfatlar, a accidentat o fetiţă de zece ani din Murfatlar, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure, din partea dreaptă a conducătorului auto. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a minorei.
 
Tot sâmbătă, în jurul orei 20.15, un tânăr de 19 ani, din Constanţa, care se afla la volanul unui autoturism marca Porsche Cayenne, a  condus pe strada Dragoslavele, dinspre strada Unirii către bulevardul Mamaia, şi, ajungând la intersecţie cu bulevardul Mamaia, a efectuat un viraj la dreapta, moment în care a accidentat un bărbat de 48 de ani, din Constanţa, care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, din partea dreapta a conducătorului auto. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a pietonului.
 
Duminică dimineaţă, un accident rutier a avut loc în cartierul CET din municipiul Constanţa. Două autoturisme s-au tamponat la intersecţia străzilor Cumpenei cu Spiru Haret, pe fondul neacordării de prioritate. La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj al Ambulanţei, pentru a acorda primele îngrijiri unui tânăr de 30 de ani, care a fost rănit. Şi echipaje ale Poliţiei Rutiere au ajuns la locul accidentului, pentru a stabili cu exactitate cine se face vinovat de producerea accidentului.
 
Tot duminică, un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa a fost solicitat în cazul unui accident rutier care a avut loc la Agigea, varianta spre Techirghiol. Două maşini, o Skoda şi un BMW, au fost implicate în accident. Conform martorilor, persoana care conducea autoturismul Skoda a vrut să întoarcă şi nu s-ar fi asigurat. Drept urmare, a fost lovit de autoturismul BMW, care venea dinspre Agigea, spre Techirghiol. Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, accidentul s-a soldat cu două victime, care erau conştiente, starea lor fiind stabilă.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​Acțiune a polițiștilor rutieri, la Constanța! S-a lăsat cu amenzi (FOTO)

18 Mar 2024 565

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. A „curs” cu amenzi

17 Mar 2024 666

Acțiune în municipiul Constanța și în stațiunea Mamaia pentru depistarea șoferilor care nu respectă regimul legal de viteză (FOTO)

10 Mar 2024 529

Acțiuni ale polițiștilor în Mangalia și Constanța. Au fost aplicate sancțiuni

09 Mar 2024 622

Peste 100 de misiuni executate de pompierii din Constanța în week-end

04 Mar 2024 392

LIVE VIDEO Militarii decedați în dublul accident aviatic din apropiere de Cogealac, comemorați la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 1928

Se împlinesc doi ani de la dublul accident aviatic din județul Constanța! Opt militari au murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 1882

UPDATE Accident rutier în localitatea Cumpăna, județul Constanța. O persoană, rănită

29 Feb 2024 732

Trei accidente au avut loc în ultimele 24 de ore în județul Constanța

29 Feb 2024 646

Controale și amenzi ale polițiștilor, în traficul din Mangalia, județul Constanța

24 Feb 2024 519

Planul Roșu de Intervenție activat de două ori în județul Constanța pentru evenimente rutiere asemănătoare (GALERIE FOTO)

23 Feb 2024 1673

Știri Constanța Acțiune pe drumurile naționale din județul Constanța. Amenzi aplicate

20 Feb 2024 709

Știri Constanța Circulația pe drumurile publice, în atenția Poliției. Amenzi aplicate la Constanța

14 Feb 2024 539

Acțiune de control a polițiștilor în municipiul Constanța! Mai mulți șoferi au rămas fără permis de conducere (GALERIE FOTO)

13 Feb 2024 600

Razie de amploare în municipiul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Feb 2024 1033