Ziua Constanței, celebrată printr-un spectacol în aer liber, „Scene din viața lui Constantin cel Mare“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

 Imagine de la eveniment, Sursa foto: ZIUA de Constanța Evenimentele de Ziua Constanței sunt în toi.


Unul dintre momentele pregătite de Primăria Constanța pentru a marca Ziua municipiului Constanța este un spectacol se va juca în aer liber, în situl arheologic de lângă Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“.


Ziua de vineri, 20 mai debutează cu „Scene din viața lui Constantin Cel Mare” , un eveniment ce se defășoară la situl arheologic de pe strada Arhiepiscopiei - o valoroasă și emoționantă întoarcere la istorie, dar și la credință, o poveste cu mesaj existențial, un omagiu adus patronilor spirituali și ocrotitorilor orașului Constanța, la ceas aniversar, întru cinstire.


Din distribuție fac parte Marius Bodochi, Maia Morgenstern, Mircea Rusu, Liliana Hodorogea, Tomi Cristin, Silviu Mircescu și altii. Adaptare după Cristina Tamaș.


Spectacolul„Scene din viața lui Constantin cel Mare‟ este organizat de Primăria Municipiului Constanţa și Asociatia Art Society Center. Pentru a credibiliza acest eveniment, Asociația a luat ca parteneri Universitatea „Ovidius‟ din Constanța – Facultatea de Arte și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.


Scena de spectacol este poziționată în fața Catedralei, și prin ruine, se pot observa lumini , dar și fum, pentru aduce în scenă cât mai credibil evenimentele. 



Oamenii așteaptă cu nerăbdare evenimentul. 




În jurul orei 21.00. evenimentul a început. 


Despre Constantin cel Mare

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 274 d.Hr.,  Naissus, Imperiul Roman – d. 22 mai 337 d.Hr., Nicomedia, Provincia Yalova, Turcia), cunoscut sub numele Constantin cel Mare (greacă: Κωνσταντῖνος ὁ Μέγας) sau Constantin I, a fost Împărat Roman între 306 și 337. Din 324, el a condus ca împărat unic.


Numele sale de referință sunt: Imperator, Caesar, Flauius,Valerius, Aurelius, Constantinus, Pius,Felix, Inuictus, Augustus, Germanicus Maximus, Sarmaticus Maximus, Gothicus Maximus, Medicus Maximus, Britannicus Maximus, Arabicus Maximus, Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus, Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus.


Împăratul Constantin I a dus o politică militară, religioasă și economică profund reformatoare, care i-a permis să reunească sub unica sa autoritate un Imperiu Roman slăbit și divizat. S-a debarasat de împărații Maxentius în 312 (Bătălia de la Podul Milvius) și Licinius în 324 (bătălia de la Adrianopole). Domnia sa a văzut stabilirea libertății religioase individuale, care a pus capăt persecuțiilor creștinilor (Edictul de la Milano, 313)., scrie wikipedia.org. 


A pus provizoriu capăt disensiunilor dintre Bisericile Răsăritene convocând Primul conciliu de la Niceea (325), și și-a afirmat autoritatea în domeniul religios. A instaurat o monedă stabilă (Solidus, în 312), a dezvoltat administrația centrală, a apărat frontierele Imperiului contra atacurilor francilor, alamanilor, sarmaților, goților și sassanizilor. A fondat, în 330, o nouă capitală cu numele său, Constantinopol (actualul Istanbul).


Reformele sale au favorizat din plin avântul Creștinismului, spre care s-a întors treptat, devenind unul dintre sfinți pentru Biserica Ortodoxă și Greco-Catolică. Este considerat în ortodoxie ca având statut echivalent apostolilor (în greacă ισαποστολος, „izoapostolic” sau „întocmai cu apostolii”). 


Mai multe imagini din cadrul spectacolului puteți vedea în secțiunea „Galerie foto“ a materialului.   

Sursa foto: ZIUA de Constanța 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța- "Din trecut nu se trăiește, se învață!"

24 Apr 2024 316

Primarul Constanței, Vergil Chițac, mesaj de Ziua Mondială a Sănătății (GALERIE FOTO)

07 Apr 2024 477

Istoria Dobrogei Portretul unui erou - Horia Agarici, aviator militar de elită în al Doilea Război Mondial

05 Apr 2024 4014

Horia Constantinescu, posibil candidat al PSD la Primăria Constanța „Nu ne mai permitem să gafăm, pentru că acum decontăm modul în care ne uităm în ochii copiilor noștri”

12 Feb 2024 1005

Primăria Tuzla organizează licitație publică pentru închirierea unor spații comerciale din Piața Agroalimentară Tuzla

09 Feb 2024 581

Procesele pe biserici Primarul Municipiului Constanța, din nou în instanță cu Arhiepiscopia Tomisului!

22 Sep 2023 4545

Primăria Tuzla organizează licitație publică pentru vânzarea unui teren intravilan

31 Aug 2023 795

Stiri Constanța Mesajul lui Vergil Chițac cu ocazia „celei mai mari sărbători a verii“

15 Aug 2023 2918

15 august 1937 Binecuvântarea Zilei Marinei Române - „Putem spune că această zi este aşteptată cu nerăbdare de tot poporul“

14 Aug 2023 1013

Reprezentanții Poștei Române, prezenți la Ziua Marinei, la Constanța. Ce surpriză au pregătit

14 Aug 2023 882

Diana-Iuliana Lozneanu - Avocat Cumpăna, Constanța

06 Jul 2023 529

Andra-Gabriela Matache - Avocat Constanța

06 Jul 2023 895

Anca-Daniela SZENTE-MICULESCU

30 Jun 2023 381

Andra-Gabriela MATACHE

28 Jun 2023 642

Birou Notar Public Crucea Stanca Ionela Antoaneta

23 Jun 2023 1113