Ziua Veteranilor. Militari răniți decorați de președintele Iohannis pentru spiritul de sacrificiu dovedit în misiunile din Afganistan

  • În semn de recunoștință și apreciere a profesionalismului, curajului și spiritului de sacrificiu dovedite în executarea misiunilor în Teatrul de Operații din Afganistan, în timpul cărora au fost răniți

În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 1029 din 4 noiembrie a fost publicat Decretul nr. 831/2020 privind conferirea Medaliei Naționale Serviciul Credincios „În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c) și ale art. 9 lit. B din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 517/2003 privind conferirea decorațiilor de război,
 
cu ocazia aniversării Zilei Veteranilor, în semn de recunoștință și apreciere a profesionalismului, curajului și spiritului de sacrificiu dovedite în executarea misiunilor în Teatrul de Operații din Afganistan, în timpul cărora au fost răniți”, astfel,
 
Articol unic. - Se conferă Medalia Națională Serviciul Credincios, clasa a II-a, cu însemn de război, pentru militari:
 
- plutonier-adjutant Căpățînă Ion Iulian-Constantin;
 
- plutonier-adjutant Novac Ion Fănică-Daniel;
 
- plutonier-adjutant Zbânca Vasile Vasile;
 
- plutonier-major Berchetaru Ion Ionel-Sorin;
 
- plutonier-major Ene Neculai Ionuț;

 
- plutonier-major Ionescu Vasile Marius-Valentin;
 

- plutonier-major Rădoi Ion Eugen-Luci;
 
- plutonier-major Stoica Petre Cristian;
 
- plutonier Dobra Aurelian Dragoș-Vasile.
 
Tot în același monitor a fost publicat și decretul Decretul nr. 832/2020 privind conferirea Medaliei Naționale Serviciul Credincios „În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c) și ale art. 9 lit. B din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 517/2003 privind conferirea decorațiilor de război,
 
cu ocazia aniversării Zilei Veteranilor, în semn de recunoștință și apreciere a profesionalismului, curajului și spiritului de sacrificiu dovedite în executarea misiunilor în Teatrul de Operații din Afganistan, în timpul cărora au fost răniți”, astfel:
 
Articol unic. - Se conferă Medalia Națională Serviciul Credincios, clasa a III-a, cu însemn de război, pentru militari:
 
- caporal clasa a II-a Anton Tudorel Florin;
 
- caporal clasa a II-a Crăciun Vasile Dan-Cornel;
 
- caporal clasa a II-a Goleanu Georgel Cosmin-Cătălin;
 
- caporal clasa a III-a Ciolan-Uță Ion Valentin;
 
- caporal clasa a III-a Mihăilă Zainea Marian;
 
- caporal clasa a III-a Pătru Stancu Eugen-Valentin;
 
- caporal clasa a III-a Radu Alexandru Marius-Bogdan;
 
- caporal clasa a III-a Roman Ioan Sergiu-Răzvan.
 
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Cristian Crăciun, președintele Sucursalei Constanța a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir“, mesaj de Ziua Dobrogei

23 Nov 2023 2437

Știri Constanța Președintele Asociației militarilor veterani- „Ziua Veteranilor din teatrele de operații, o ocazie de a celebra legăturile noastre“ (FOTO)

11 Nov 2023 973

Marinarii militari au marcat Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații (FOTO)

11 Nov 2023 777

Nicolae Ciucă „Astăzi îi onorăm pe militarii români care au îndeplinit misiuni în teatrele de operații externe“

11 Nov 2023 684

Președintele Klaus Iohannis „Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații reprezintă un simbol al triumfului păcii asupra războiului“

11 Nov 2023 705

Ministrul Apărării „Îi sărbătorim, astăzi, pe veteranii teatrelor de operații, militari care au îndeplinit oate misiunile internaționale la care România a participat“

11 Nov 2023 584

Ministrul MAI, mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor „Cu siguranță, veteranii constituie exemple de curaj și responsabilitate în societate“

11 Nov 2023 704

Premierul Marcel Ciolacu, mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații „România îi onorează astăzi pe militarii săi care au pus umărul la menținerea păcii“

11 Nov 2023 749

MApN 11 noiembrie - Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

10 Nov 2023 883

Constanța Marinarii militari marchează Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații

09 Nov 2023 758

Klaus Iohannis, de Ziua Eroilor „Cea mai nobilă cale de a le cinsti memoria este de a continua lupta pe care au început-o” (VIDEO)

25 May 2023 982

Premierul Nicolae Ciucă „România îi onorează astăzi pe veteranii de război cărora le datorează independența, suveranitatea și integritatea teritorială“

29 Apr 2023 1008

Ziua Veteranilor de Război, marcată la Constanța. Au fost depuse coroane de flori (GALERIE FOTO)

29 Apr 2023 1037

Ministrul Apărării „Ziua de 29 aprilie ne oferă prilejul de a celebra veteranii de război, bravii ostași care şi-au sacrificat ani din viață luptând“

28 Apr 2023 774

Mai multe evenimente programate cu ocazia Zilei Veteranilor de Război. Ce surprize sunt pregătite cu această ocazie

25 Apr 2023 913