Acţiuni ale poliţiştilor locali constănţeni. Minori, depistaţi în timp ce apelau la mila oamenilor

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală acționează zilnic atât din oficiu, cât și la solicitarea cetățenilor pentru depistarea persoanelor fără adăpost și a celor care apelează la mila publică în municipiul Constanța.

O atenție deosebită se acordă minorilor, care de foarte multe ori sunt depistați fără supraveghere, cerșind pe străzile orașului.
Spre exemplu, pe parcursul lunii martie, polițiștii locali au depistat 3 minori care apelau la mila publică, iar părinții acestora au fost sancționați conform Legii 61/1991 republicată pentru  neluarea măsurilor necesare pentru a împiedica minorii până la 16 ani să exercite fapte de cerșetorie ori vagabondaj.

Lucrătorii poliției locale iau de fiecare dată măsurile legale de sesizare a serviciilor sociale pentru reglementarea situației juridice a minorilor surprinși în exercitarea săvârșirii faptelor antisociale, menționate mai sus.

De asemenea, în perioada 01.03.2018-30.03.2018, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice și în domeniul menținerii ordinii și liniștii publice au depistat mai multe persoane care apelau la mila publică în intersecțiile Constanței ( B.dul Mamaia /Str.Mihai Viteazul, B.dul 1 Mai /B.dul Theodor Burada, Str. Cumpenei / B.dul Aurel Vlaicu, B.dul A.L Lăpușneanu/ Str.Soveja, B.dul Ferdinand /B.dul Tomis), dar și în zonele marilor centre comerciale din oraș.

Echipajele poliției locale au aplicat 29 de sancțiuni contravenionale în valoare totală de 3.300 lei, dispunându-se și măsura complementară de confiscare a banilor proveniți din cerșetorie, unde a fost cazul.

Sumele obținute din exercitarea faptelor antisociale au fost cuprinse între 4,5 lei- 68 lei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 381

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 427

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 800

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 460

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 415

Cumpărări directe! Medgidia. Se extinde sistemul de supraveghere stradală! GMB Computers SRL se va ocupa de lucrări

08 Apr 2024 566

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 519

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 650

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 713

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 660

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 741

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 478

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 600

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 904

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1132