Agerpres.ro Începe marea curăţenie în administraţia locală! S-a lansat catalogul experţilor în transparenţă din admnistraţie


Prima variantă a Catalogului național al specialiștilor în transparență din administrația publică locală, care conține aproximativ 1.000 de nume și adrese de contact ale responsabililor de aplicarea legislației transparenței din tot atâtea Unități Administrativ Teritoriale (UAT) din toate colțurile țării, a fost luni lansată, se arată într-un comunicat al Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC).

Conform sursei citate, această primă variantă a catalogului a fost elaborată după un amplu proces de colectare de date prin adrese oficiale transmise în perioada aprilie — iunie către toate UAT-urile din țară, potrivit agerpres.ro

Baza de date, disponibilă la: http://goo.gl/qn3WtG și actualizată la nivelul sfârșitului lunii iunie, este prezentată, pentru prima dată, în format editabil, în aceasta regăsindu-se adresele de contact ale responsabililor cu aplicarea Legii 544/2001, respectiv a Legii 52/2003 din cele 109 primării de municipiu, 6 sectoare ale Capitalei, 112 primării de județ și din peste 700 de primării de comune, se precizează în comunicat.
 
MCPDC consideră că prima condiție pentru funcționarea dialogului dintre cetățeni și administrație este ca aceste două părți să se cunoască și să poată intra în contact în mod direct și eficient. Baza de date va fi completată periodic, până când va acoperi toate UAT-urile conținând numele și adresa de contact ale celor care își exprimă acordul de a face parte din acest sistem național de evidență a responsabililor de aplicarea legislației transparenței în administrație, se mai spune în comunicat.

"Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic își propune să faciliteze accesul responsabililor la resurse specializate inclusiv la programe de pregătire în domeniul transparenței decizionale și accesului la informații de interes public", afirmă ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Violeta Alexandru, citat de agerpres.ro

MCPDC mulțumește totodată reprezentanților administrației publice locale care au răspuns pozitiv demersului privind realizarea acestui Catalog.

"Precizăm că informațiile rezultate în urma transmiterii adresei MCPDC au fost completate și cu un amplu proces de colectare de date din paginile de internet ale UAT-urilor, prilej cu care echipa noastră a putut face inclusiv verificări cu privire la preluarea prevederilor Memorandumului privind creșterea transparenței și standardizarea informațiilor de interes public", se menționează în comunicat.

Unitățile administrației publice locale care doresc să adauge informații în Catalog o pot face completând un formular disponibil pehttps://goo.gl/KAbgi1 sau pot scrie pe adresa de e-mail secretariat.mcpdc@gov.ro, se mai arată în comunicatul citat.

Sursa: 
agerpres.ro

 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.