Alegeri suplimentare în Duma de Stat Cetățenii ruși din Constanța, Brăila, Galați și Tulcea, așteptați la Consulatul General al Federației Ruse

Pe data de 9 septembrie 2018 au loc alegerile suplimentare ale deputaților Dumei de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse (cea de-a VII-a convocare). Cetățenii ruși aflați în Brăila, Constanța, Galați și a Tulcea își pot exercita votul la secția de votare nr. 8262, înființată în municipiul Constanța, la Consulatul General al Federației Ruse la Constanța. Votul se va desfășura între orele 8:00 și 20:00.
 
În conformitate cu legislația rusă în vigoare, cetățenii care locuiesc permanent în afara Federației Ruse sau care sunt în misiuni din străinătate de lungă durată (nu mai puțin de trei luni), sunt incluși pe lista alegătorilor pe baza cererii scrise depuse la Comisia Electorală cel târziu cu o zi înainte de data de votare, iar în ziua de votare – pe baza cererii orale.
 
Cetățenii Federației Ruse care se află în Brăila, Constanța, Galați sau Tulcea, pe baza invitațiilor private, în călătorii de serviciu, de business și turistice sunt incluși pe lista alegătorilor atunci când se vor prezenta la Secția de Votare în ziua alegerilor pe baza pașaportului sau a unui document care îl înlocuiește.
 
Pentru obținerea buletinului de vot și participarea la alegeri este necesar să fie prezentat pașaportul valabil al cetățeanului Federației Ruse, care să confirme identitatea cetățeanului Federației Ruse în afara Federației Ruse (pașaport pentru călătorii în străinătate) sau un document care îl înlocuiește (certificat de întoarcere în Federația Rusă).
 
9 septembrie 2018 în Federația Rusă este o unică zi de votare, când se vor desfășura alegerile de diferite nivele, inclusiv alegerile suplimentare a șapte deputați în Duma de Stat (parlamentul federal), alegerea guvernatorilor a 26 de subiecți ai federației (22 de voturi directe și 4 prin vot în parlament) și alegerea deputaților în organele legislative din 17 subiecți ai Federației Ruse.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rusia acuză NATO „Exercițiile militare îi intimidează pe alegători!'

20 Jan 2024 686

Alegeri suplimentare în Duma de Stat. Secție de votare, deschisă, azi, la Consulatul General al Federației Ruse la Constanța. Cine sunt candidații

09 Sep 2018 2368