Alertă pe mare. Peste 100 de migranţi au deturnat o navă comercială care îi salvase

Peste 100 de migranţi au deturnat o navă comercială care îi salvase din largul coastelor libiene şi care se îndreaptă acum spre Malta, au anunţat miercuri ministrul de interne italian Matteo Salvini şi autorităţile malteze, potrivit Reuters citat de Agerpres.ro

Cei 108 migranţi au fost salvaţi de pe mare de nava comercială Elhiblu 1, pe care au deturnat-o când şi-au dat seama că urmau să fie transportaţi înapoi spre Libia, au relatat cotidianul Corriere della Sera şi agenţiile de ştiri din Italia.

'Aceştia nu sunt migranţi în situaţie disperată, sunt piraţi, vor vedea Italia doar prin telescop', a spus Salvini, care s-a aflat în centrul mai multor situaţii de criză la nivel internaţional în urma refuzului său de a permite andocarea unor nave umanitare în Italia.


O purtătoare de cuvânt a forţelor armate malteze a confirmat că nava a fost deturnată, precizând că autorităţile ţării sale îi monitorizează deplasarea şi nu îi va permite andocarea în Malta.

'Acesta este în mod clar un caz de crimă organizată', a mai scris Salvini pe Facebook. 'Porturile noastre rămân închise', a adăugat vicepremierul italian.


Agerpres.ro
Sursa foto: Google Maps

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

19 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați cu ajutorul dronelor

22 Jan 2024 476

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 552

Organizația Internațională pentru Migrație Aproape 1.000 de migranţi şi refugiaţi au murit în 2023 în încercarea de a ajunge în Europa via Mediterana centrală

08 Jan 2024 665

Peste 30.000 de migranţi au ajuns ilegal pe coastele Marii Britanii în 2023 traversând Canalul Mânecii

01 Jan 2024 764

Trei migranţi găsiţi morţi! Anunțul serviciile de salvare maritimă

31 Dec 2023 749

Constanța Migranţi sirieni depistaţi de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă la frontiera terestră cu Bulgaria

29 Dec 2023 673

Craiova Arestări și rețineri într-un caz de trafic de migranți!

03 Dec 2023 825

Percheziții la persoane bănuite de trafic de migranți! Cum acționau suspecții

23 Nov 2023 682

Reţea de trafic de migranţi de origine vietnameză, destructurată cu suportul EUROPOL (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 800

IGI În această săptămână, 42 de străini au fost depistați în situații ilegale. Ce au mai descoperit polițiștii de imigrări

27 Oct 2023 602

Județul Timiș Persoană arestată preventiv pentru trafic de migranți

27 Oct 2023 639

Poliția de Frontieră Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore. 90 de fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini

27 Oct 2023 618

Un nou caz de trafic de migranți, în Timiș! Zeci migranți, transportați în mod ilegal

26 Oct 2023 648

IGI Doi cetățeni pakistanezi, depistați ilegal în Iași. Străinilor le-au fost emise decizii de returnare

24 Oct 2023 929

Opt cetățeni străini au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria ascuşi în portbagajele unor maşini transportate pe o platformă (GALERIE FOTO)

20 Oct 2023 530