Ancheta referitoare la constructorii suspectaţi că au încălcat normele de securitate la cutremure, extinsă în Turcia

Sursa foto cu rol ilustrativ: IGSUTurcia va extinde ancheta referitoare la constructorii suspectaţi că au încălcat normele de securitate la cutremure, după seismul devastator din 6 februarie, a declarat joi ministrul de interne Suleyman Soylu, în timp ce autorităţile îşi accelerează planurile de locuinţe pentru cei rămaşi fără adăpost, transmite Reuters citat de Agerpres.ro

Potrivit ministrului de interne, 564 de suspecţi au fost identificaţi până acum, 160 de persoane au fost arestate şi multe altele sunt anchetate.

'Oraşele noastre vor fi construite în locurile corespunzătoare, copiii noştri vor trăi în oraşe mai puternice. Ştim ce fel de încercare ne aşteaptă şi vom ieşi mai puternici din ea', a spus el la televiziunea de stat TRT Haber.


Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a promis că locuinţele prăbuşite vor fi reconstruite în termen de un an.

Erdogan, aflat la putere de două decenii, candidează din nou la alegerile din mai. Chiar şi înainte de cutremur, sondajele arătau că preşedintele se află sub presiune din cauza unei crize a costului vieţii, care s-ar putea înrăutăţi dat fiind că seismul a afectat producţia agricolă.

Potrivit ministrului Soylu, au fost ridicate 313.000 de corturi pentru cei rămaşi fără adăpost şi 100.000 de locuinţe din containere vor fi instalate în zona devastată.

Numărul celor decedaţi în Turcia în urma cutremurelor a crescut la 43.556, a precizat el.

Ministrul a mai spus că, după primul seism din 6 februarie, au fost înregistrate 7.930 de replici şi că mai mult de 600.000 de apartamente şi 150.000 de sedii comerciale au suferit avarii cel puţin moderate.

Turcia a lansat miercuri un program temporar de sprijin salarial şi a interzis concedierile în zece oraşe pentru a proteja angajaţii şi firmele de impactul financiar al cutremurului major care a lovit sudul ţării.

Cutremurul din 6 februarie cu magnitudinea 7,8 pe scara Richter a avariat sau distrus sute de mii de clădiri şi lăsat fără locuinţă milioane de persoane.


În jur de 865.000 de oameni trăiesc în corturi şi 23.500 în locuinţe improvizate în containere, în timp ce 376.000 sunt găzduiţi în cămine studenţeşti şi case de oaspeţi publice în afara zonei afectate de cutremur, a afirmat Erdogan marţi. 

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cutremur mare în estul Turciei!

25 Jan 2024 1821

Fii pregătit! Ce trebuie să conțină rucsacul de urgență în cazul unui cutremur?

23 May 2023 1128

Ministrul afacerilor externe, la Conferința internațională a donatorilor în sprijinul populațiilor din Turcia și Siria, afectate de seismul din 6 februarie 2023

21 Mar 2023 1275

Mesajul europarlamentarului Nicu Ștefănuță Evenimentul public de dezbatere și informare ”Constanța aproape de Turcia. Cât de pregătit este orașul pentru cutremur” (VIDEO)

10 Mar 2023 1407

Pagubele materiale provocate în Turcia de seismul devastator din 6 februarie depăşesc 100 miliarde de dolari

07 Mar 2023 900

Un seism cu magnitudinea 5,2 a avut loc în Turcia în zona afectată de cutremure

25 Feb 2023 1204

Muftiatul Cultului Musulman din România continuă colecta pentru ajutorarea victimelor cutremurului din Turcia. Ce obiecte sunt necesare

23 Feb 2023 1275

Cutremur puternic în sudul Turciei, în această seară

20 Feb 2023 2520

Sondaj de opinie 60% dintre respondenți se tem că un cutremur ar putea devasta România, la fel ca în Turcia și Siria!

20 Feb 2023 1264

Cutremurul care s-a produs pe 6 februarie în apropiere de graniţa dintre Turcia şi Siria a fost urmat de peste 6.000 de replici

19 Feb 2023 1151

Imagini impresionante! Un câine și o pisică își țin de cald unul altuia printre ruinele din Turcia (VIDEO)

15 Feb 2023 2161

Echipele de salvatori din Turcia au continuat operațiunile de salvare a persoanelor prinse sub dărâmături

15 Feb 2023 1125

UPDATE Cutremur în România! Cel mai mare de anul acesta. La scurt timp a urmat o replică

13 Feb 2023 1752

Sondaj de opinie Vă temeți că un cutremur ar putea devasta România, la fel ca în Turcia și Siria?

13 Feb 2023 1689

Salvatorii români au reuşit o minune în Turcia! (GALERIE FOTO)

12 Feb 2023 2331