Arestări la Istanbul în ancheta privind atentatul de la clubul Reina

Opt persoane au fost reținute și plasate în detenție, astăzi, la Istanbul, în cadrul anchetei privind atentatul comis în noaptea de Anul Nou și revendicat de Statul Islamic, au relatat agențiile de presă Dogan și Anadolu, preluate de AFP.

Arestările au fost operate de echipe ale poliției antiteroriste, dar nu se cunosc detalii despre cei reținuți, arată agerpres.ro.

Arestările de astăzi sunt primele în legătură cu atacul survenit într-un club de Istanbul în noaptea de Anul Nou, atentat în care au fost ucise 39 de persoane, inclusiv cetățeni străini.

Însă autorul atacului care a semănat moarte în clubul Reina din Istanbul, trăgând la întâmplare asupra sutelor de oameni care celebrau aici intrarea în Noul An, este în continuare dat în urmărire și căutat de autorități în cadrul unei ample operațiuni, subliniază agenția de presă Anadolu. 
Atentatul de la Istanbul a intervenit în condițiile în care armata turcă încearcă, înregistrând pierderi grele, să recucerească orașul Al-Bab, bastion al SI în nordul Siriei, unde Ankara desfășoară o ofensivă împotriva jihadiștilor, dar și a milițiilor kurde.

În comunicatul în care a revendicat luni atacul de la Istanbul, gruparea Statul Islamic (SI) acuză Turcia, țară populată majoritar de musulmani, să s-a aliat creștinilor, referindu-se astfel de coaliția internațională antijihadistă condusă de Washington și a cărei membră este și Ankara.

Jihadiștii au amenințat de mai multe ori că vor lovi Turcia ca răspuns la operațiunile ei militare în Siria.

Atentatul din clubul Reina marchează o intrare sângeroasă în anul 2017 pentru Turcia, deja zguduită în 2016 de o tentativă de puci eșuată și de un val de atentate având legătură cu jihadiști sau cu rebeliunea kurdă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autorul atentatului din Anul Nou de la Istanbul este un jihadist uzbec, membru al grupării Stat Islamic

08 Jan 2017 2381

Autorul atacului din clubul Reina din Istanbul a fost identificat

04 Jan 2017 2394

Stare de urgenţă prelungită în Turcia Autorul atacului sângeros din clubul Reina din Istanbul încă nu a fost găsit

04 Jan 2017 2309

Doi cetăţeni străini arestaţi pe aeroportul din Istanbul în cazul atacului din clubul Reina

03 Jan 2017 2114

ISIS a revendicat atentatul de la clubul Reina din Istanbul

02 Jan 2017 3504

Autorul atacului de la clubul Reina din Istanbul încă nu a fost găsit. Atentatul, soldat cu moartea a 39 de oameni

02 Jan 2017 3023