Certificatele verzi cu vaccinul Johnson&Johnson nu mai sunt valabile în Austria. Danemarca, Finlanda şi Slovenia au renunţat la administrarea acestui ser

Certificatele verzi COVID-19 cu vaccinul monodoză Johnson&Johnson îşi pierd valabilitatea în Austria începând de luni, 3 ianuarie, atât pentru călătorii cât şi pentru accesul în spaţiile unde este cerut acest certificat, conform unei decizii luate anul trecut de guvernul austriac, relatează presa locală.



În Germania majoritatea persoanelor vaccinate anti-COVID-19 şi care totuşi s-au infectat au primit serul Johnson & Johnson, au remarcat experţii sanitari din această ţară în luna octombrie, când varianta dominantă a coronavirusului era Delta.


Între timp, guvernul austriac a primit date suplimentare care sugerează că acest vaccin are o eficacitate mai redusă şi faţă de noua variantă Omicron, în comparaţie cu vaccinurile ARN mesager, astfel că a menţinut decizia de a renunţa la vaccinul Johnson & Johnson, luată în noiembrie.



Cele circa 260.000 de persoane imunizate în Austria cu serul Johnson & Johnson au fost notificate atunci că certificatul lor verde va expira începând din 3 ianuarie, iar pentru a-l putea folosi în continuare trebuie să se vaccineze preferabil cu un vaccin ARN mesager, Pfizer sau Moderna. Însă circa 75.000 dintre persoanele notificate încă nu s-au vaccinat din nou.



Danemarca, Finlanda şi Slovenia au renunţat de asemenea la administrarea vaccinului Johnson & Johnson.



Totuşi, cercetători sud-africani în colaborare cu compania Johnson & Johnson au susţinut joi că o a doua doză din acest vaccin oferă o protecţie de 85% în faţa variantei Omicron.


Foto Unsplash

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vaccinări false, la Constanța! Asistentă medicală, condamnată pentru luare de mită. Pedepse și pentru cei care și-au cumpărat certificate verzi. Dosarul, în apel

15 May 2023 2250

Regenerare și sistematizare a spațiilor verzi. Primăria Constanța și-a eliberat două certificate de urbanism pentru două zone importante din oraș

02 Nov 2022 1307

Primăria Constanța a dat undă verde pentru blocurile ANL din zona Palazu Mare

12 Sep 2022 2343

Certificate verzi Covid obținute ilegal Percheziții în județul Galați. Participă și polițiști anticorupție din Constanța

21 Mar 2022 1351

Constanța Persoane fără certificate verzi depistate în săli de jocuri și restaurante. Polițiștii au aplicat sancțiuni

06 Feb 2022 2060

Nouă metodă de fraudă privind testele COVID. Mai mulți medici de familie din România sunt anchetați

20 Nov 2021 1904

Editorial Secolul XXI, mileniul III – Primul Război Online Psihologic

18 Oct 2021 3242

Poliția Română Un nou tip de înșelăciune privind certificatele false de Vaccinare covid-19

06 Oct 2021 2169

„Fiecare construiește ce vrea, cum vrea și unde vrea“ Majoritatea participanților la sondaj, nemulțumiți de dezvoltarea urbanistică a municipiului Constanța

02 Apr 2018 2137

Sondaj de opinie Sunteţi mulţumiţi de dezvoltarea urbanistică a municipiului Constanţa?

26 Mar 2018 6978

Editorial De ce nu se va transforma Constanţa niciodată într-o adevărată oază de verdeaţă

25 Apr 2017 4950

Mihai Daraban, preşedintele CCIR „Obţinerea independenţei energetice este importantă pentru a nu mai sta la mâna mentalităţii feudale de la Kremlin“

01 Nov 2014 5152

Ajutor de stat pentru marii consumatori de energie Va fi suportat de consumatorii casnici şi de firmele mici

15 Oct 2014 2981

După scandalul cu dubla taxare a certificatelor verzi, ENEL a făcut un anunț surprinzător

11 Jul 2014 2005

După dubla taxare a certificatelor verzi Scade prețul energiei electrice

18 Jun 2014 1433