Comisia Europeană, apel la Ucraina să accelereze reformele împotriva corupţiei și asigură sprijin pentru aderarea la UE

foto: unsplash.com/ Guillaume Périgois

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut apel vineri la Ucraina să îşi accelereze reformele împotriva corupţiei, asigurând Kievul de sprijinul statelor membre pentru „drumul lung" spre aderarea la UE.

Von der Leyen a salutat reformele deja efectuate şi instituţiile iniţiate pentru a crea "o maşină anticorupţie impresionantă", într-un discurs prin videoconferinţă în faţa deputaţilor ucraineni.

„Însă de acum aceste instituţii au nevoie de mijloace de acţiune şi de persoane potrivite în posturile de răspundere", a afirmat ea.

„Trebuie ca noul şef al parchetului specializat în lupta împotriva corupţiei şi noul director al biroului naţional ucrainean de luptă împotriva corupţiei să fie numiţi cât mai repede posibil", a mai afirmat şefa executivului european.

În legătură cu proiectul de reformă a Curţii Constituţionale, ea a spus că este "necesar să se prevadă, pe cale legislativă, o procedură de selecţie a judecătorilor".

Ea a salutat adoptarea de către Kiev a unei legi menite să oprească "influenţa excesivă a oligarhilor asupra economiei", însă a cerut ca Ucraina să asigure de acum "aplicarea sa într-o manieră solidă din punct de vedere juridic".

Ursula von der Leyen a cerut de asemenea adoptarea unei "legi privind media, care să alinieze legislaţia ucraineană la normele Uniunii Europene şi să ofere autorităţii independente de reglementare a media a mijloacelor necesare".

Liderii celor 27 de state membre au acordat la 23 iunie Ucrainei statutul de candidată la UE.

„Drumul ce trebuie parcurs va fi lung, însă Europa va fi alături de voi cu fiecare etapă, indiferent de cât timp va dura, de la aceste zile întunecate de război până în momentul în care veţi trece pragul Uniunii Europene", a promis Ursula von der Leyen. 

sursa - AGEPRRES 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ursula von der Leyen a retras măsura care a condus la protestele fermierilor

06 Feb 2024 579

Comisia Europeană salută decizia de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen

31 Dec 2023 661

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vizită în Kiev. Despre ce se discută

04 Nov 2023 784

Congresul Partidului Popular European va avea loc anul viitor la Bucureşti

12 Oct 2023 740

NY Times dă în judecată Comisia UE! Vor să forțeze publicarea mesajelor dintre von der Leyen și șeful Pfizer despre vaccinul COVID

14 Feb 2023 2121

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen „Uniunea Europeană a fost capabilă să compenseze reducerile de gaz provenit din Rusia“

17 Dec 2022 1005

Preşedintele Comisiei Europene. Ursula von der Leyen, primită la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis (VIDEO)

17 Dec 2022 1069

Ursula von der Leyen participă la semnarea Parteneriatului Strategic pe energie între Azerbaijan, Georgia, România și Ungaria

16 Dec 2022 1151

Nicolae Ciucă „În luna octombrie avem în vedere să înaintăm Comisiei Europene a doua cerere de plată din PNRR“

16 Sep 2022 1218

Ursula von der Leyen îndeamnă ţările membre ale Uniunii Europene să investească în energii regenerabile

22 Aug 2022 1260

UE 750 de miliarde de dolari pentru reconstrucţia Ucrainei după războiul cu Rusia

04 Jul 2022 1271

Comisia Europeană a recomandat ca Republica Moldova și Ucraina să primească statutul de ţări candidate la aderarea la UE

17 Jun 2022 1025

Preşedinta Comisiei Europene UE se află în fața unei „decizii istorice” privind candidatura Ucrainei

12 Jun 2022 1354

Comisia Europeană, despre avizul său privind ambiţiile Kievului

11 Jun 2022 1454

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns sâmbătă la Kiev

11 Jun 2022 1435