Comisia Europeană intervine după scandalul de la Eurovision


Sursa foto: Unsplash





 
  • Interzicerea steagului Uniunii Europene (UE) în cadrul concursului Eurovision reprezintă "o greşeală complet regretabilă", ce trebuie rectificată anul viitor, conform unui comunicat publicat luni de Comisia Europeană (CE).

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union - EBU), care organizează Eurovision, a precizat că televiziunea gazdă suedeză SVT a ales să limiteze numărul steagurilor în rândul participanţilor şi al spectatorilor în sala din Malmo la cele ale ţărilor participante şi la steagul curcubeu, ce reprezintă minorităţile sexuale, conform știripesurse.ro.

Astfel steagul UE, deseori fluturat la ediţia din 2023 a Eurovision, a fost interzis. Mai mulţi participanţi au semnalat pe site-urile de socializare că agenţii de securitate prezenţi la eveniment le-au interzis intrarea cu steagul UE.

La rândul său, Comisia Europeană a susţinut că steagul cu 12 steluţe aurii reprezintă toate statele membre ale UE şi este în acelaşi timp şi un simbol pentru cele 46 de naţiuni din Consiliul Europei, din Islanda şi până în Azerbaidjan.
 
EBU trebuie să înțeleagă că e o greșeală

„Cu siguranţă că este complet regretabil că steagul tuturor statelor membre ale UE care au participat la competiţie precum şi al altor state care fac parte din Consiliul Europei nu a putut fi prezent", a declarat Eric Mamer, purtător de cuvânt al Comisiei.

„Putem cu siguranţă să încurajăm EBU să înţeleagă că aceasta este o greşeală şi apoi este decizia lor în legătură cu modul în care vor proceda", a mai adăugat el.


Margaritas Schinas, vicepreşedinta Comisiei însărcinată cu cultura, ridică această chestiune cu reprezentanţii EBU luni, iar conform purtătorului de cuvânt discuţia se anunţă a fi „foarte animată".

 
 
 Citește și

 Concursul Eurovision a fost câștigat de Nemo, din Elveția
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comisia Europeană a dat undă verde UniCredit cumpără o mare bancă din România. Vezi despre ce bancă este vorba

13 Jun 2024 473

Comisia Europeană propune prelungirea până în 2026 a protecției refugiaților ucraineni

11 Jun 2024 487

Comisia Europeană anunţă că Ucraina şi Republica Moldova sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE

07 Jun 2024 600

Ateneul Român primește distincție din partea Comisiei Europene

19 Apr 2024 424

Bulgaria va trece la moneda euro de anul viitor

13 Apr 2024 657

Actul privind Europa interoperabilă pentru servicii publice mai bine conectate pentru cetățeni și întreprinderi a intrat în vigoare

11 Apr 2024 563

Ramona Chiriac și-a cerut suspendarea de la șefia Reprezentanței Comisiei Europene în România

13 Mar 2024 684

Comisia Europeană propune prelungirea acordurilor privind transportul rutier cu Ucraina și Moldova

05 Mar 2024 535

Marcel Ciolacu, la Congresul PES de la Roma. Va fi desemnat candidatul comun pentru preşedinţia Comisiei Europene

29 Feb 2024 508

Comisia europeană ordonă recuperarea de la Blue Air a unui ajutor de stat incompatibil de 33,84 milioane euro

16 Feb 2024 635

Ursula von der Leyen a retras măsura care a condus la protestele fermierilor

06 Feb 2024 648

Comisia trimite cereri de informații către 17 platforme și motoare de căutare online foarte mari, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale

18 Jan 2024 659

Ungaria acuză Comisia Europeană de șantaj

17 Jan 2024 918

Europarlamentarul Dan Motreanu Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România pentru investiții în porturile unde fluxurile comerciale au crescut în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

12 Jan 2024 873

Comisia aprobă o schemă de ajutoare de stat notificată de România în valoare de 126 de milioane EUR

11 Jan 2024 609