Cutremurul care s-a produs pe 6 februarie în apropiere de graniţa dintre Turcia şi Siria a fost urmat de peste 6.000 de replici

Sursa foto cu rol ilustrativ: IGSUDevastatorul cutremur de pământ care s-a produs pe 6 februarie în apropiere de graniţa dintre Turcia şi Siria a fost urmat de peste 6.000 de replici, a anunţat duminică Agenţia turcă pentru gestionarea dezastrelor naturale (AFAD), citată de DPA şi Agerpres.ro

Potrivit AFAD, au fost înregistrate replici seismice "la fiecare trei sau patru minute" după cutremurul iniţial, iar aproximativ 40 dintre ele au avut magnitudini de peste 5, a declarat Orhan Tatar, directorul acestei agenţi, în faţa jurnaliştilor de la Ankara.

Specialiştii în seismologie se aşteaptă ca astfel de replici să se producă şi în perioada următoare, afectându-i pe "localnicii deja traumatizaţi", a mai spus oficialul turc.

El i-a îndemnat pe rezidenţii din zonele afectate să nu se apropie de clădirile avariate şi a adăugat că autorităţile de resort încă analizează distrugerile produse la nivelul infrastructurilor strategice, inclusiv baraje de acumulare şi tuneluri.

Devastatorul seism de la începutul lunii februarie a ucis zeci de mii de oameni, a distrus sau a avariat aproximativ 150.000 de clădiri şi a lăsat alte zeci de mii de persoane fără locuinţe în sud-estul Turciei.

Potrivit agenţiei de presă Reuters, bilanţul acestor seisme a depăşit 46.000 de morţi. Oficialii din cele două ţări se aşteaptă ca bilanţul victimelor să crească în zilele următoare, întrucât numeroase persoane sunt în continuare dispărute.

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fii pregătit! Ce trebuie să conțină rucsacul de urgență în cazul unui cutremur?

23 May 2023 595

Ministrul afacerilor externe, la Conferința internațională a donatorilor în sprijinul populațiilor din Turcia și Siria, afectate de seismul din 6 februarie 2023

21 Mar 2023 996

Pagubele materiale provocate în Turcia de seismul devastator din 6 februarie depăşesc 100 miliarde de dolari

07 Mar 2023 628

Un seism cu magnitudinea 5,2 a avut loc în Turcia în zona afectată de cutremure

25 Feb 2023 927

Muftiatul Cultului Musulman din România continuă colecta pentru ajutorarea victimelor cutremurului din Turcia. Ce obiecte sunt necesare

23 Feb 2023 970

Cutremur puternic în sudul Turciei, în această seară

20 Feb 2023 2245

Sondaj de opinie 60% dintre respondenți se tem că un cutremur ar putea devasta România, la fel ca în Turcia și Siria!

20 Feb 2023 966

Imagini impresionante! Un câine și o pisică își țin de cald unul altuia printre ruinele din Turcia (VIDEO)

15 Feb 2023 1668

Echipele de salvatori din Turcia au continuat operațiunile de salvare a persoanelor prinse sub dărâmături

15 Feb 2023 912

UPDATE Cutremur în România! Cel mai mare de anul acesta. La scurt timp a urmat o replică

13 Feb 2023 1348

Sondaj de opinie Vă temeți că un cutremur ar putea devasta România, la fel ca în Turcia și Siria?

13 Feb 2023 1232

Salvatorii români au reuşit o minune în Turcia! (GALERIE FOTO)

12 Feb 2023 1909

Panica unui eventual cutremur a cuprins mai multe localități din județul Constanța (VIDEO)

12 Feb 2023 1494

Imagini impresionante Bebeluș de 7 luni, salvat de sub dărâmături, la 140 de ore de la cutremur, în Turcia (VIDEO)

12 Feb 2023 972

Panică în cartierul Henri Coandă din Constanța! Jandarmi și echipaje medicale la fața locului (GALERIE FOTO+ VIDEO)

12 Feb 2023 13143