Două milioane de persoane sunt izolate în urma unor inundaţii devastatoare

foto cu rol iliustrativ Inundații
  • Cel puţin 10 persoane au murit şi circa două milioane sunt izolate în urma unor inundaţii nemaiîntâlnite de aproape două decenii în nord-estul Bangladesh-ului, au anunţat sâmbătă autorităţile, potrivit AFP.

Inundaţiile din nord-estul Indiei au provocat ruperea unui dig important de pe râul Barak, împărţit de cele două ţări, care a dus la inundarea a cel puţin 100 de sate, a declarat Mosharraf Hossain, administratorul-şef al regiunii.

"Până în prezent, circa două milioane de oameni au rămas izolaţi în urma inundaţiilor", a continuat el, adăugând că cel puţin zece persoane au murit de la începutul săptămânii.

Oficialii au explicat că digul, situat la Zakiganj, la graniţa cu India, nu poate fi reparat până când nivelul apei nu va scădea.

Numeroase zone din Bangladesh sunt predispuse la inundaţii, iar experţii susţin că schimbările climatice cresc probabilitatea unor fenomene meteorologice extreme.

Inundaţiile au ajuns în multe cartiere ale oraşului Sylhet, cel mai mare din nord-estul Bangladeshului, unde circa 50.000 de familii au rămas fără electricitate timp de mai multe zile, a declarat pentru AFP un alt oficial.

Sursa AGERPRES
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pompierii din cadrul ISU Argeș s-au luptat cu inundațiile din județ (FOTO)

16 Sep 2023 464

Echipajele ISU Cluj se luptă cu inundațiile în municipiu (FOTO)

15 Sep 2023 623

Cod Galben de viituri pe râuri din 8 județe!

14 Sep 2023 398

Atenție dacă vrei să călătorești în Grecia! Cod roșu de vreme nefavorabilă. Recomandările MAE

06 Sep 2023 694

Cod galben de inundații pentru râurile din Dobrogea! Iată până când ține avertizarea

31 Aug 2023 456

Vremea a făcut prăpăd în mai multe județe din țară! Mai multe case, curți și străzi inundate

31 Aug 2023 518

Fenomene meteo extreme în Harghita! Unde au intervenit pompierii

30 Aug 2023 567

Cod galben de inundații pe râurile din Dobrogea! Avertizările Institutului de Hidrologie

30 Aug 2023 482

Licitații Constanța Societatea Națională Nuclearelectrica SA contractează lucrări de etanșare pentru Sala Mașinii la Unitatea 1 și Unitatea 2 (DOCUMENT)

25 Aug 2023 744

Alertă în Norvegia! Se mențin codurile roșu și portocaliu de inundații, eroziuni ale albiilor râurilor și revărsare ale râurilor

10 Aug 2023 444

MAE Atenționare de călătorie pentru Coreea - Taifunul Khanun, pericol de inundații și perturbări ale transporturilor

08 Aug 2023 465

MAE Atenționare de călătorie pentru Norvegia - Coduri roșu și portocaliu de ploi, inundații, alunecări de teren, furtuni în zona maritimă și incendii

07 Aug 2023 550

Cod galben de inundații pe râurile din Dobrogea! Iată exact zonele vizate

02 Aug 2023 555

Inundații de proporții în județul Tulcea! Două mașini, blocate în apă

01 Aug 2023 576

Mesaj RO-Alert la Tulcea Vremea rea a făcut prăpăd. Gospodării inundate și persoane surprinse de viitură într-o mașină (FOTO+VIDEO)

01 Aug 2023 1072