Elton John a anulat două concerte în Statele Unite după ce a fost testat pozitiv la COVID-19. Cum se simte artistul (VIDEO)




Starul muzicii pop Elton John a anunţat marţi pe contul său de Instagram că a fost testat pozitiv pentru COVID-19 şi, prin urmare, nevoit să anuleze două concerte programate la Dallas, în sudul Statelor Unite, în cadrul turneului său mondial de adio, informează AFP.

"Am contractat COVID-19, aşa că trebuie să-mi reprogramez concertele din Dallas", prevăzute pentru marţi şi miercuri, a scris pe reţeaua de socializare cântăreţul britanic în vârstă de 74 de ani.



Cum se simte artistul 

 

"Din fericire, sunt complet vaccinat şi am făcut booster-ul, iar simptomele mele sunt uşoare, aşa că sunt încrezător că voi putea susţine concertul de sâmbătă din North Little Rock, Arkansas", a adăugat Sir Elton John.

 


"Întotdeauna este o mare dezamăgire să amâni concerte (...), dar vreau ca eu şi echipa mea să fim în siguranţă", a explicat el.


Cele două concerte din Dallas vor fi reprogramate, iar posesorii de bilete vor fi contactaţi cât mai curând posibil, a precizat interpretul piesei "Candle in the Wind".



Superstarul şi-a început turneul de adio "Farewell Yellow Brick Road" în 2018, planificând peste 300 de date de concerte pe parcursul a trei ani în întreaga lume, înainte ca acesta să fie întrerupt de pandemia de coronavirus.



În septembrie 2021, el a lansat "The Lockdown Sessions", un nou album alcătuit în întregime din colaborări cu artişti tineri.



De asemenea, cântăreţul şi-a amânat cu trei luni turneul îm octombrie 2021 din cauza unei operaţii la şold. El a revenit pe scenă în ianuarie.



Sursa foto: Instagram/ eltonjohn

Sursa: Agerpres 

Sursa video: Youtube/ Rock Collection 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un pian, un combinezon şi o pereche de cizme cu platformă, scoase la licitație de Elton John

12 Jan 2024 919

Un cântăreț celebru a anunțat că renunță la Twitter. "Mă întristează să văd cum dezinformarea este folosită acum pentru a diviza lumea"

10 Dec 2022 1039

Elton John se pregătește pentru ultima sa apariție într-un concert. Cum își va lua rămas-bun de la fani

02 Dec 2022 1486

21 octombrie 1997 Piesa tribut a lui Elton John, cântată la moartea Prințesei Diana, „Candle in the Wind”, declarată cel mai bine vândut single din toate timpurile

22 Oct 2021 2057

25 martie 1947 - Se năștea cântărețul și pianistul Sir Elton John

25 Mar 2021 2105

Este ziua lui Elton John. Cântărețul englez împlinește 70 de ani

25 Mar 2017 2243

Maria Șarapova revine pe teren

06 Oct 2016 2066

Ştiaţi că...? Elton John împlineşte 69 de ani (video)

25 Mar 2016 2808

Ştiaţi că...? Într-o zi de 24 iulie, unul dintre cei mai buni artişti din lume... (audio)

24 Jul 2015 2485

Melodia zilei Elton John – Your Song

25 Mar 2015 2857

Cu calităţi artistice incontestabile Elton John cade în derizoriu

15 Mar 2015 2488

Melodia zilei Ed Sheeran - Thinking Out Loud

14 Mar 2015 4539

Melodia zilei Elton John - Something About The Way You Look Tonight

04 Dec 2014 3054

Ştiaţi că...? Într-o zi de 28 noiembrie, John Lennon a avut o apariţie surpriză...

28 Nov 2014 2242

Ştiaţi că...? Freddie Mercury, liderul formaţiei Queen... (video)

24 Nov 2014 12766