Erdogan spune că peste 10.000 de persoane au fost arestate în Turcia

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a afirmat că numărul persoanelor arestate în Turcia după tentativa de puci eșuată din 15 iulie a ajuns la 10.410, relatează astăzi agenția DPA, citată de Agerpres.

Erdogan a declarat pentru agenția turcă de presă Anadolu că, dintre persoanele arestate, 4.060 au fost plasate în detenție.

DPA precizează că unele relatări indicau vineri un număr de circa 9.000 de persoane arestate. Ritmul rapid al arestărilor, despre care Erdogan insistă că îi vizează pe susținătorii clericului Fethullah Gulen, autoexilat în SUA și despre care președintele turc spune că se află în spatele tentativei de puci eșuate, a provocat îngrijorare în multe țări occidentale, aliați ai Ankarei, care spun că Turcia se îndreaptă spre un autoritarism crescând, scrie Agerpres.

Începând de joi, în Turcia este în vigoare starea de urgență pentru o perioadă de trei luni, despre care Erdogan a afirmat că este necesară pentru a reinstaura ordinea după tentativa de puci, soldată cu 260 de morți. Ankara îi cere, de asemenea, Washingtonului să-l extrădeze pe Gulen.

Cetățenii au fost nevoiți să se apere împotriva „celei mai insidioase și mai josnice tentative de lovitură de stat militară din istoria poporului turc“, a declarat Erdogan pentru Anadolu.

Populația a continuat să se bucure după înăbușirea tentativei de puci. Mii de oameni s-au adunat noaptea trecută pe Podul Bosfor, ce a fost ocupat de trupe cu tancuri care au tras în civili în noaptea puciului.

Yasin Aktay, purtătorul de cuvânt al Partidului Justiției și Dezvoltării (AKP), formațiunea politică a lui Erdogan, a declarat pentru Anadolu: „Nu putem înțelege criticile care vin dinspre Europa în legătură cu aceasta. Au existat recent două incidente în Franța și Belgia, unde atacurile teroriste au dus la instaurarea stării de urgență pentru șase luni, care a fost prelungită cu șase luni“.

Potrivit declarațiilor sale, Turcia a fost victima unor multiple atacuri teroriste în această perioadă și s-a abținut să declare starea de urgență. ''Faptul că noi nu am făcut-o în acest caz ar trebui aplaudat mult mai mult'', a spus Aktay.

Purtătorul de cuvânt a precizat că 10.410 persoane au fost arestate, respectiv 7.423 de militari, 287 de polițiști, 2.014 judecători și procurori, precum și 686 de civili. Dintre militari, 162 sunt generali, din care aproape jumătate generali ai celei de-a doua mari armate din cadrul NATO.

În afară de arestări, peste 37.500 de funcționari publici și polițiști au fost suspendați din funcție. În plus, 21.000 de cadre didactice din școli private și-au pierdut autorizația de funcționare.



Sursa: Agerpres
Sursa foto: twitter.com
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul grec al Apărării Grecia trebuie să-și pregătească forţele pentru „instabilitate", după Erdogan

14 Jan 2024 1336

Turcia Erdogan a anunţat că un fost ministru al urbanismului va fi candidatul partidului său la primăria Istanbulului

07 Jan 2024 666

Întrevedere Blinken-Erdogan la Istanbul, axată pe războiul din Gaza şi aderarea Suediei la NATO

06 Jan 2024 758

Fotbal Erdogan consideră un sabotaj reacţiile apărute în urma anulării Supercupei Turciei din Arabia Saudită

03 Jan 2024 668

Președintele turc, Recep Erdogan Uniunea Europeană va „bloca” aderarea Ucrainei şi Republicii Moldova

19 Dec 2023 2719

Președintele Turciei, Recep Erdogan, respinge apelurile Washingtonului ca statul turc să rupă legăturile cu Hamas

02 Dec 2023 750

Războiul Israel-Hamas Israelul își retrage diplomații din Turcia, după discursul președintelui Erdogan

29 Oct 2023 798

Președintele Turciei, Recep Erdogan, acuză UE că vrea să se îndepărteze de Turcia

16 Sep 2023 849

Recep Tayyip Erdogan, reales Președintele Turciei

29 May 2023 1468

Rezervele de gaze naturale descoperite în Marea Neagră, revizuite de Turcia

27 Dec 2022 1562

Klaus Iohannis, întrevedere cu preşedintele Turciei. Ce au discutat cei doi lideri de stat

30 Jun 2022 1051

Turcia a blocat începutul negocierilor de aderare la NATO ale Finlandei şi Suediei

18 May 2022 1330

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, discuție cu omologul său turc despre situația din Mariupol

24 Apr 2022 1519

A patra rundă de negocieri față în față între Rusia și Ucraina începe astăzi

29 Mar 2022 1148

Cinci persoane care s-au amuzat pe reţelele sociale că Erdogan are COVID-19 au fost arestate, în Turcia

06 Feb 2022 1535