Explozie violentă în apropierea aeroportului din Kabul, Afganistan. Deflagrația a vut loc când un important lider militar se întorcea din exil

O explozie puternică s-a produs duminică, în apropiere de aeroportul din Kabul, tocmai când generalul şi liderul militar Abdul Rashid Dostum părăsea aeroportul, a declarat purtătorul de cuvânt al generalului, relatează AFP citat de Agerpres.ro. 
 
Explozia, provocată de un kamikaze, s-a soldat cu cel puţin "zece morţi şi răniţi", conform unui prim bilanţ al Ministerului de Interne afgan; atacul s-a produs la porţile aeroportului, în timp ce convoiul oficial pleca trecând prin mijlocul unei mulţimi de partizani.
 
Potrivit purtătorului său de cuvânt, generalul uzbec este "nevătămat", dar sunt victime printre spectatori, a declarat Najib Danish, purtător de cuvânt al ministerului, fără a da detalii suplimentare.
 
Un jurnalist AFP a declarat de asemenea că o explozie puternică a avut loc în centrul unei mulţimi de partizani mobilizaţi în jurul aeroportului. Generalul Abdul Rashid Dostum, un războinic temut din nordul Afganistanului şi primul vicepreşedinte al ţării, s-a întors la Kabul duminică după un an de exil în Turcia.
 
Numeroase ambulanţe s-au deplasat la faţa locului. Atacul nu a fost revendicat deocamdată.

Sursa:  Agerpres.ro. 
Sursa foto: Google Maps

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

OMD Mamaia Vibrant și Inegalabil – 1 Mai și Paște pe litoralul românesc

19 Apr 2024 337

Mașină în flăcări, pe A4, spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 1518

UPDATE Intervenție de urgență pe strada IG Duca din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 2106

UPDATE. Surse Ambarcațiunea găsită pe mare în zona Tuzla, detonată în Poligonul Capu Midia! Bubuitură puternică auzită în municipiul Constanța! (VIDEO)

05 Apr 2024 4352

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

03 Apr 2024 527

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1075

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1646

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1505

LIVE VIDEO+TEXT Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari! Planul Roșu de Intervenție, activat (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 19954

ISU GiurgiuEXERCIȚIU

28 Mar 2024 381

Alertă pe Marea Neagră! Mină marină descoperită în apropierea plajei

12 Mar 2024 955

Fotoreportaj Constanța Primăvara - anotimpul în care natura prinde culoare (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 529

UPDATE Explozie în zona Academiei ”Gheorghe Hagi” din Ovidiu, județul Constanța

29 Feb 2024 6602

UPDATE Explozie într-un apartament de pe strada BP Hașdeu din Constanța. O femeie, rănită (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Feb 2024 3396

Explozie la Judecătoria Motru! Oficial de la CSM

12 Feb 2024 673