Germania şi Franţa nu sunt de acord cu propunerea UE de a interzice accesul rușilor în blocul comunitar

Comisia Europeană, foto: unsplash.com/ Guillaume Périgois
  • Documentul atenţionează împotriva restricţiilor cuprinzătoare asupra eliberării de vize şi subliniază importanţa de a nu înstrăina generaţii viitoare de ruşi.

Germania şi Franţa au respins într-un document comun de poziţie propunerea unor ţări membre de a interzice intrarea în Uniunea Europeană (UE) pentru toţi cetăţenii ruşi, informează Agerpres.

„Trebuie să ne gândim la moduri inteligente de utilizare a importantei pârghii pe care o constituie eliberarea vizelor", se subliniază în documentul trimis altor ţări membre ale UE înainte de reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor UE ce va avea loc marţi şi miercuri la Praga.


Chiar dacă acceptă faptul că cererile de vize din partea cetăţenilor ruşi ar trebui să fie examinate cu atenţie pentru potenţiale riscuri la adresa securităţii, documentul atenţionează de asemenea împotriva subestimării "puterii de transformare pe care o are experimentarea la prima mână a vieţii în sisteme democratice".

„Politicile noastre privind viza trebuie să reflecte aceasta şi să continue să le permită oamenilor contacte în cadrul UE cu cetăţeni ruşi care nu au legături cu guvernul rus", se mai spune în documentul.


Documentul argumentează în favoarea menţinerii cadrului legal actual ce le permite studenţilor, artiştilor, oamenilor de ştiinţă şi altor profesionişti de primă importanţă să intre în UE indiferent de faptul dacă ei personal se confruntă sau nu cu persecuţii în Rusia.

Documentul atenţionează împotriva restricţiilor cuprinzătoare asupra eliberării de vize şi subliniază importanţa de a nu înstrăina generaţii viitoare de ruşi.

De asemenea, atenţionează documentul germano-francez, o interdicţie generală ar putea duce la amplificarea sentimentului naţionalist şi antieuropean în Rusia, unde cetăţenii tind să se alinieze în spatele liderilor lor politici atunci când se simt atacaţi sau victimizaţi de ceea ce sunt considerate acolo forţe externe rusofobe.

Documentul de poziţie germano-francez vine ca răspuns la dezbaterea în curs în cadrul guvernelor ţărilor din UE cu privire la cât de oportun ar fi să le fie interzis ruşilor să călătorească în blocul comunitar în scopuri de recreere, în timp ce oameni continuă să moară în Ucraina ca rezultat direct al invaziei ruse. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

In memoriam George Ștefănescu, pictorul inspirat de locurile și peisajele din Dobrogea

19 Apr 2024 470

București După aproape 33 de ani de la teribila crimă - Bărbatul urmărit internațional, adus în țară pe 23 aprilie

17 Apr 2024 576

Elevi ai Liceului Teoretic "Ovidius", la activitățile organizate de către elevii școlii Stadtteilschule Oldenfelde din Hamburg (FOTO)

15 Apr 2024 423

Cumpărări directe Constanța Primăria Mircea Vodă va oferi, de Paște, copiilor pachete cu dulciuri. Iată de la cine le va achiziționa (DOCUMENT)

14 Apr 2024 415

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 408

DPRPGheorghe Cârciu, secretar de stat al DRP

10 Apr 2024 268

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 06 aprilie 2024

05 Apr 2024 290

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada următoare

05 Apr 2024 719

Profesori de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, la un stagiu de instruire Erasmus în Grecia

01 Apr 2024 641

S-a jucat barajul pentru Euro 2024 Ucraina a completat grupa României

29 Mar 2024 479

Poliția Română - Poliția Română a adus în țară două persoane, ce aveau emise pe numele lor mandate de executarea unor pedepse

26 Mar 2024 302

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 743

Constanța Adrian Mazilu, gol marcă înregistrată, iar România bate Germania! „Va fi un nume important în fotbalul românesc“

24 Mar 2024 1013

IPJ Constanța cumpără de la Draeger România kit de prelevare salivă pentru Drager Drog Test! Care este valoarea achiziției (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 771

Ce televiziune transmite meciul România - Irlanda de Nord, de vineri, 22 martie 2024

22 Mar 2024 1334