Inundații devastatoare în Kentucky! Bilanțul a ajuns la 25 de morți

Sursă foto cu rol ilustrativ: Pixabay
  • Andy Beshear a precizat că patru copii - nu şase, aşa cum anunţaseră iniţial oficialii americani - au murit în aceste inundaţii.

Bilanţul inundaţiilor devastatoare din Kentucky a urcat la 25 de morţi şi va continua, cel mai probabil, să crească în zilele următoare, a declarat guvernatorul acestui stat american sâmbătă, în condiţiile în care rezidenţii şi echipele de salvare continuă operaţiunile de căutare a unor supravieţuitori, informează Agerpres.

„Avem 25 de morţi confirmaţi. Acest bilanţ va continua să crească", a declarat guvernatorul Andy Beshear într-o conferinţă de presă.


„Din păcate, cred că vom continua să găsim cadavre în săptămânile următoare", a adăugat guvernatorul democrat, în contextul în care ploile torenţiale care s-au abătut asupra acestui stat american în noaptea de miercuri spre joi au transformat mai multe drumuri în veritabile râuri şi i-au obligat pe localnici să se refugieze pe acoperişurile caselor lor şi să aştepte sosirea echipelor de salvare.

Andy Beshear a precizat că patru copii - nu şase, aşa cum anunţaseră iniţial oficialii americani - au murit în aceste inundaţii.

Potrivit cotidianului local Lexington Herald Leader, este vorba despre patru fraţi şi surori, cu vârste cuprinse între un an şi opt ani, care au fost luaţi de ape atunci când s-au refugiat în vârful unui copac alături de părinţii lor.

Anumite regiuni din Kentucky au primit aproximativ 20 de centimetri cubi de ploaie pe metru pătrat în 24 de ore şi, pe alocuri, nivelurile râurilor au crescut brusc cu mai mulţi metri, înainte ca acestea să iasă din matcă.

Guvernatorul local a spus că este încă dificil să se estimeze numărul persoanelor dispărute, întrucât serviciile de telefonie mobilă nu funcţionează în zonele cele mai afectate, iar persoanele care au reuşit totuşi să se salveze din calea apelor nu pot să îşi contacteze familiile.

Preşedintele Joe Biden a decretat „stare de catastrofă naturală" şi a deblocat ajutoare federale pentru a sprijini comunităţile din zonele afectate de "furtună, inundaţii, alunecări de teren şi scurgeri de noroi".

Probleme logistice

Rezerviştii din Garda Naţională au realizat 650 de evacuări cu elicopterul începând de miercuri, în timp ce serviciile de securitate ale statului american au operat 750 de evacuări cu ajutorul unor bărci, a dezvăluit Andy Beshear, care a subliniat că operaţiunile de salvare sunt "extrem de stresante şi de dificile".

Cincisprezece centre de primire au fost deschise în şcoli, biserici şi parcuri naturale din Kentucky.


Ploile au încetat sâmbătă în regiune, dar noi precipitaţii sunt aşteptate duminică, riscând să genereze noi probleme logistice pentru echipele de salvare, care întâmpină deja dificultăţi în a ajunge la persoanele sinistrate, întrucât numeroase drumuri au rămas blocate, multe poduri au devenit inutilizabile şi nivelul apei este încă mult prea mare.

„Problema noastră va fi ziua de duminică. Va reîncepe să plouă şi chiar dacă noi credem că nu vor fi cantităţi istorice, va fi foarte greu de intervenit", a declarat guvernatorul Andy Beshear.


În plus, temperaturi foarte mari sunt aşteptate săptămâna viitoare şi mii de locuinţe sunt private de electricitate - implicit şi de aer condiţionat -, precum şi de apă potabilă. Autorităţile americane se pregătesc să amenajeze „centre de răcorire" cu ajutorul unor generatoare portabile pentru persoanele cele mai vulnerabile şi să distribuie totodată apă îmbuteliată.

Aceste inundaţii sunt considerate cele mai recente manifestări ale episoadelor meteorologice extreme, care au devenit tot mai frecvente odată cu încălzirea planetei noastre provocată de activităţile umane.

În decembrie, mai multe zeci de tornade violente au devastat cinci state din centrul Statelor Unite, în principal vestul statului Kentucky, provocând cel puţin 79 de decese.

Paradoxal, acele tornade au ajutat statul Kentucky să se pregătească mai bine pentru a face faţă catastrofelor naturale, a precizat guvernatorul local.

„Am învăţat multe lecţii în partea vestică din Kentucky după acele tornade devastatoare din urmă cu şapte luni", a declarat el. Caravane care au permis relocarea temporară a familiilor afectate de tornade în iarna trecută au fost trimise în estul acestui stat american, unde ar trebui să ajungă foarte rapid şi de această dată. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ABADL Proiect de apărare împotriva inundațiilor, la Babadag, județul Tulcea

03 Feb 2024 718

Avertizare emisă de hidrologi Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii! Județele vizate

21 Jan 2024 624

Franța Localități sub apă! Guvernul anunţă măsuri ''excepţionale'' în urma inundațiilor

04 Jan 2024 721

Date actualizate Apele Române anunță avertizări hidrologice Cod Galben și Portocaliu

04 Jan 2024 760

Atenţionare de călătorie în Franța! Au fost emise coduri roșu și portocaliu de ploi și inundații

03 Jan 2024 623

INHGA Posibile depășiri ale cotelor de apărare pe râuri din 15 bazine hidrografice!

12 Dec 2023 654

Știri Constanța Plaja Modern, inundată în urma condițiilor meteo severe din ultima perioadă (FOTO+VIDEO)

07 Dec 2023 1472

Atenționări Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații în mai multe județe din țară

02 Dec 2023 855

INHGA Cod Roșu de inundatii! Județele vizate

01 Dec 2023 836

INHGA Cod galben de inundații pe râurile din judeţele Constanţa şi Tulcea

24 Nov 2023 730

MAE Atenționare de călătorie, în Norvegia! Cod portocaliu de inundații

02 Nov 2023 971

MAE Atenționare de călătorie pentru Slovenia - Cod roșu de ploi torenţiale şi risc de inundații

27 Oct 2023 874

Atenționare emisă de hidrologi! Cod galben de inundații pe râuri din zece bazine hidrografice

26 Oct 2023 780

Guvernul a aprobat majorarea limitei prevăzută inițial pentru acordarea de ajutoare de urgență

20 Oct 2023 705

Prognoza hidrologică pentru luna octombrie în Dobrogea. Ce spun hidrologii

03 Oct 2023 744