MAE anunță În urma demersurilor Celulei de criză, încă 15 cetățeni afgani au fost evacuați, astăzi, cu succes din Afganistan

  • Precizări de presă privind evacuarea astăzi din Afganistan a unui nou grup de cetățeni afgani, ca urmare a demersurilor Celulei de criză interinstituționale
În continuarea informațiilor transmise în cursul dimineții de 4 septembrie 2021 (http://www.mae.ro/node/56560) privind demersurile continue ale Celulei de criză interinstituționale, convocate la 13 august 2021 și coordonate de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, pentru identificarea celor mai bune soluții pentru evacuarea cetățenilor afgani esențiali pentru România – colaboratori ai trupelor române în teatrul de operațiuni din Afganistan, studenți cu burse în România, alte categorii vulnerabile precum jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, magistrați și membri de familie ai acestora, MAE precizează următoarele:

În urma demersurilor Celulei de criză, încă 15 cetățeni afgani au fost evacuați astăzi cu succes din Afganistan pe cale terestră și se află în siguranță pe teritoriul Pakistanului.

Cetățenii afgani evacuați în acest grup sunt colaboratori ai forțelor armate române, precum și studenți cu burse în România și au fost preluați de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad, fiind transportați într-o locație unde vor rămâne până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către România.

MAE precizează că și pentru membrii acestui al doilea grup de cetățeni afgani evacuați astăzi, misiunea diplomatică de la Islamabad a emis vize și documente care să le asigure tranzitul teritoriului afgan și accesul pe teritoriul statului pakistanez fiind, de asemenea, întreprinse toate demersurile diplomatice necesare pe lângă autoritățile pakistaneze pentru evacuarea cetățenilor afgani în condiții de siguranță.

MAE reiterează mulțumirile deosebite ale autorităților române partenerilor din cadrul MAE pakistanez, în special Celulei de gestionare a crizelor, dar și celorlalte instituții și autorități pakistaneze pentru colaborare și pentru rolul avut în aceste demersuri.

Până în prezent, în urma demersurilor complexe ale Celulei de criză interinstituționale, activate la 13 august a.c. și coordonate de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, au fost evacuați din Afganistan 76 de cetățeni afgani din categoriile amintite, care se adaugă evacuării cu succes a tuturor celor 49 de cetățeni români care au dorit să fie repatriați (astfel că în prezent nu mai sunt cetățeni români pe teritoriul afgan care să solicite evacuarea), precum și a 7 cetățeni ai unor state aliate.

MAE informează că Celula de criză interinstituțională își continuă activitatea și întreprinde demersuri, în regim de permanență, 24/7, pentru gestionarea situației cetățenilor afgani din categoriile menționate mai sus care și-au manifestat dorința de a fi evacuați în România - procesarea solicitărilor, contactarea, identificarea și validarea de securitate a acestora. În acest scop, Celula interinstituțională de criză menține o legătură permanentă cu partenerii internaționali.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11379

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3733

IGSU România sprijină spitalul de campanie iordanian din Fâșia Gaza (DOCUMENT)

14 Mar 2024 513

Discuții ale ministrului Afacerilor Interne cu reprezentanții aeroporturilor din țară, inclusiv Constanța și Tulcea

11 Mar 2024 478

DGAGrefier din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, trimis în judecată pentru comiterea a 5 infracțiuni

06 Mar 2024 314

Patricia, singura femeie din cei șapte tehnicieni din cadrul Unității Speciale de Aviație de la Tulcea, omagiată în Luna Femeii

04 Mar 2024 571

Imagini inedite Primele femei din România care au ajuns agenți de circulație (VIDEO)

02 Mar 2024 816

DGA Călărași-Persoană trimisă în judecată în stare de arest preventiv

21 Feb 2024 383

O firmă de turism dă în judecată ISU Dobrogea. Dosarul, pe rolul Judecătoriei Constanța

15 Feb 2024 774

Ministrul Cătălin Predoiu îi felicită pe polițiștii care au depistat peste 5 milioane de comprimate cu droguri în Portul Constanța

12 Feb 2024 573

SURSE Premierul Marcel Ciolacu se întâlnește cu reprezentanţi ai sindicatelor din poliţie şi din penitenciare,

23 Jan 2024 711

MAI, precizări privind bugetul pentru plata pensiilor fostelor cadre

22 Jan 2024 782

Efectivele MAI au intervenit în peste 3.000 de evenimente în ultimele 24 de ore

17 Jan 2024 582

Misiunile efectivelor MAI în ultimele 24 de ore

14 Jan 2024 574

Președintele Corpului Național al Polițiștilor, Marcel Simion, în vizită la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța

12 Jan 2024 925