Mai mulți marinari au murit O navă de transport marfă s-a scufundat în Marea Neagră

  • Cel puţin patru marinari au murit duminică în naufragiul unei nave de transport marfă în Marea Neagră, în largul Turciei, au anunţat autorităţile turce.
  • După ce iniţial au afirmat că ar fi vorba de un cargou rusesc, autorităţile turce au precizat în cele din urmă că nava, numită 'Arvin', circula sub pavilionul micului arhipelag Palau din Pacific.
Cel puţin doi marinari au murit duminică în naufragiul unei nave de transport marfă în Marea Neagră, în largul Turciei, au anunţat autorităţile turce, adăugând că cinci membri ai echipajului au fost salvaţi, relatează AFP., citat de agerpres.ro.

După ce iniţial au afirmat că ar fi vorba de un cargou rusesc, autorităţile turce au precizat în cele din urmă că nava, numită 'Arvin', circula sub pavilionul micului arhipelag Palau din Pacific.

"Echipajul număra 13 membri. În acest moment, cinci persoane au fost salvate, iar două trupuri neînsufleţite au fost recuperate", a declarat guvernatorul provinciei Bartin din Turcia, Sinan Güner, citat de agenţia oficială de presă Anadolu.

Potrivit acestuia, nava, al cărui echipaj este ucrainean, circula din Georgia spre Bulgaria la momentul naufragiului, care s-ar fi produs din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Güner a precizat că şi intervenţia echipelor de salvare este îngreunată de condiţiile meteo. Conform Ministerului turc al Apărării, a fost mobilizată o fregată pentru a participa la operaţiunile de salvare.

Puternice rafale de vânt şi ninsori s-au produs duminică în regiunea unde s-a scufundat nava, aceste condiţii meteo riscând să reducă vizibilitatea şi să complice circulaţia ambarcaţiunilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DRDP Constanța Atenție! Se fac lucrări de întreținere pe Autostrada Soarelui

25 Apr 2024 272

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 249

Firme Constanța Se suplimentează ordinea de zi a AGOA THR Marea Neagră SA. Ce puncte au fost adăugate

20 Apr 2024 471

UPDATE Intervenție dificilă de salvare pe Marea Neagră! Intervine o ambarcațiune ARSVOM

20 Apr 2024 1010

Continuă asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 414

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 469

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1430

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 430

Staff-ul CERONAV, în Austria, prezent la un eveniment ce vizează Schengen

13 Apr 2024 468

​Se asfaltează podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (FOTO)

12 Apr 2024 461

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 446

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 745

Constanța THR Marea Neagră SA și-a schimba sediul social și vinde mai multe imobile!

05 Apr 2024 656

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr „Postura NATO de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre rămâne vitală”

05 Apr 2024 474

Romgaz și SOCAR vor construi Terminalul LNG la Marea Neagră. Anunțul Ministrului Energiei (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 673