Mii de persoane au protestat în Germania împotriva restricţiilor şi vaccinării obligatorii (VIDEO)

Mii de persoane au manifestat sâmbătă, 29 ianuarie, în mai multe oraşe din Germania pentru a protesta împotriva restricţiilor şi vaccinării obligatorii împotriva COVID-19, informează dpa.



În oraşul Freiburg din sud-vestul Germaniei, circa 4.500 de persoane au participat la o demonstraţie împotriva vaccinării obligatorii şi altor măsuri propuse pentru combaterea pandemiei, potrivit poliţiei. La rândul lor, organizatorii demonstraţiei au estimat o participare de circa 7.000 de persoane.



Potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei, nu s-au înregistrat incidente, chiar dacă mai mulţi contra-demonstranţi au încercat să blocheze cu biciclete marşul.



În Brandenburg an der Havel, un oraş situat la vest de Berlin, poliţia a împrăştiat o demonstraţie neautorizată împotriva restricţiilor. Protestatarii sunt acuzaţi că au participat la o manifestaţie neautorizată şi nu au purtat măşti sanitare.



Mai multe sute de persoane au protestat sâmbătă şi în oraşul Schwerin din nord-estul landului Mecklenburg - Pomerania Inferioară. Poliţia a estimat la maxim 900 numărul de participanţi


Foto captură Youtube

Sursa Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Grevă de avertisment la Primăria Siliștea, județul Constanța Angajații din peste 1200 de primării de comune anunță noi proteste! (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 490

UPDATE Trafic restricționat în PTF Negru Vodă, județul Constanța pentru camioane! De ce a fost luată această măsură (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Feb 2024 701

Atenție, șoferi! Proteste ale producătorilor de cereale bulgari, în zona PTF Negru Vodă și Vama Veche

06 Feb 2024 475

Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru Republica Elenă. Ce se întâmplă acolo

03 Feb 2024 726

Protestele transportatorilor bulgari îngreunează traficul la Vama Veche (FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 887

Atenționare de călătorie în Franța. Sunt posibile blocaje în Paris din cauza protestelor agricultorilor

26 Jan 2024 557

Protestele agricultorilor din Franța fac victime. O femeie a fost ucisă, iar alte două persoane sunt rănite

23 Jan 2024 696

Protestele fermierilor şi transportatorilor, subiect de dispute pentru grupurile parlamentare din Senat

22 Jan 2024 753

Zeci de mii de oameni au protestat, în Germania, împotriva extremismului de dreapta

20 Jan 2024 709

Proteste anti-Israel în Spania. Mii de persoane au mărşăluit pentru „încetarea genocidului în Palestina"

20 Jan 2024 747

Agricultorii din Germania amenință cu noi manifestații

18 Jan 2024 627

Editorial Protestele din an electoral, o unealtă pentru cine?

17 Jan 2024 740

Atenție șoferi! Traficul este restricționat în două județe din cauza protestelor transportatorilor

17 Jan 2024 627

Jandarmii din Constanța au trecut la sancționări ale protestatarilor

16 Jan 2024 669

ZIUA LIVE Prefectul județului Constanța, despre anul electoral și agenda publică a anului 2024!

15 Jan 2024 974