Oficial al Consiliului Europei „Acţiuni extrem de necinstite în privinţa reducerii bruşte a fluxurilor de gaze de către Gazprom“

Gaze sursa foto Virgil Popescu Facebook
Reducerea de către Rusia a fluxurilor de gaze în Europa reprezintă o acţiune extrem de necinstită, a apreciat miercuri un oficial al Comisiei Europene, adăugând că planurile de a extinde folosirea cărbunelui în blocul comunitar sunt temporare şi obiectivele climatice rămân intacte, transmite Agerpres..

„Invadarea ilegală de către Rusia a Ucrainei a avut ca rezultat o situaţie de urgenţă în UE", a afirmat Elina Bardram, director de afaceri internaţionale şi finanţare a eforturilor de combatere a schimbărilor climatice la Comisia Europeană, la Forumul energetic de la Bruxelles.

„În urma acestei acţiuni extrem de necinstite pe care o observăm la administraţia Putin în privinţa reducerii bruşte a fluxurilor de gaze de către Gazprom, vom adopta unele măsuri importante, dar ele vor fi temporare", a spus oficialul, referindu-se la utilizarea cărbunelui.


Săptămâna trecută, livrările de gaze din Rusia prin conducta cheie Nord Stream au scăzut cu până la aproape 40% din capacitate, ceea ce a dus la creşterea preţurilor de referinţă la gaze în Europa. Guvernul german a anunţat deja o serie de planuri pentru repornirea termocentralelor pe bază de cărbune în ideea de a reduce dependenţa ţării de gazele naturale ruseşti.

„Obiectivele climatice ale UE pentru 2030 şi 2050 rămân intacte. Deşi temporar am putea extinde folosirea cărbunelui, pe termen lung direcţia este clară", a declarat Bardram, care a condus delegaţia Comisiei Europene la negocierile privind mediul de la Paris.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.