ONU Părțile implicate în conflictul sirian trebuie să decidă până mâine asupra armistițiului umanitar în Alep

Organizația Națiunilor Unite (ONU) le-a cerut astăzi părților implicate în conflictul sirian să decidă până duminică dacă pun în aplicare un armistițiu umanitar de 48 de ore pentru a veni în ajutorul populației din Alep, al doilea oraș al Siriei, aflat sub asediu, informează Agerpres.

Acest apel lansat de trimisul special al ONU, Staffan de Mistura, intervine la o zi după o reuniune la Geneva, unde Moscova și Washingtonul au anunțat progrese în direcția încetării luptelor în Siria, dar cu multe modalități ci rămân încă de definit.

Într-un comunicat, De Mistura le-a cerut părților beligerante să depună "toate eforturile posibile pentru ca până duminică, 28 august 2016, să știm cum stăm" în ceea ce privește Alep.

Alep, fosta capitală economică a Siriei, este amenințată de o "catastrofă umanitară fără precedent" de la declanșarea războiului, a avertizat recent ONU. Circa 1,5 milioane de oameni sunt prinși în capcană de către rebeli și forțele guvernamentale siriene de la mijlocul lui iulie, când luptele s-au intensificat.

Rusia, favorabilă regimului lui Bashar al-Assad, susține ideea unui armistițiu de 48 de ore pentru ca ajutoare umanitare să poată ajunge la populație, însă unii membri ai opoziției au exprimat reticențe cu privire la acest plan, a deplâns emisarul ONU, fără a oferi mai multe detalii.

De o primă livrare de ajutoare ar putea beneficia circa 80.000 de persoane, atât în cartiere din est aflate în mâinile rebelilor, cât și în cele din vest, aflate sub controlul regimului de la Damasc, a detaliat Staffan de Mistura în comunicat.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ONU 22 martie - Ziua mondială a apei

22 Mar 2024 351

ONU 20 martie, Ziua internaţională a fericirii

20 Mar 2024 411

10 martie - Ziua internaţională a femeilor judecător

10 Mar 2024 357

Primăria Constanța Reprezentanții DGAS, participanți la evenimentul „Rețeaua de Coordonare a Sprijinului pentru Refugiați”

07 Mar 2024 393

Israel-Hamas Populaţia din Gaza „moare de foame”, denunţă un înalt responsabil al OMS

31 Jan 2024 728

Oficial de la MAE despre acuzațiile grave privind presupusa implicare a unor membri ONU în atacurile teroriste ale Hamas împotriva Israelului

29 Jan 2024 533

Ministrul de externe israelian cere demisia șefului UNRWA. Acuzații grave

28 Jan 2024 728

Regatul Unit, Italia şi Finlanda suspendă finanţarea agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni

27 Jan 2024 851

Hamas a negat că personalul ONU colaborează la acţiunile militanţilor săi

27 Jan 2024 630

Rusia nu recunoaște că a deportat copii ucraineni pe teritoriul său

23 Jan 2024 663

Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU în urma raidului americano-britanic asupra rebelilor houthi

12 Jan 2024 627

Celeste Saulo, început în forță la Organizaţia Meteorologică Mondială. Viziunea ei pentru combaterea schimbărilor climatice

04 Jan 2024 671

Ţările membre ale Consiliului de Securitate al ONU cer rebelilor houthi să oprească atacurile asupra navelor

04 Jan 2024 485

4 ianuarie, ziua mondială dedicată alfabetului Braille

04 Jan 2024 666

Rusia cere o reuniune a ONU după atacul asupra orașului Belgorod

30 Dec 2023 987